Fotbal Intern
Un derby, două adevăruri și un fluier care a vorbit prea mult. Dinamo câștigă, FCSB rezistă, iar fotbalul rămâne între ele
Sunt seri în care scorul spune aproape totul. Și sunt derby-uri în care 2-1 spune atât de puțin, încât trebuie să te întorci la fiecare duel, la fiecare privire și, din păcate, la fiecare fluier.
Dinamo a învins FCSB și este liderul Superligii. Are 17 puncte și, indiferent de celelalte rezultate ale etapei, va rămâne pe primul loc. FCSB a pierdut pentru a treia oară consecutiv în campionat. Sunt fapte. Restul începe de aici. Fiindcă pe „Arcul de Triumf” s-a jucat unul dintre acele derby-uri care nu se termină odată cu ultimul fluier.
Dinamo a câștigat înainte de toate prin curaj
Nuno Campos spusese înaintea meciului ceva foarte simplu: un derby trebuie jucat „cu inima”, dar gândit „cu capul”. Exact asta a încercat Dinamo. A intrat mai hotărâtă. Karamoko l-a încercat repede pe Târnovanu, Musi a găsit spațiu, Cîrjan a cerut mingea, iar Armstrong a împins jocul înainte.
Apoi fotbalul s-a oprit. Și a început arbitrajul. În câteva minute, Istvan Kovacs a acordat o lovitură liberă pentru Dinamo și un galben lui Korenica, a mers la VAR și le-a anulat. L-a eliminat apoi pe Duarte după o altercație cu Mărginean. Imediat după aceea a acordat penalty pentru FCSB, pentru ca VAR-ul să-l trimită din nou la monitor și decizia să fie întoarsă. Prea multe ezitări pentru un arbitru de asemenea calibru. Și prea multe într-un derby.
Un penalty pentru Dinamo? Un roșu prea sever pentru FCSB?
Adrian Porumboiu nu s-a ascuns după cuvinte. Fostul arbitru internațional consideră că intervenția lui Korenica asupra lui Cîrjan trebuia sancționată cu penalty pentru Dinamo, apreciind că faultul s-a produs pe linia careului. În același timp, a catalogat eliminarea lui Duarte drept prea ușor acordată și a considerat corectă anularea penalty-ului indicat inițial pentru FCSB.
Și aici apare paradoxul serii. Dinamo poate spune că i-a fost luat un penalty. FCSB poate spune că a rămas în zece după o sancțiune disproporționată. Amândouă pot avea argumente. Asta nu înseamnă neapărat că arbitrul a favorizat pe cineva. Înseamnă ceva poate mai incomod, că Istvan Kovacs nu a avut seara pe care o așteptăm de la Istvan Kovacs.
VAR-ul există pentru a corecta greșeli. Când însă arbitrul ajunge atât de des la monitor, meciul începe să semene cu o fotografie developată de prea multe ori și imaginea devine mai clară în detalii și mai tulbure în ansamblu.
Duarte și eterna problemă: cât contact mai acceptă fotbalul?
Gestul lui Duarte este inutil. Un jucător profesionist trebuie să știe că, în epoca celor douăzeci de camere, nu există gest făcut „când nu vede arbitrul”. Camerele văd.
Întrebarea este alta: tot ceea ce văd trebuie judecat cu aceeași severitate? Porumboiu spune nu. Kovacs a spus da. Regulamentul poate apăra decizia arbitrului. Spiritul fotbalului lasă însă loc discuției. Fotbalul rămâne un sport de contact. Dacă transformăm fiecare atingere într-o expertiză criminalistică, riscăm să câștigăm precizie regulamentară și să pierdem tocmai materia din care s-a născut jocul, duelul.
Dinamo nu are nicio vină pentru toate acestea
Aici trebuie trasată linia foarte clar. Dinamo nu și-a ales arbitrul și nu a operat VAR-ul. A făcut ceea ce trebuie să facă o echipă mare atunci când adversarul rămâne în zece, a încercat să-l pedepsească.
Pascual a deschis scorul în minutul 36, apoi același fundaș a fost decisiv la faza din minutul 78, când reluarea sa a fost deviată de Ofri Arad în poartă. FCSB a revenit prin Miculescu, iar finalul putea deveni incandescent după penalty-ul ratat de Armstrong și eliminarea lui Cîrjan.
Florin Prunea a remarcat volumul ofensiv al liderului și intervențiile lui Târnovanu, spunând că rar a văzut într-un Dinamo–FCSB o asemenea cantitate de șuturi pe poartă din partea unei echipe. Verdictul lui merge chiar mai departe: pentru el, Dinamo este candidată la campionat.
Ilie Dumitrescu pune frână entuziasmului. Vede Dinamo în primele patru și subliniază un element important: există încă un nucleu format în perioada precedentă, peste care au fost adăugate piesele noi. Probabil adevărul se află undeva între cei doi. Dinamo încă nu trebuie declarată campioană. Dar nici nu mai poate fi tratată ca o întâmplare.
Nuno Campos și înțelepciunea de a nu cumpăra titlul în septembrie
Campos a avut după meci poate cea mai sănătoasă reacție. Și-a lăudat jucătorii și suporterii, a vorbit despre mentalitate și construcție, dar a refuzat să transforme începutul excelent de sezon într-o proclamație.
„Nu este obiectivul nostru să fim campioni”, a spus portughezul, insistând că Dinamo trebuie să abordeze fiecare partidă pentru victorie. Despre arbitraj n-a vrut să vorbească deloc.
În fotbalul românesc, unde după trei victorii se caută traseul autocarului pentru parada de titlu și după două înfrângeri se caută antrenor nou, moderația aceasta aproape că pare exotică. Dar Campos are dreptate. Campionatele nu se câștigă în septembrie. În septembrie se câștigă, cel mult, dreptul de a fi luat în serios. Iar Dinamo tocmai l-a câștigat.
FCSB a pierdut, dar nu s-a predat
Ar fi nedrept ca analiza FCSB-ului să înceapă și să se termine cu eliminarea lui Duarte. Marius Baciu avertizase înaintea derby-ului că echipa sa plătise deja în acest sezon pentru prea multe erori individuale. Exact o asemenea eroare de judecată (gestul inutil al lui Duarte) a obligat-o să joace aproximativ o oră în inferioritate.
Și totuși, FCSB nu s-a dizolvat. Garita a avut un gol spectaculos anulat pentru fault în atac și i-a pus apoi mingea pe cap lui Stoian la una dintre marile ocazii ale reprizei secunde. Miculescu a marcat superb pentru 2-1. Târnovanu a ținut echipa în viață și a apărat penalty-ul lui Armstrong.
Raul Rusescu remarcase înaintea jocului problema fundașilor centrali și faptul că FCSB nu investise într-un apărător de profil, temere devenită și mai vizibilă după eliminarea lui Duarte și reorganizarea forțată a echipei.
Ilie Dumitrescu a observat exact dificultatea produsă de mutarea lui Joao Paulo în centrul defensivei și dezechilibrul apărut la mijloc. Dar a remarcat și reacția FCSB-ului. A fost reacția unei echipe care pierdea meciul, nu și orgoliul.
Și, aproape pe nevăzute, Pădurariu
Într-un derby în care aproape toate reflectoarele au căutat golurile, VAR-ul și cartonașele, a existat și un băiat de 18 ani despre care merită spus ceva fără să ridicăm vocea. Ricardo Pădurariu.
FCSB l-a trimis titular în stânga apărării. Era, înaintea etapei, singurul jucător al roș-albaștrilor care începuse toate meciurile sezonului ca titular. În minutul 67, a preluat, a intrat curajos în careu și a tras la colțul scurt, obligând portarul dinamovist să respingă în corner. Nu a fost faza meciului. Nici măcar faza FCSB-ului. Dar uneori fotbalul îți cere să privești tocmai acolo unde nu sunt artificii.
Ilie Dumitrescu l-a așezat, discret, între cei mai buni jucători ai FCSB-ului, alături de Garita. Poate că atât este suficient.
La 18 ani, într-un Dinamo–FCSB jucat cu nervii întinși, într-o echipă rămasă în zece și obligată să se reorganizeze din mers, Pădurariu n-a părut un copil invitat la derby. A părut fotbalist. Restul poate veni mai târziu.
După derby rămâne clasamentul. Dar nu numai el
Dinamo are cele trei puncte. Le merită pentru ceea ce a făcut cu circumstanțele meciului. FCSB are înfrângerea. Dar are și dreptul de a discuta severitatea eliminării care a modificat partida. Dinamo are, la rândul ei, motive serioase să întrebe ce s-a întâmplat la duelul Cîrjan–Korenica. Iar Istvan Kovacs rămâne prins între două nemulțumiri — probabil cea mai bună dovadă că nu a avut o seară bună, nu neapărat că a avut o favorită. Și poate că acesta este adevărul cel mai simplu al derby-ului.
Dinamo a fost mai bună. FCSB a fost mai încăpățânată decât arată rezultatul. Arbitrul a fost mai prezent decât ar fi trebuit. Iar undeva, printre monitoare, proteste, cartonașe și reluări încetinite, mingea a continuat să se rostogolească.