Fotbal Intern
Zece minute de furtună în Bănie! Craiova spulberă „U” Cluj și închide etapa cu un categoric 4-0
„Meciul studenților” a rămas echilibrat doar 45 de minute. După pauză, Universitatea Craiova s-a dezlănțuit pe „Ion Oblemenco” și a învins-o categoric pe Universitatea Cluj, scor 4-0, în ultima partidă a etapei a 8-a din SuperLiga. Assad Al-Hamlawi a reușit o „dublă”, Screciu a semnat golul serii, iar Elisor a închis tabela.
Prima repriză a oferit puține indicii despre ceea ce avea să urmeze. Craiova a avut mai mult inițiativa și a încercat să construiască, în timp ce echipa lui Cristiano Bergodi a rămas compactă și a reușit să țină partida sub control. Cea mai importantă ocazie a primei părți i-a aparținut lui Assad Al-Hamlawi, în minutul 10, însă Lefter a intervenit. Cicâldău a încercat și el poarta, fără să-l pună însă în dificultate pe goalkeeper-ul clujenilor. La pauză, 0-0. După pauză, parcă a început un alt meci.
Craiova, zece minute aproape perfecte
Au fost suficiente doar două minute pentru ca defensiva lui „U” să cedeze. În minutul 47, Assad Al-Hamlawi a deschis scorul, iar atacantul Craiovei nu s-a oprit aici. Cinci minute mai târziu, Mora a trimis în careu, iar Assad a reluat cu capul pentru 2-0. Clujenii nici nu au avut timp să înțeleagă ce li se întâmplă. În minutul 55, Vladimir Screciu a prins un șut superb de la marginea careului, iar tabela arăta deja 3-0.
Trei goluri în opt minute. Practic, meci închis. Bergodi a încercat să schimbe ceva din mers, iar „U” a avut prin Lukic șansa de a reduce diferența, însă atacantul clujenilor a trimis peste poartă din câțiva metri.
Craiova nu a ridicat însă complet piciorul de pe accelerație. Intrat în minutul 75 în locul lui Assad, Simon Elisor a avut nevoie de numai două minute pentru a înscrie. Băluță l-a găsit excelent pe culoar, iar atacantul a stabilit scorul final: 4-0.
De la „meciul studenților” la demonstrația campioanei
Finalistele Cupei și Supercupei României promiteau unul dintre cele mai interesante dueluri ale etapei. Timp de o repriză, partida a respectat scenariul. Apoi Craiova a schimbat viteza.
Assad a deschis drumul, Screciu a pus spectacolul în execuție, iar Elisor a tras cortina. Pentru Universitatea Cluj este a treia înfrângere consecutivă în SuperLiga și încă o deplasare fără victorie. Pentru Craiova, în schimb, este o seară care confirmă forța campioanei pe propriul teren.
Universitatea Craiova – Universitatea Cluj 4-0 (0-0)
Au marcat: Al-Hamlawi 47, 52, Screciu 55, Elisor 77.