Fotbal International
Anglia are vedetele, banii și generația. Îi lipsește un singur lucru pentru a ajunge Spania
Două finale europene, un sfert de finală, o semifinală și un loc trei la ultimele cinci turnee majore. Anglia nu mai poate fi considerată o națională care încearcă să revină în elita fotbalului mondial. Este deja acolo. Problema lui Thomas Tuchel este alta: cum transformă una dintre cele mai talentate generații engleze într-o echipă capabilă, în sfârșit, să câștige? Iar răspunsul nu pare să fie copierea Spaniei.
Decenii întregi, englezii și-au explicat eșecurile prin diferența tehnică față de marile națiuni continentale. Astăzi, scuza aproape că a dispărut. Academiile cluburilor din Premier League și investițiile făcute în centrul național de la St George’s Park au produs generații capabile să câștige competiții internaționale de juniori. La seniori, Anglia are Harry Kane, Jude Bellingham, Bukayo Saka, Anthony Gordon și suficient talent pentru a privi aproape orice adversar de la același nivel. Și totuși, trofeul continuă să lipsească.
Spania controlează. Anglia lovește
Diferența față de campioana mondială Spania rămâne vizibilă tocmai în meciurile mari. Raportul tehnic FIFA de la Cupa Mondială a arătat că o posesie a Angliei dura în medie doar 11,9 secunde, cea mai mică valoare dintre cele patru semifinaliste. Iar într-un duel recent cu Spania, cifrele au fost și mai dure, englezii au produs un xG de numai 0,57 din acțiune, față de 3,08 pentru adversari. Spania poate lua mingea și poate controla un meci minute întregi.
Anglia nu poate. Anthony Gordon, care cunoaște acum fotbalul spaniol din interior, admite diferența.
„Nu avem capacitatea spaniolilor de a controla meciurile. Nu este în noi și nici nu sunt sigur că este ceva ce poate fi învățat. Modul în care păstrează mingea este complet diferit de ceea ce am experimentat în Anglia.” Dar aici apare întrebarea esențială, de ce ar trebui Anglia să devină Spania?
Tuchel caută 90 de minute perfecte
Thomas Tuchel pare să fi înțeles problema. Selecționerul insistă asupra ideii unui meci complet, în care Anglia să nu alterneze perioade excelente cu momente în care renunță la inițiativă. Exemplul aproape ideal a venit în victoria cu 7-0 împotriva Croației, cea mai severă înfrângere din istoria naționalei croate.
La pauză era deja 4-0. În vestiar, Kane, Bellingham și ceilalți lideri nu au cerut conservarea rezultatului, ci continuarea atacurilor. Luka Modrić, după 205 selecții pentru Croația, a descris ulterior seara drept singura în care s-a simțit „rușinat” în tricoul naționalei. Pentru Anglia, exact această mentalitate poate conta mai mult decât încă un mijlocaș capabil să imite școala La Masia.
Vechiul reflex care costă Anglia
Harry Kane a identificat problema după eliminarea de la Cupa Mondială împotriva Argentinei.
„Am petrecut prea mult timp încercând să nu pierdem. Și până la urmă tot am pierdut.”
Fraza descrie aproape perfect una dintre marile slăbiciuni istorice ale Angliei. Când conduce un meci important, echipa începe prea des să protejeze rezultatul în loc să continue să-l construiască. S-a întâmplat în generații diferite, cu selecționeri diferiți. Prin urmare, distanța față de Spania poate să nu fie în primul rând una tehnică. Este capacitatea de a continua să joci pentru victorie atunci când presiunea devine maximă.
Kane, Bellingham, Saka și Gordon: arma pe care Spania nu o are
Anglia dispune însă de ceva extrem de valoros: un atac construit pentru un alt tip de fotbal. Kane, Bellingham, Gordon și Saka au marcat 29 dintre ultimele 34 de goluri ale naționalei. Pot schimba permanent pozițiile, au forță, viteză și sunt extrem de periculoși imediat după recuperarea mingii.
Contra Spaniei, una dintre tranzițiile rapide finalizate de Gordon a oferit exact imaginea fotbalului pe care Anglia îl poate transforma în propria identitate. Englezii au devenit singura echipă din 2026 care a marcat de două ori împotriva Spaniei, iar cele două goluri au venit într-un interval de numai trei minute și 13 secunde. Aici poate exista răspunsul. Nu în imitarea posesiei spaniole, ci în perfecționarea propriilor calități.
De la „aproape” la campioană
Anglia nu mai are nevoie de o revoluție. Trebuie să elimine erorile defensive, să găsească mai multe soluții împotriva adversarilor care se apără jos și, mai ales, să creeze suficient împotriva echipelor de același nivel. Santi Denia, selecționerul Cehiei și un om care cunoaște foarte bine sistemul spaniol, consideră că diferența dintre cele două naționale a devenit „foarte, foarte mică”.
Poate că acesta este paradoxul actualei Anglii. După zeci de ani în care a încercat să înțeleagă ce fac alții mai bine, a ajuns suficient de puternică încât să nu mai fie nevoie să-i copieze.