Fotbal Intern
Farul – Petrolul: play-out cu miros de sare, vânt și concentrae la Ovidiu
Farul – Petrolul, de la ora 15:00, nu este genul de meci care intră pe teren cu fanfară, dar are toate ingredientele unui duel care poate apăsa serios pe finalul de sezon. Farul începe runda de azi de pe locul 6 din play-out, cu 19 puncte, iar Petrolul este pe primul loc de baraj, la trei puncte distanță, așa că vorbim despre o partidă în care fiecare greșeală poate cântări mai greu decât pare la prima vedere.
Pentru echipa patronată de Gică Hagi, contextul e interesant și ușor contradictoriu, exact cum îi stă bine unui meci de play-out în SuperLiga noastră, iar dobrogenii au un bilanț bun acasă, cu șapte victorii, patru egaluri și patru înfrângeri, dar au primit gol în 13 dintre ultimele 14 meciuri de campionat. Cu alte cuvinte, Farul produce, riscă, driblează mult și trăiește periculos, lucru confirmat și de statistica LPF, care o arată drept echipa cu cele mai multe driblinguri din primele 30 de etape, 276.
Petrolul vine cu un profil diferit și mai puțin spectaculos, mai mult pragmatic, genul de formație care nu-ți fură privirea, dar îți poate lua punctele dacă o lași să respire. Prahovenii au pierdut doar un singur meci în ultimele șapte etape, dar au încheiat sezonul regulat cu cel mai slab atac din campionat, doar 24 de goluri, dintre care 13 în deplasare. E, într-un fel, și farmecul lor, nu seduc, nu încântă, nu fac paradă, dar rămân acolo, încăpățânați, ca o factură pe care ai tot amânat-o.
Un detaliu deloc de ignorat, pentru că Petrolul nu a mai câștigat cu Farul în SuperLigă din 6 august 2023, de atunci înregistrând cinci victorii ale constănțenilor și un egal. În plus, și statistica lui Eugen Neagoe în fața Farului nu arată deloc comod, o singură victorie în precedentele 12 confruntări directe din carieră. Asta nu decide meciul, dar sigur nu-l face mai liniștit pe antrenorul ploieștenilor.
Preview-ul pe scurt: Farul pare echipa cu mai multă inițiativă și mai multă imaginație, Petrolul pare echipa care va încerca să strice jocul și să pedepsească. Dacă meciul se joacă în ritmul gazdelor, Farul are prima șansă. Dacă se rupe, se fragmentează și intră în registrul acela cenușiu, muncit și iritant, Petrolul poate pleca foarte bine cu ceva de la Ovidiu și în fond, asta este frumusețea play-out-ului, toți spun că nu vor dramă, dar aproape nimeni nu știe să joace fără ea.