Mic manual de scandal balcanic: cum transformăm un salut în „mizerie” și un brand într-o rană deschisă

A fost nevoie de o conferință de presă și de un telefon de politețe ca să redescoperim vechea noastră vocație: setea de tensiune. Într-un campionat în care fotbalul ar trebui să respire tactică și progres, am preferat, ca de atâtea ori, oxigenul tare al polemicii. Două firi paralele, un mesaj de încurajare înaintea unui meci și o discuție despre „branduri”, s-au înnodat într-un nod gordian, perfect balcanic.

Tonul „manifestului” l-a dat Mirel Rădoi, înainte de Universitatea Craiova – Unirea Slobozia. El s-a declarat scandalizat de dezvăluirea că Mircea Lucescu l-ar fi sunat pe Gigi Becali cu câteva ore înainte de FCSB – Universitatea (1–0), urându-i succes. În aceeași conferință, Rădoi a taxat declarațiile lui Orlando Nicoară – potrivit cărora „brandul FCSB e mai puternic azi decât brandul Steaua” – ca pe un afront la adresa cluburilor „mici”, de parcă, în lipsa lor, competiția ar mai avea sens. (Sursa: GSP)

Replica a venit repede, fermă și surprinsă, dinspre Mirecea Lucescu prin intermediul celor de la gsp: a vorbit despre cordialitate, despre un gest uman și civilizat, un „mult succes” spus la telefon, fără subtexte. A amintit că a elogiat recent șansele Craiovei la titlu și că, în marele peisaj, relațiile personale nu ar trebui trecute la capitolul delict. Pe scurt, două lecturi ale aceleiași realități: pentru unii, o abatere deontologică, pentru ceilalți, un reflex normal de politețe.

În colțul celălalt al ringului, dezbaterea despre „branduri” – vechea rană deschisă a fotbalului românesc. E adevărat: FCSB și Steaua nu încap, fără conflict, în același enunț. Și, da, poți argumenta rațional că expunerea, audiența, rezultatele recente au împins un nume în fața celuilalt. Dar când transformi un indicator de marketing într-o ierarhie morală, lovești inevitabil în Botoșani, FC Argeș, Slobozia și în toată clasa mijlocie a campionatului, adică în însăși țesătura ligii. Aici, Rădoi apasă pe un adevăr neplăcut: fără competiție pe orizontală, brandurile „de sus” sunt turnuri fără fundație.

Ceea ce frapează, dincolo de replici, este coregrafia balcanică. Suntem experți în a agăța orice fir de praf ca să stârnim un vârtej, un telefon devine „mizerie”, un enunț de business devine „anatema”, iar o conferință de presă, tribunalul eticii. Și totuși, fotbalul trăiește din nuanță: selecționerul poate greși deontologic dacă transmite preferințe partizane, dar nu greșește neapărat omenesc când spune „baftă”. Un director poate măsura puterea unui brand, dar greșește ținta dacă transformă măsura în dispreț față de restul. Un antrenor își poate apăra cauza cu patos, însă riscă să piardă subtilitatea care separă mobilizarea de incitare.

Dacă mutăm reflectorul pe fond, găsim trei reguli simple, demne de un vestiar bine așezat:

1. Cordon sanitar între funcție și simpatii. Selecționerul trăiește din încrederea tuturor cluburilor; când vorbește public despre una, celelalte aud un minus.
2. Marketing fără morgă. „Brandurile” cresc prin competiție reală, nu prin discreditarea celorlalți. Un produs premium are nevoie de o piață sănătoasă, nu de o piață pustiită.
3. Conferința pentru clarificare, nu pentru incendiere. Tonul ferm e compatibil cu diplomația, scandalul e un doping ieftin, dă energie pe termen scurt, te lasă fără suflu mâine.

Adevărul incomod? Ne place valul, circul. Căutăm tensiunea, titlul mare, efervescența, dar echipele se clădesc în liniștea detaliilor, nu în zgomotul virgulelor. Rădoi apără, poate excesiv, ideea de echitate; Lucescu apără, poate naiv, ideea de normalitate; Nicoară apără, pragmatic, piața. Niciunul nu e integral vinovat sau complet absolvit. Întregul e mai nuanțat decât orice strigăt de pe bancă.

Epilog. Astăzi, ca și ieri, vom continua să ne agățăm de „orice” pentru valuri, rating și scandal. Poate mâine încercăm opusul, să ne agățăm de principii. Iar jocul, nu zgomotul, să ne țină sus.