Echipa Nationala
România lui Hagi intră în lumină! Suedia are starurile, noi avem o echipă care trebuie să creadă: nimeni nu pornește învins
Suedia are Isak și Gyökeres. Două nume uriașe, două argumente care impun respect și două motive pentru care Strawberry Arena va crede în victoria gazdelor. Foarte bine. Dar fotbalul nu se joacă pe coperți, pe valoarea de piață sau pe dimensiunea contractelor. Se joacă 11 contra 11, cu aceeași minge și pe același teren. Suedezii nu au mai multe picioare și nici două capete. Iar dacă România nu are două superstaruri de aceeași notorietate, asta nu înseamnă că trebuie să intre pe gazon simțindu-se învinsă. Dimpotrivă, trebuie să pună pe teren tot ceea ce are mai bun și să fie pregătită să muncească mai mult decât adversarul.
În seara aceasta, la Solna, începe cu adevărat România lui Gheorghe Hagi. La 20:45, ora Suediei, 21:45 în România, luminile de pe Strawberry Arena se vor aprinde pentru primul meci oficial al noului mandat. Și poate că, înainte de tactică, sisteme și dueluri individuale, România are de câștigat o confruntare mult mai importantă. Cea cu propriile limite. Pentru că există două feluri de a privi această partidă. Putem petrece ore întregi vorbind despre cât de buni sunt Isak și Gyökeres, despre forța Suediei și despre cât de complicată este deplasarea. Sau putem spune simplu, da, sunt foarte buni. Acum, hai să vedem cât de buni putem fi noi.
Respect pentru Suedia. Niciun complex în fața ei
Aici trebuie făcută diferența. Să respecți adversarul înseamnă să-i cunoști calitățile. Să te temi de el înseamnă să-i amplifici calitățile până când uiți de ale tale. România nu-și permite asta. Poate că nu avem două staruri cu dimensiunea internațională a atacanților suedezi. Dar avem Radu Drăgușin, avem viteza extraordinară a lui Andrei Rațiu, experiența și execuția lui Răzvan Marin, talentul lui Ianis Hagi, explozia lui Dennis Man și foamea de gol a lui Louis Munteanu. Avem calități diferite. Atunci trebuie să jucăm cu ele. Iar ceea ce nu putem egala prin individualități trebuie să încercăm să compensăm prin organizare, solidaritate, intensitate și muncă.
Dacă suedezii aleargă zece kilometri, noi trebuie să fim pregătiți pentru unsprezece. Dacă ei câștigă un duel, noi trebuie să-l căutăm imediat pe următorul. Dacă pierdem mingea, primul gând trebuie să fie recuperarea, nu lamentarea. Talentul adversarului nu poate fi controlat întotdeauna. Propriul efort, da.
Hagi pare să vrea exact această schimbare
Poate tocmai de aceea discursul selecționerului înaintea meciului a avut altă tonalitate. Hagi a recunoscut valoarea Suediei. Ar fi ridicol să facă altfel. Dar n-a construit în jurul ei un monument al fricii. A vorbit despre România. Despre atac. Despre ambele faze. Despre ridicarea standardului. Despre o echipă aflată încă departe de limita propriului potențial. Aici începe schimbarea de mentalitate. Nu pleci de la întrebarea „Cum supraviețuim Suediei?” Pleci de la întrebarea „Cum o putem răni?”
Avem și noi arme. Trebuie să avem curajul să le folosim
Posibila formulă — Ionuț Radu – Coubiș, Drăgușin, Ghiță – Rațiu, Tudor Băluță, Răzvan Marin, Bancu – Ianis Hagi – Dennis Man, Louis Munteanu — îi oferă lui Hagi suficiente variante pentru a încerca să joace.
Rațiu poate transforma banda într-o autostradă. Man poate ataca spațiul. Ianis poate inventa pasa pe care adversarul nu o anticipează. Marin poate schimba ritmul. Louis Munteanu trebuie să miroasă fiecare ezitare a defensivei suedeze. Și apoi vine ingredientul care nu costă nimic. Munca. Să alergi pentru coleg. Să dublezi. Să mai faci un sprint când picioarele cer pauză. Să câștigi mingea pe care statisticile spun că ar trebui s-o pierzi. Să te ridici primul după un duel. Marile meciuri nu sunt câștigate întotdeauna de echipa cu cele mai sonore nume. Uneori le câștigă cea care refuză să accepte că numele sunt suficiente.
De ce nu România?
Aceasta ar trebui să fie întrebarea serii. De ce să nu putem? Suedia joacă acasă? Da. Are fotbaliști extraordinari? Absolut. Trebuie respectată? Fără discuție. Dar nimic din toate acestea nu pune Suedia în avantaj cu 1-0 înaintea fluierului de start. La 20:45 va fi 0-0. Unsprezece contra unsprezece. Două porți. O minge. Și 90 de minute în care România are dreptul să creadă.
Nu este optimism orb și nici patriotism de tribună. Este însăși condiția pentru a încerca să produci ceva important în sport, iar dacă tu nu crezi că poți, adversarul a câștigat deja o parte din meci fără să atingă mingea.
România trebuie să intre pe Strawberry Arena cu respect pentru Suedia, dar cu pieptul înainte. Să folosească viteza pe care o are. Tehnica pe care o are. Experiența pe care o are. Talentul pe care îl are. Și unde suedezii au mai mult, noi trebuie să muncim mai mult. În această seară nu avem nevoie de complexe. Avem nevoie de curaj, disciplină, luciditate și acea doză de nebunie frumoasă fără de care fotbalul n-ar fi produs niciodată surprize.
Suedia îi are pe Isak și Gyökeres. Foarte bine. România trebuie să vină cu 11 oameni convinși că pot câștiga. Pentru că suedezii nu au mai multe picioare. Nu au două capete. Și, oricât de mari ar fi numele de pe foaia lor, meciul tot trebuie câștigat pe teren.