Fotbal Intern
Reghecampf s-a întors, dar FCSB încă se caută! Oțelul a rezistat în zece oameni, iar revoluția promisă mai are de așteptat
Se anunțase o seară a renașterii. Revenirea lui Laurențiu Reghecampf, pregătirea fizică sub comanda lui Thomas Neubert și promisiunea unei echipe transformate alimentaseră așteptări uriașe în jurul FCSB. Prin redacțiile publicațiilor sportive și în studiourile televiziunilor, unde vocile apropiate clubului și analiștii entuziasmați de revenirea lui Reghecampf întreținuseră zile la rând atmosfera unui nou început spectaculos, scenariul părea deja conturat: FCSB urma să redevină o forță. Numai că fotbalul are prostul obicei de a nu respecta poveștile scrise înainte ca mingea să înceapă să se rostogolească. În fața Oțelului, bucureștenii au descoperit că entuziasmul revenirii unui antrenor nu este suficient pentru a rezolva peste noapte problemele unei echipe.
Pe Arena Națională, puțin peste 10.000 de spectatori au venit să vadă începutul celui de-al treilea mandat al lui Reghecampf. Unii din nostalgie, alții din curiozitate, cei mai mulți cu speranța că FCSB va redeveni echipa care altădată își domina adversarii.
Gigi Becali s-a întors în lojă, Reghecampf a reapărut la marginea terenului, iar atmosfera a avut ceva din decorul unor vremuri în care roș-albaștrii păreau să aibă mereu răspunsul pregătit. Dar între amintirile unui trecut glorios și realitatea prezentului există o distanță pe care niciun antrenor nu o poate recupera doar prin simpla sa apariție.
Multă posesie, puține idei
FCSB a avut mingea, a împins jocul spre poarta adversă și a încercat să dicteze ritmul. Numai că Oțelul nu venise la București pentru a participa la sărbătoarea altora.
La rândul său aflat la debut, Rui Duarte a propus o echipă disciplinată, compactă și dispusă să accepte perioade lungi fără posesie, dar nu și să ofere spații gratuit.
Bucureștenii au circulat mingea, au căutat culoare și au încercat să accelereze. De prea multe ori însă, atacurile s-au oprit în fața unei defensive gălățene bine organizate. Au existat încercările lui Pădurariu, Cisotti, Crețu și Korenica, dar niciuna nu a avut forța de a schimba cursul partidei înainte de pauză.
Era un fotbal în care FCSB părea să controleze aproape totul, cu excepția lucrului care contează cel mai mult: capacitatea de a pune adversarul în dificultate. Iar Oțelul, fără să impresioneze prin spectacol ofensiv, reușea exact ceea ce își propusese: să transforme nerăbdarea gazdelor într-un adversar suplimentar.
Superioritate numerică, dar nu și o demonstrație de forță
Momentul care a schimbat echilibrul întâlnirii a venit în minutul 55, când eliminarea lui Habib Sylla a lăsat Oțelul în inferioritate numerică.
Pentru FCSB, lucrurile ar fi trebuit să devină considerabil mai simple. Un adversar redus la zece oameni, o tribună care aștepta descătușarea și un antrenor revenit cu promisiunea unei echipe mai agresive păreau ingredientele perfecte pentru un final lipsit de emoții. Numai că fotbalul nu funcționează întotdeauna după calculele hârtiei.În minutul 65, Alexandru Stoian a reușit să spargă rezistența gălățeană și să aducă golul atât de așteptat de gazde. A fost momentul de eliberare al unei echipe care acumulase presiune, dar nu și dovada că problemele sale dispăruseră.
Oțelul, obligată să joace aproape o repriză în inferioritate, a continuat să lupte cu mijloacele pe care le avea la dispoziție. Iar această rezistență spune ceva și despre caracterul gălățenilor, nu doar despre dificultățile bucureștenilor.
Reghecampf are nevoie de timp. FCSB, de mai mult decât nostalgie
Trei săptămâni de pregătire și revenirea unui antrenor cu două titluri câștigate în trecut nu pot garanta automat o echipă nouă.
Reghecampf are experiența și autoritatea necesare pentru a încerca reconstrucția, dar primul său examen a arătat cât de mult mai este de lucru. FCSB are nevoie de mai multă viteză în construcție, de mișcare fără minge și, mai ales, de luciditate în ultimii metri. Posesia nu poate fi un scop în sine, iar superioritatea numerică nu trebuie confundată cu superioritatea fotbalistică.
În același timp, Oțelul merită privită dincolo de statutul de adversar incomod. Gălățenii au venit cu propriile probleme și cu un antrenor nou, dar au demonstrat că organizarea și disciplina pot reduce considerabil diferențele de valoare individuală.
FCSB poate să fi câștigat o doză de încredere odată cu revenirea lui Reghecampf. Dar încrederea nu este încă identică cu progresul.
Suporterii așteptau o demonstrație de forță. Au primit, în schimb, dovada că schimbarea de pe bancă reprezintă doar începutul unui proces.
Iar pentru Reghecampf, adevărata provocare abia începe: nu să readucă atmosfera anilor în care FCSB domina campionatul, ci să construiască o echipă capabilă să câștige prin fotbalul prezentului, nu prin amintirea trecutului.