România, între orgoliul rănit și speranța unui nou început. Hagi caută răspunsurile pe teren

Patru înfrângeri, niciun punct și două partide rămase pentru a salva ceva dintr-o campanie care a adus mai multe dezamăgiri decât bucurii. Gheorghe Hagi și-a reunit jucătorii la Mogoșoaia, înaintea confruntărilor cu Polonia și Bosnia-Herțegovina. Dincolo de calculele clasamentului, naționala are de recuperat ceva poate mai important, încrederea în propriul fotbal.

Luni seară, la Mogoșoaia, fotbalul românesc și-a adunat din nou speranțele pe același gazon. Fără spectacolul tribunelor, fără presiunea tabelei de marcaj, doar cu mingea, antrenamentele și un selecționer care știe, probabil mai bine decât oricine, cât de greu se construiește o echipă capabilă să trezească emoții.

Gheorghe Hagi a condus prima ședință de pregătire a acestei acțiuni, într-un moment în care România nu își mai permite prea multe ezitări. Patru partide, patru înfrângeri și un golaveraj care spune povestea unei campanii dureroase: 1-2 cu Suedia, 2-4 cu Bosnia-Herțegovina, 0-6 cu Polonia și 0-1, din nou, cu Suedia. Sunt rezultate care nu pot fi îndulcite prin declarații și nici ascunse în spatele promisiunilor. Dar nici nu trebuie transformate într-o sentință definitivă asupra unei generații care încă își caută identitatea.

Hagi nu cere indulgență, ci timp și încredere

La 61 de ani, fostul mare internațional privește spre aceste ultime două confruntări cu ambiția de a schimba direcția unei echipe care a obținut mult prea puțin în raport cu propriile așteptări.

„Ne doream foarte mult, am obținut foarte puțin”, a recunoscut selecționerul, fără să caute explicații convenabile.

Hagi își dorește o națională care să joace, să aibă personalitate și să le redea suporterilor bucuria victoriei. A cerut răbdare pentru a-și cunoaște mai bine fotbaliștii și pentru a construi un grup competitiv, conștient că timpul este probabil resursa cea mai greu de obținut în fotbalul echipelor naționale.

Accidentările au redus lotul la 22 de jucători de câmp și trei portari, iar situația disciplinară a mai multor internaționali complică pregătirea ultimelor două partide. Pe gazonul de la Mogoșoaia s-au regăsit Dennis Man, Ianis Hagi, Daniel Bîrligea, Florinel Coman, Cătălin Cîrjan, Andrei Coubiș, Matei Ilie, Rareș Ilie și ceilalți fotbaliști convocați. Jucători cu experiențe diferite, dar reuniți de aceeași responsabilitate: tricoul național.

Polonia, primul examen. Bosnia, ultima oportunitate

Sâmbătă, 14 noiembrie, România întâlnește Polonia, de la ora 21:45, într-o partidă care poate spune multe despre capacitatea tricolorilor de a reacționa după eșecurile precedente.

Înfrângerea cu 0-6 de la Varșovia rămâne o amintire greu de acceptat, dar revanșa sportivă nu se obține prin declarații. Polonia este o adversară valoroasă, cu fotbaliști tehnici și capabili să joace într-un ritm ridicat. Tocmai de aceea, România va avea nevoie de organizare, concentrare și curaj.

Pe 17 noiembrie, tot de la ora 21:45, urmează deplasarea în Bosnia-Herțegovina, ultima confruntare a grupei. Calculele sunt restrictive. România poate încheia pe locul al treilea numai dacă învinge atât Polonia, cât și Bosnia-Herțegovina, iar polonezii nu câștigă ultima partidă cu Suedia. Orice alt scenariu îi lasă pe tricolori pe ultima poziție. Chiar și în această situație, retrogradarea în Liga C nu ar fi automată, deoarece regulamentul prevede un baraj pentru menținerea în Liga B.

Mai mult decât șase puncte

Dincolo de clasament, miza acestor două partide este și una de perspectivă. România are nevoie să regăsească un joc recognoscibil, o idee colectivă și acea solidaritate care poate transforma un grup de fotbaliști într-o echipă adevărată.

Hagi a cunoscut gloria fotbalului românesc din interiorul terenului. Acum încearcă să construiască, de pe margine, o nouă poveste. Nu i se poate cere să schimbe totul peste noapte, dar i se poate cere ca fiecare partidă să arate un progres, oricât de mic. Iar fotbaliștii au, la rândul lor, datoria de a demonstra că valoarea individuală poate deveni forță colectivă.

Suporterii nu așteaptă miracole și nici promisiuni fără acoperire. Vor să vadă o echipă care luptă, care își asumă jocul și care nu renunță atunci când lucrurile devin dificile.

România mai are două partide pentru a schimba impresia lăsată de această campanie. Poate că nu va reuși să repare tot ceea ce s-a pierdut, dar poate începe să recâștige ceea ce contează pentru viitor: respectul, încrederea și bucuria de a fi împreună sub aceleași culori.