Cum l-a depășit Ange Postecoglou pe Liz Truss într-un „dezastru” de 39 de zile la Nottingham Forest

Termenul „hybris” vine din Grecia, iar cazul acesta a avut ceva distinct de hybris, chiar dacă a fost mai degrabă o farsă decât o tragedie greacă, născută din destinul a doi bărbați născuți în Grecia și, pentru scurt timp, reuniți la Nottingham.
Poate că originea lui Ange Postecoglou a contat la numirea sa la Nottingham Forest. Mulți au realizat imediat că era o nepotrivire stilistică între antrenor și lot. Evangelos Marinakis, al cărui pariu pe Nuno Espírito Santo fusese întâmpinat inițial cu rezerve, dar s-a dovedit inspirat, a parașutat un „conațional” după una dintre cele mai ciudate demiteri și apoi, 39 de zile mai târziu, a aplicat o alta — deopotrivă previzibilă și brutală.

Postecoglou a rezistat doar 39 de zile la Forest. A fost cel mai scurt mandat al unui antrenor „permanent” din Premier League; unii interimari au stat mai mult. Mandatul său a fost mai scurt decât infamul episod al lui Brian Clough la Leeds, în 1975; mai scurt, de fapt, decât perioada Liz Truss ca prim-ministru, când… a fost „învinsă” de o salată. Mondialul de vara viitoare va dura mai mult decât „era Postecoglou”, dacă putem folosi cuvântul „era”. Iar cele 6.700 de zile ale lui Clough la Forest au fost de peste 171 de ori mai multe decât „epoca Postecoglou”, dacă putem spune „epocă”.

Iar acele 39 de zile au inclus și o pauză internațională. Probabil surpriza nu e că a fost demis, ci că nu s-a întâmplat mai devreme. A fost un eșec hybrisic în toată regula și, chiar dacă Postecoglou nu poate fi învinuit că și-a dorit o revenire rapidă pe bancă, a greșit clubul. Marinakis a afișat o aroganță hybrisică renunțând la primul antrenor care a dus Forest în Europa după 30 de ani pentru a-l înlocui cu unul care, deși a câștigat Europa League sezonul trecut, a reușit și una dintre cele mai spectaculoase contraperformanțe din istoria Premier League, coborând Tottenham pe locul 17.
Așa cum anticipam în articolul scris imediat după meci și ținând cont de semnalul clar transmis de suporteri, finalul mandatului devenise doar o chestiune de timp.

Memoriile nu se estompează atât de repede; nici cele ale reușitelor neașteptate ale lui Nuno. Relevant e că fanii lui Forest, care păreau să-l sprijine pe Marinakis în conflictele sale cu Premier League, PGMOL și alți „din afară”, au ajuns la punctul de ruptură: s-au întors împotriva alegerii sale de antrenor. Au cântat „sacked in the morning” la eșecul cu Midtjylland; de fapt, Postecoglou a fost demis cam la 20 de minute după următorul meci de acasă, 0–3 cu Chelsea.
Semnele prevestitoare au fost acolo când Marinakis a părăsit scaunul din tribuna de la City Ground la mijlocul reprizei secunde. La fel și în joc: combinația deja familiară de lipsă de spirit și goluri ieftine încasate. Forest a primit 18 goluri în opt meciuri cu australianul; e adevărat, n-a avut presezon și nici jucătorii săi, dar numărul și modul în care au venit golurile au alimentat teoria că echipele lui sunt deficitate defensiv.

Echipele lui Nuno nu sunt, iar Postecoglou a fost anti-Nuno. Portughezul a prosperat cu posesie mai mică, low block și contraatac devastator; o formulă care a dus și pe Wolves pe locul 7 și, în ambele cazuri, a reprezentat vârful din ultimele decenii. A contat și calitatea jucătorilor, dar a fost nevoie de un plan executat expert.
Poate că alegerea lui Postecoglou a indicat că Marinakis dorea un stil mai ambițios; cu siguranță lotul a fost completat cu peste 100 de milioane de lire în vară. La fel de sigur, australianul a avut foarte puțin timp să-și implementeze ideile. Dar a avut un punct și un gol în cinci meciuri de ligă. Dacă adăugăm Tottenham, Postecoglou a scos un singur punct în ultimele opt meciuri de top-flight, două din 12. O victorie în 17. Un palmares care face un al treilea job în Premier League greu de imaginat.

În penultima zi a mandatului, Postecoglou a spus: „Sunt un câștigător în serie”. A plecat de la Forest cu 0% rată de victorii. Și, chiar dacă e poate aspru, poate că meritau să bată Burnley sau Sunderland, Betis ori Swansea — puțini antrenori își alocă atâta timp pentru a vorbi despre propriile realizări precum o face Postecoglou. El crede că e înțeles greșit; adevărul e că el și Forest s-au înțeles greșit unul pe altul.

Comunicatul clubului despre concediere a avut 39 de cuvinte — unul pentru fiecare zi — și a invocat „o serie de rezultate și evoluții dezamăgitoare”. Poate că a fost mai înțelept să oprești greșeala repede decât să riști mai mult, dar Forest nu poate repara gafa inițială: demiterea lui Nuno, care, la rându-i, părea o consecință a aducerii lui Edu, intrat rapid în conflict cu antrenorul.

Așa apare spectrul lui Sean Dyche, care ar putea aduce ordinea ce i-a lipsit echipei lui Postecoglou, dar care ar părea totuși un pas înapoi față de Nuno și o a doua schimbare dramatică de abordare în tot atâtea luni.
Dacă se va întâmpla, va sublinia sentimentul că Marinakis și Edu au creat un haos. Postecoglou e parte cauză, parte simptom — un om ale cărui încercări de a-și promova meritele nu au ajuns la publicul dorit. Spunea vineri: „Povestea se termină mereu la fel… eu cu un trofeu.” Nu povestea asta. Nu a câștigat niciun trofeu ca antrenor al lui Forest. Nici măcar un meci nu a câștigat.