Sub presiunea Bosforului, dar cu ochii sus: România intră în „Misiunea Istanbul” cu nerv, griji și un dram de încăpățânare

În jurul naționalei nu se simte exuberanță, ci un amestec de luciditate, tensiune și încredere atent dozată. Naționala are un lot care știe foarte bine că merge la Istanbul ca outsider, într-un meci în care Turcia pornește favorită atât prin valoarea lotului, cât și prin contextul de acasă. Și totuși, în jurul tricolorilor nu domină resemnarea, ci ideea unui examen mare, poate cel mai greu al acestui ciclu, tratat cu calm și cu sentimentul că experiența lui Mircea Lucescu poate ține România vie într-o seară care se anunță apăsătoare. Meciul se joacă joi, 26 martie, la ora 19:00, pe Beșiktaș Park, într-o atmosferă care se anunță incandescentă.

Cea mai mare problemă a selecționerului nu mai este, paradoxal, atacul sau construcția, ci poarta. Ionuț Radu s-a accidentat, Mihai Popa are și el probleme, iar Ștefan Târnovanu vine după o perioadă lungă fără meciuri, ceea ce a împins naționala într-o zonă de improvizație exact pe postul care, de regulă, părea cel mai sigur. De aici și discuția intensă din presa sportivă despre varianta Marian Aioani, posibil debutant într-un meci uriaș. În plus, Lucescu are încă de limpezit ultimul detaliu important din formula de start, mai ales la mijloc, într-un context în care convocările au adus și surprize, semn că selecționerul caută nu doar nume, ci și prospețime, reacție și caracter.

În același timp, atmosfera din jurul meciului apasă serios. Arena lui Beșiktaș va fi plină, iar în jurul naționalei se vorbește despre un veritabil infern sonor, iar biletele pentru sectorul românesc s-au epuizat de foarte mult timp, semn că echipa nu va fi singură la Istanbul. Tocmai aici pare să stea și mica forță morală a acestui grup, că nu intră în baraj cu aura unei favorite, dar intră cu sentimentul că poartă cu el o țară întreagă și cu reflexul unei generații care, chiar și atunci când nu impresionează prin strălucire, încearcă să compenseze prin solidaritate și disciplină. Din tot ce se simte acum, România nu pleacă spre Turcia în febra unei iluzii, ci în sobrietatea unei misiuni, iar uneori, exact de acolo încep serile mari.