Campionatul Mondial 2026

Cutremur în Coreea de Sud după eliminarea de la Mondial! Selecționerul Hong Myung-bo a demisionat, iar președintele țării a cerut o anchetă

Published on

Coreea de Sud traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, după eliminarea încă din faza grupelor a Campionatului Mondial 2026. La doar câteva ore după încheierea parcursului la turneul final, selecționerul Hong Myung-bo și-a anunțat demisia, în timp ce președintele țării, Lee Jae-myung, a solicitat o investigație amplă asupra modului în care este administrată echipa națională.

Naționala asiatică începuse competiția cu o victorie spectaculoasă, obținută după o revenire împotriva Cehiei, însă înfrângerile suferite ulterior în fața Africii de Sud și Mexicului au compromis șansele de calificare.

Speranțele sud-coreenilor au rămas vii până în ultima zi a fazei grupelor, când încă existau calcule pentru accederea în șaisprezecimile de finală din postura uneia dintre cele mai bune echipe clasate pe locul al treilea. Totul s-a încheiat însă după victoria RD Congo, 3-1 cu Uzbekistan, rezultat care a eliminat definitiv Coreea de Sud din competiție.

Reacțiile din țară au fost extrem de dure. Potrivit presei internaționale, președintele Lee Jae-myung a criticat în termeni severi activitatea selecționerului și a cerut o analiză completă a programului echipei naționale.

„Ca fost președinte onorific al unui club profesionist de fotbal și, înainte de toate, ca suporter al Red Devils, simt nu doar surprindere, ci și o profundă nedumerire în fața acestui rezultat neașteptat. S-a demonstrat încă o dată că deciziile privind oamenii aflați în funcții sunt decisive. Dacă loialitatea și interesele de grup sunt puse înaintea competenței, iar o persoană incapabilă este numită într-o funcție de conducere, rezultatul este cât se poate de previzibil” – a declarat șeful statului coreean.

Președintele Coreei de Sud a cerut Ministerului Culturii, Sportului și Turismului să demareze o anchetă și să reformeze sistemul administrativ din fotbal.

„Îmi cer sincer scuze cetățenilor pentru profunda dezamăgire provocată de această situație absurdă. Vom acționa rapid pentru reformarea administrației sportive, astfel încât asemenea lucruri să nu se mai repete.”

Criticile nu au venit doar din zona politică. Presa sud-coreeană și opinia publică s-au arătat extrem de nemulțumite de parcursul echipei, iar postul public KBS a mers până la a estompa imaginea lui Hong Myung-bo într-un reportaj dedicat eliminării, într-un gest care a stârnit numeroase reacții.

Înainte ca delegația sud-coreeană să părăsească baza de pregătire din Mexic, Hong Myung-bo și-a anunțat oficial demisia și și-a cerut scuze suporterilor.

„Le transmit cele mai sincere scuze tuturor coreenilor care iubesc și susțin echipa națională. Astăzi vreau să anunț că demisionez din funcția de selecționer. Ca antrenor principal, nicio explicație nu poate fi mai importantă decât rezultatul final. Nu am reușit să ofer ceea ce oamenii așteptau de la noi. Întreaga responsabilitate îmi aparține. Plec din funcția de selecționer, însă dragostea mea pentru fotbalul coreean va rămâne aceeași. Voi continua să susțin echipa națională pentru ca aceasta să recâștige încrederea și respectul oamenilor.”

Hong Myung-bo se afla la al doilea mandat pe banca tehnică a Coreei de Sud. El a condus reprezentativa și la Cupa Mondială din 2014, ediție în care asiaticii au fost eliminați tot în faza grupelor.

Coreea de Sud rămâne una dintre prezențele constante la turneele finale, participând la ultimele 11 ediții consecutive ale Campionatului Mondial. Cea mai mare performanță din istoria sa rămâne calificarea în semifinalele Cupei Mondiale din 2002, competiție organizată împreună cu Japonia.

Click to comment

Popular Posts

Copyright © 2026 sportpulse.ro