Turcia a tăiat visul, iar vocile fotbalului românesc cer același lucru: mai mult curaj, mai mult joc, mai mult viitor

România a ieșit din cursa pentru Mondial după 0-1 cu Turcia, într-un meci pe care l-a ținut în viață prin organizare, dar în care n-a reușit să-l împingă suficient spre poarta adversă. Rezumatul a fost limpede, iar tabloul serii ne-a arătat o echipă așezată defensiv, în așteptarea unei contre sau a unei faze fixe, pedepsită imediat după pauză de reușita lui Ferdi Kadioglu, venită după pasa lui Arda Guler. Cea mai mare șansă a României a fost bara lui Stanciu din minutul 78.

Mircea Lucescu a vorbit despre „un meci echilibrat”, a spus că România „s-a apărat foarte bine, foarte exact”, dar a admis și că momentul în care linia defensivă a Turciei putea fi atacată „a venit târziu”. Tot selecționerul a pus golul pe seama unei fracțiuni de secundă de neatenție și a subliniat diferența de ritm și efort dintre fotbalul turc și cel românesc. Contrastul cu discursul de dinaintea partidei, când Lucescu spunea că România „are valoarea de a domina”, face ca seara de la Istanbul să pară și mai apăsătoare.

Victor Pițurcă a avut poate cea mai tăioasă, dar și cea mai clară analiză. Fostul selecționer a spus că România „a jucat prea puțin”, că n-a avut mingea și n-a reușit să construiască, insistând că echipa „a încercat prea mult să-i blocheze” pe turci și n-a mai avut energie să joace. Tot el a indicat faza golului ca moment-cheie, spunând că Andrei Rațiu „trebuia să strângă”, și a adăugat că naționala „s-a temut prea tare de Turcia”.

Dorinel Munteanu a mers în aceeași direcție, dar cu și mai multă frustrare. Pentru el, România „s-a speriat degeaba de Turcia”, a atacat prea puțin și a ratat șansa de a schimba meciul din mers. Fostul internațional a spus că schimbările trebuiau făcute mult mai repede, chiar „patru la pauză”, și a concluzionat sec că echipa a arătat „prea puțin” pentru a merita mai mult din acest baraj.

Gică Craioveanu a simțit și el lipsa de ieșire din joc. Încă de la pauză observa că România se apără foarte jos, că efortul fizic devine uriaș în asemenea condiții și că Turcia presează sus fără să ne lase să ieșim clar din terenul propriu. L-a indicat atunci pe Rațiu ca punct vulnerabil al primei reprize, iar după meci a criticat și reacția lui Lucescu la interviuri, spunând că supărarea nu trebuia descărcată pe jurnalist.

Ciprian Marica a venit cu o nuanță diferită și a considerat că tactica de așteptare era, realist, singura pe care România o putea folosi în raport cu diferența de valoare, dar a remarcat că echipa a fost „greoaie pe construcție” și că Drăgușin, Burcă și Rațiu nu au dat suficient calm ori siguranță. În același timp, Marica a apărat munca lui Lucescu, spunând că meciul a fost bine pregătit și că nu crede că i se poate reproșa prea mult selecționerului.

Gică Popescu a pus reflectorul pe altceva, pentru că nici Turcia nu i s-a părut o echipă copleșitoare, deși are jucători de Real Madrid, Juventus sau Inter. Tocmai de aceea, verdictul lui este important, iar România a făcut „prea puțin” pentru a avea pretenții la Mondial și, dacă vrei să ajungi la un turneu final, trebuie să bați și adversari serioși, nu doar echipele mai mici.

În fine, Dan Alexa a dus discuția spre ce urmează. El vede inevitabil un schimb de generații, vorbește despre un nucleu nou în jurul lui Vlad Dragomir, Răzvan Marin, Drăgușin și Rațiu, și lasă de înțeles că pentru câțiva oameni importanți ai prezentului se apropie finalul de drum la națională. Nu este o sentință, ci mai degrabă un diagnostic rece după încă o seară în care România a rămas aproape doar pe tabelă.

Cronica acestei eliminări nu cere răcnete, ci luciditate. România nu s-a prăbușit la Istanbul, dar nici n-a avut forța să muște din meci când trebuia, iar din toate reacțiile se desprinde aproape aceeași idee, nu e nevoie de panică, dar e nevoie de mai mult curaj, de mai mult joc și, probabil, de aer proaspăt.