Campionatul Mondial 2026
Capello: „Lautaro este partenerul ideal pentru Messi. Mai mult Robin decât Batman”
Fabio Capello a analizat lupta pentru trofeu la Cupa Mondială, după încheierea fazei grupelor, și a vorbit despre rolul pe care Lautaro Martinez îl are în atacul Argentinei, alături de Lionel Messi. Conform Football Italia, fostul mare antrenor italian consideră că atacantul lui Inter s-a adaptat foarte bine într-un rol diferit față de cel pe care îl are la echipa de club.
„Este mai mult un Robin decât un Batman, comparativ cu modul în care suntem obișnuiți să îl vedem în Italia”, a spus Capello.
Înaintea primelor meciuri din noua fază a șaisprezecimilor de finală de la Campionatul Mondial 2026, Argentina și Franța se află pe părți opuse ale tabloului eliminatoriu, ceea ce păstrează posibilitatea unei reeditări spectaculoase a finalei din 2022.
Capello vede Franța drept una dintre marile favorite ale competiției, în special datorită forței ofensive uriașe. Kylian Mbappe, Ousmane Dembele, Michael Olise și Desire Doue formează un atac impresionant, în timp ce jucători precum Marcus Thuram, Bradley Barcola sau Jean-Philippe Mateta au, cel puțin momentan, roluri secundare.
„Messi este Messi, dar atacul Franței este într-o altă categorie. Mbappe și ceilalți arată precum Brazilia lui Pele”, a declarat Capello pentru La Gazzetta dello Sport.
Chiar și așa, fostul tehnician italian a subliniat că Lionel Messi rămâne figura centrală a turneului. La 39 de ani, căpitanul Argentinei continuă să impresioneze, după ce a marcat de șase ori în faza grupelor.
„Leo este geniul care merge. Nu aleargă mult, dar este mereu acolo, la momentul potrivit. Clasa lui este atât de mare încât îi acoperă vârsta. Arată foarte mult orgoliu, nu vrea să se oprească doar cu Mondialul câștigat în 2022”, a explicat Capello.
În ceea ce îl privește pe Lautaro Martinez, Capello a remarcat disponibilitatea atacantului de a munci pentru Messi și pentru echipă. Căpitanul lui Inter nu mai apare doar ca finalizator principal, ci ca un atacant dispus să alerge, să preseze și să creeze spații pentru starul Argentinei.
„Messi este extraordinar, iar Lautaro confirmă că este partenerul său ideal. Căpitanul lui Inter se sacrifică mult pentru Leo. Este mai mult Robin decât Batman, față de cum îl vedem de obicei în Italia.
Lautaro este, la rândul său, un jucător de top, altfel Scaloni nu l-ar prefera lui Julian Alvarez, un alt nume important, aflat în atenția tuturor marilor cluburi europene. Dar nu este ușor să renunți la omul lui Inter, care aleargă și presează și pentru Leo”, a mai spus Fabio Capello.