Champions League
Arsenal – Bayern Munchen: testul suprem și arma secretă a bavarezilor
Duelul care aprinde Europa fotbalistică, liderul din Premier League contra liderului din Bundesliga, într-un meci ce poate decide supremația momentului în UEFA Champions League. Arsenal – Bayern Munchen se joacă pe „Emirates”, într-o atmosferă care promite un spectacol la limita perfecțiunii.
Englezii vin cu o serie impresionantă, 0 goluri primite în cele 4 meciuri din grupele Champions League, iar în ultimele 15 meciuri europene jucate acasă în faza grupelor au câștigat fără emoții, ultimele 12 chiar fără să încaseze vreun gol. Și toate acestea în ciuda absențelor importante, precum Gabriel sau căpitanul Ødegaard.
Bayern vine și ea cu un CV greu de ignorat, 14 goluri marcate în actuala campanie europeană și un ritm devastator pe tranziție. Înaintea pauzei internaționale, bavarezii au învins campioana PSG chiar pe „Parc des Princes”, bifând o serie de 16 victorii consecutive într-un start de sezon istoric.
Detaliile care pot decide totul
Contra lui Freiburg și Union Berlin, Bayern a arătat unde doare cel mai tare, la faze fixe defensive. Ultimele 4 goluri primite au venit după lovituri de colț, iar Arsenal, este poate cea mai eficientă echipă din Europa la cornere, 10 goluri astfel marcate doar în acest sezon.
Vincent Kompany, antrenorul lui Bayern, a recunoscut problema: „Nu te poți ascunde. Trebuie să arăți caracter și să aperi convins.”
În rest, Bayern va miza pe ceea ce a funcționat la Paris și anume presing avansat, curaj total, marcaj om la om în tot terenul. Bavarezii vin la Londra cu moralul uriaș.
Jonathan Tah a rezumat perfect starea vestiarului: „Anticiparea e enormă. Venim cu maximă încredere și vrem toate cele trei puncte.”
Arma supremă: Harry Kane
Într-un meci în care avantajele sunt infime, Bayern are un atu uriaș, Harry Kane, „coșmarul” lui Arsenal. Cifrele sunt clare:
- 21 de meciuri împotriva lui Arsenal
- 15 goluri marcate
- Golgeterul absolut al stadionului „Emirates” în meciuri ale oaspeților
Pentru Kane, revenirea la Londra este și personală, nu doar profesională: „Pentru mine, aici e teren familiar. E un meci special, dar nu pot lăsa emoțiile să mă conducă.”
Nu va fi ușor. Arsenal este, statistic, cel mai dur examen european posibil. Dar Bayern are exact instrumentul potrivit pentru a încerca imposibilul.
Dacă Arsenal este fortăreața perfectă, atunci Kane este berbecul de asalt ideal.
Meciul de pe Emirates nu e doar despre puncte, e un duel pentru putere, prestigiu și dominația Europei.