Fotbal Intern
„Așa-zisul Derby: Dinamo CS – CSA Steaua, doar un duel de Liga 2 cu etichetă falsă”
Se tot vinde ideea unui „mare derby al fotbalului românesc”. În realitate, avem doar un meci de Liga 2, între două echipe care nu se apropie nici pe departe de gloria și greutatea istorică a numelor pe care le poartă. CS Dinamo și CSA Steaua București se întâlnesc azi, de la 18:30, pe „Arcul de Triumf”, într-un duel care aprinde discuții, dar care, în esență, rămâne un simplu joc între formații fără drept de promovare.
Atmosfera e tensionată, dar doar de fațadă: autoritățile îl tratează ca pe un meci cu risc, însă marea masă de fani din România știe bine că nu e un derby autentic, ci doar o confruntare de „departamentale” aruncate în decorul ligii secunde. Singura galerie organizată prezentă va fi cea a „militarilor”, cu peste 2.000 de ultrași veniți să mai salveze din spectacolul tribunelor.
Echipele? Mai degrabă anonime pentru publicul larg. CS Dinamo și CSA Steaua aliniază loturi cu jucători departe de a fi staruri, dar care își joacă șansa de orgoliu într-un context unde spectacolul vine mai mult din retorică decât de pe teren.
Adevărul gol-goluț: nu e derby, ci doar un episod de Liga 2, împachetat într-o poveste mare pentru a vinde ceva, ce în realitate, nu există.