Ce a lăsat noaptea din Santiago: Estudiantes, campioană între delir și semne de întrebare

Din Santiago del Estero – „Și… du-mă la La Plata”, i-a spus râzând un hincha unui pibe moto-taxi la ieșirea din „Madre de Ciudades”. Dar în râsul ăla se ascundea ceva mult mai puternic decât o glumă: dorul acela care te strânge de gât când știi că ai trăit o noapte pe care n-o vei uita nici dacă trec ani. Pentru că nu era doar despre drum. Era despre întoarcerea acasă cu titlul în piept, cu vocea frântă, cu ochii umezi, cu acel sentiment că Estudiantes nu e o echipă, ci un fel de familie care se caută mereu, oriunde ar fi aruncată de hartă.

În timp ce în Santiago începea exodul alb-roșu, la intersecția dintre strada 7 și 50, la La Plata, la 1.100 km distanță, se strângea deja o mare de oameni. Unii n-au putut pleca. Unii au rămas cu radioul, cu telefonul, cu speranța. Dar au ieșit în stradă de parcă și-ar fi promis unii altora: „Dacă nu am fost acolo, măcar să fim aici.” Când a venit confirmarea, orașul a respirat altfel. Ca și cum cineva ar fi dat drumul la un nod vechi. Al patrulea titlu în doar trei ani sub Eduardo Domínguez nu a fost doar o victorie. A fost o dovadă că Estudiantes poate să cadă, poate să se îndoiască, dar știe să se ridice cu fruntea sus, exact așa cum îi place: cu orgoliu, cu inimă, cu caracter.

În interiorul stadionului, sărbătoarea nu s-a terminat „după protocol”. A continuat ca un ceas care refuză să treacă mai departe. Jucătorii au rămas cu oamenii lor, ca și cum ar fi încercat să imprime momentul în memorie, să-l fure timpului. Au fost cântece pentru mulți, dar cel mai scandat nume nu a fost nici al unui jucător, nici al antrenorului. A fost al unui om care, pentru Estudiantes, înseamnă mai mult decât o funcție: Juan Sebastián Verón.

Și aici, noaptea a avut o scenă care, sincer, poate să-ți smulgă lacrimi. Pentru că Verón nu a fost în tribune ca un președinte distant, ci ca un hincha care a trăit fiecare fază în piept. Iar la final, când câțiva jucători au venit cu trofeul spre sectorul lui, a fost ca și cum întregul club i-ar fi spus, fără cuvinte: „Uite, e și al tău.” Verón a ridicat cupa din tribună, înainte să coboare pe gazon, iar imaginea a avut greutatea unei fotografii care va rămâne: nu era o poză de PR, era un moment de familie, făcut din recunoștință și din acel respect rar pe care îl câștigi numai când ai ars și tu pentru culori.

„Sincer, a fost un gest frumos. Adevărul e că nu mă așteptam, nici nu era ceva necesar. Le mulțumesc pentru că s-au gândit la mine în momentul acesta”, a spus Verón. Și dacă îl vedeai acolo – transpirat, îmbrățișând oameni, făcând poze la nesfârșit, într-o căldură sufocantă – îți dădeai seama că uneori fotbalul are o formă de tandrețe pe care nu ți-o arată în rezumate: o îmbrățișare lungă, un ochi care se umezește, un trofeu ridicat pentru cei care n-au ajuns până la Santiago.

Apoi, Estudiantes a cântat pentru căpitan. Și ce înseamnă căpitan în Argentina? Înseamnă sprijin, înseamnă jurământ, înseamnă rădăcină. Santiago Ascacíbar a fost chemat din tribune de sute de guri: „El Ruso no se va, el Ruso no se va…” – un cântec spus parcă nu doar pentru el, ci și împotriva lumii care mereu vrea să-ți ia ceva când ești fericit. Ascacíbar a răspuns cu sinceritate, și tocmai de aceea a durut un pic: „Încă sunt aici. Mai am o finală și apoi mă gândesc la viitor. Mintea mea e aici până se termină anul. După aceea voi face o evaluare.” În fraza asta s-a simțit tot: bucuria, oboseala, și acel adevăr pe care fotbalul nu-l ascunde, că la Estudiantes, nimic nu e „pentru totdeauna”, dar totul se trăiește de parcă ar fi.

Și, inevitabil, a venit momentul antrenorului. Eduardo Domínguez, „tatăl” acestei echipe, a fost prins în cântecul care încă sună amuzant de lung și, tocmai de aceea, e al lor: „Que de la mano, de EduDomínguez…” (totul legat, într-un singur cuvânt), plus strigătul care a devenit refren de epocă: „Barba, Barba”. Domínguez a ridicat încă o cupă, dar mai important: a ridicat din nou o idee, că Estudiantes poate câștiga prin identitate, prin muncă, prin orgoliu lucid.

Și totuși, chiar în mijlocul acestei bucurii care te ia pe sus, au apărut întrebările. Pentru că Argentina e așa, nu te lasă să stai mult în extaz. Contractul lui Domínguez se încheie pe 31 decembrie, iar anul a avut și zile grele, și tensiuni, și discuții. De aceea, îmbrățișarea cu Verón, surprinsă în plină sărbătoare, a fost privită ca un semn, că poate, măcar pentru o noapte, toate rănile se închid sub aceeași cârpă alb-roșie.

Întrebat despre prelungire, Verón a mutat atenția spre ce urmează, cu o frază care sună ca o promisiune, dar și ca un avertisment: „Acum avem un meci. Trebuie să ne concentrăm pe asta și după meci, evident, să vedem, să stăm la masă. Provocările de acum sunt diferite, exigențele sunt mai mari și, ca să le facem față, trebuie să reflectăm cu toții. Să te reinventezi în fotbalul argentinian e greu și trebuie lucrat la asta”.

Iar „meciul” e totul. Pentru că, în câteva zile, vine Estudiantes – Platense, la San Nicolás, pentru Trofeo de Campeones. Și aici se naște nerăbdarea care arde: încă o finală, încă o șansă să pui încă un strat de aur pe o perioadă care deja miroase a istorie. În jurul meciului plutește și o nouă incertitudine, situația jucătorilor suspendați de AFA după episodul „espaldazo” cu Rosario Central, în contextul formulării „următorul turneu oficial”. Da, se pregătește o polemică. Da, vine tensiune. Dar poate că exact asta e combustibilul acestor zile: Estudiantes trăiește pe muchie, și tocmai de aceea câștigă atât de dulce.

Asta a lăsat noaptea santiagueñă, o cupă, un popor care s-a regăsit, un Verón ridicând trofeul ca un tată care își vede copilul crescând, un căpitan cântat ca o rugăciune, un antrenor care a devenit refren. Și, peste toate, o flacără care nu se stinge, urmează încă o finală.

Iar dacă ești „Pincha”, știi deja ce înseamnă asta, știi că nu vei nu dormii bine. Verifici data. Îți imaginezi drumul spre San Nicolás. Îți amintești cum a sunat stadionul când a explodat bucuria. Și îți spui, cu voce joasă, ca un jurământ: „Dame el sábado ya.” Pentru că Estudiantes nu a terminat. Estudiantes abia începe.