Fotbal Intern

FRF a stabilit Supercupa României! Universitatea Craiova și „U” Cluj se luptă pentru primul trofeu al sezonului

Published on

Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se vor întâlni în Supercupa României 2026. Federația Română de Fotbal a anunțat oficial data și stadionul pe care se va disputa partida care deschide noul sezon. Comitetul Executiv al Federația Română de Fotbal a decis ca Supercupa României să se joace pe 12 iulie 2026, pe stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova.

    Meciul le va pune față în față pe Universitatea Craiova, campioana Superligii și câștigătoarea Cupei României, și Universitatea Cluj, formația care a încheiat sezonul pe poziția secundă în campionat.

    Potrivit regulamentului FRF, atunci când aceeași echipă cucerește atât titlul, cât și Cupa României, adversara din Supercupă devine vicecampioana țării. Astfel, „U” Cluj a obținut dreptul de a disputa trofeul împotriva oltenilor.

    „Comitetul Executiv al FRF a decis ca meciul de deschidere al viitorului sezon să aibă loc pe 12 iulie. Partida dintre Universitatea Craiova și Universitatea Cluj se va disputa, conform regulamentului, pe terenul echipei campioane”, a transmis FRF pe site-ul oficial.

    Ora oficială de start a partidei urmează să fie stabilită în perioada următoare, împreună cu deținătorii drepturilor TV.

    Pentru Universitatea Craiova, duelul reprezintă șansa de a începe noul sezon cu încă un trofeu, după un an excepțional în care formația din Bănie a realizat eventul intern. De cealaltă parte, Universitatea Cluj are oportunitatea de a produce surpriza și de a cuceri primul trofeu major din ultimii ani.

    Click to comment

    Popular Posts

    Copyright © 2026 sportpulse.ro