Ghencea, teatrul frustrării: Oprița, singur la masa bilelor „magice”

La finalul unui meci care a părut mai degrabă o scenă de teatru absurd decât o simplă eliminare din Cupa României, Daniel Oprița a ieșit la rampă cu un discurs ce miroase mai mult a ironie amară decât a lamentație clasică.
CSA Steaua – UTA 0-2 a însemnat, pentru „militari”, un nou episod din telenovela fotbalului românesc: un amestec de suspiciuni la tragerea la sorți, frustrare pe teren și o luptă permanentă cu un sistem care pare să le zâmbească doar altora.

Oprița, cu vocea ridicată și gestul sigur al unui om care știe că vorbește singur în pustiu, a spus-o apăsat: „Normal că aș fi făcut contestație. Nicio șansă, am picat cu cea mai în formă echipă dintre toate. Dacă nu se învârteau bilele așa…”
O aluzie care a prins imediat, pentru că în România, când vine vorba de urne și bile, imaginația publicului e mai bogată decât un roman polițist londonez. Internetul a explodat deja: „Se miră lumea de ce se înjură FRF-ul”, scriau suporterii, în timp ce în Ghencea, oamenii încă se întreabă dacă nu cumva Cupa are un scenarist mai priceput decât arbitrii.

Pe teren, Steaua a jucat decent, dar parcă mereu cu frâna de mână trasă. Șanse au fost, dar la finalizare, jucătorii roș-albaștri au părut mai degrabă actori care se tem de aplauze. În timp ce UTA, pragmatică și lucidă, a profitat exact atunci când trebuia, confirmând eticheta de echipă „în formă”.

Ce rămâne? Frustrarea lui Oprița și o ironie tipic britanică a situației: antrenorul ar fi vrut să depună contestație nu după meci, ci înainte, la tragerea la sorți. Restul e poveste: improvizații în apărare, accidentați, oboseală, un sistem schimbat și, la final, o singură certitudine – CSA Steaua e condamnată să rămână cu Liga 2 și cu senzația că, indiferent ce ar face, Cupa nu-i vrea.

Fotbalul, are mereu câte un perdant care „ar fi meritat mai mult”. În România, acel rol pare scris cu litere roș-albastre. Și, culmea ironiei, CSA Steaua nici nu are drept de promovare. Așa că Oprița, frustrat dar încă în picioare, rămâne ca un boxer care știe că nu are voie să urce în ring, dar continuă să se antreneze.