Fotbal Intern
Hermannstadt – FCSB 3-3. Egal spectaculos la Sibiu, într-un meci cu șase goluri și faze controversate
FC Hermannstadt și FCSB au oferit un duel spectaculos, încheiat la egalitate, 3-3, pe Stadionul Municipal din Sibiu, în ultimul meci al etapei a 16-a din Superligă.
Oaspeții au început mai bine și au deschis scorul rapid, în minutul 4, prin Mamadou Thiam, care a profitat de o pasă a lui Yuri Cisotti. Sibienii au egalat la jumătatea primei reprize, prin Aurelian Chițu, iar același jucător a reușit dubla în repriza secundă, ducând Hermannstadtul în avantaj, 2-1.
FCSB a revenit în joc prin David Miculescu in al 63-lea minut al jocului, care a înscris cu capul după o centrare venită din banda stângă, însă gazdele au răspuns din nou, tânărul Luca Stancu marcând pentru 3-2 după o acțiune colectivă frumoasă în minutul 87.
Finalul a fost dramatic: în prelungiri, Dennis Politic a restabilit egalitatea pentru FCSB, golul fiind validat după o verificare VAR.
S-a încheiat 3-3, într-un meci în care ambele echipe au avut momente bune, au riscat mult și au oferit publicului un spectacol rar întâlnit în Superligă. Hermannstadt rămâne o formație incomodă pe teren propriu, iar FCSB își consolidează poziția din fruntea clasamentului, dar pierde două puncte importante în lupta pentru titlu.