CFR Cluj – FCSB, egalul care spune totul despre fotbalul românesc: nervi, penalty-uri și un haos regizat de Colțescu

Un 2-2 într-o seară ploioasă la Cluj. Poate cel mai previzibil rezultat pentru cel mai imprevizibil derby. Într-o ligă unde titlurile sunt promise și apoi pierdute la conferințe de presă, iar eroii de o clipă devin repede personaje de bancuri, meciul dintre CFR și FCSB a reușit să fie exact ceea ce trebuia: un spectacol de paradoxuri, de nervi și de mize invizibile.

Egalul nimănui, spectacolul tuturor

CFR și FCSB nu mai sunt locomotivele care trăgeau după ele întreg campionatul, dar mitul lor persistă. Când două echipe cu doar zece puncte strânse la comun își dau întâlnire, nu se joacă pentru clasament, ci pentru reputație, iar reputația în fotbalul românesc e ca o monedă: se devalorizează rapid, dar încă are putere.

Sebastian Colțescu, mereu dornic să fie parte din afiș, și-a luat rolul în serios. Un penalty, un cartonaș roșu și o suită de decizii care au transformat un meci frământat într-o mică telenovelă arbitrală. Nimeni nu a fost mulțumit, dar toată lumea a avut ce povesti.

Colțul terenului – sursa eternă de aur

Louis Munteanu a fost aproape să dea gol încă din primele secunde, dar CFR a deschis scorul acolo unde a scris istorie: la corner. Djokovic, fostul și actualul dușman al FCSB, a reluat cu siguranța unui veteran care știe că fotbalul românesc se rezolvă de multe ori în jurul fanionului.

FCSB a egalat din penalty, după un henț stângaci al lui Kresic. Florin Tănase, omul care rar ezită de la punctul cu var, a înscris și a redat un moment de iluzie campioanei en titre. Dar iluzia s-a spulberat repede: Emerllahu a făcut 2-1 înainte de pauză, profitând de o apărare care încă mai visează la titlul pierdut sezonul trecut.

Haosul ca strategie

În repriza a doua, FCSB a aruncat în teren tot ce avea: Bîrligea, Olaru, Alibec. Toți „nouarii”, într-o singură oră, într-o loterie ofensivă care adesea spune mai multe despre disperare decât despre inspirație. Și, cum era de așteptat, până la urmă a venit și golul. Cisotti, din cădere, a egalat și a lăsat tabela într-un 2-2 care arată bine pe hârtie, dar nu schimbă nimic.

Finalul a adus eliminarea lui Abeid pentru un gest absurd, încă o notă de subsol la un meci care deja avea destule capitole.

Ce rămâne după

Un egal care nu servește niciuneia dintre echipe, dar care întărește mitologia derby-ului: CFR și FCSB pot fi în criză, pot rata Europa, pot juca la lumina telefoanelor din tribune, dar când se întâlnesc, tot campionatul se oprește să se uite. Nu pentru că ar fi fotbal mare, ci pentru că e România la scară mică: haotică, contradictorie, plină de orgolii și de oameni care se ceartă mai bine decât joacă.