De ce semifinalele Cupei Mondiale 2026 ar putea deveni cele mai spectaculoase din istorie

În momentul în care Julián Álvarez a trimis mingea în vinclul porții Elveției, reușind probabil unul dintre cele mai frumoase goluri ale acestui Mondial, totul a părut aproape prea perfect. Nu doar datorită execuției, ci și prin ceea ce acel gol a reprezentat.

În loja VIP a FIFA, deasupra tribunei în care argentinienii sărbătoreau frenetic, președintele CONMEBOL și apropiatul lui Gianni Infantino, Alejandro Domínguez, a celebrat aproape la fel de entuziast. O reacție surprinzătoare pentru un paraguayan, care l-a îmbrățișat pe președintele federației argentiniene, Claudio Tapia, de parcă ar fi fost el însuși argentinian.

Este de înțeles. Nu a fost doar un gol care te ridică în picioare, ci și unul care a asigurat reprezentarea Americii de Sud în semifinale. Cel mai probabil, și la FIFA s-a sărbătorit la fel de intens.

Golul lui Álvarez a contribuit la configurarea unor semifinale ideale, exact genul de scenariu pe care mulți și l-ar fi imaginat înainte de startul competiției. Iar majoritatea suporterilor au avut probabil aceeași reacție. Cum să nu o aibă?

După o Cupă Mondială care, în mod surprinzător, a oferit puține confruntări între marile forțe ale fotbalului (poate doar duelul Spania – Portugalia a fost un adevărat „blockbuster”) turneul propune acum două adevărate super-clasice și garantează o finală de excepție.

FIFA a subliniat deja faptul că este pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale când semifinalele reunesc primele patru națiuni din clasamentul mondial FIFA. De asemenea, este pentru prima dată din 1990 când ultimele patru echipe rămase în competiție sunt toate foste campioane mondiale.

Paralela cu Mondialul din Italia 1990, considerat de mulți unul dintre cele mai iubite turnee finale, pare inevitabilă. Mai mult, actualul cvartet semifinalist poate fi considerat unul dintre cele mai atractive din istorie, în funcție de modul în care se vor desfășura partidele. Semifinalele din 2014 au fost poate cele mai apropiate ca valoare, însă Argentina – Olanda s-a încheiat cu un anost 0-0, iar ediția din 2006, deși foarte puternică, a fost dominată exclusiv de reprezentantele Europei și de un fotbal mai puțin spectaculos.

Acum există de toate: calitate, contraste tactice, vedete și povești. Încă înainte de disputarea sferturilor, confruntarea dintre Franța și Spania era deja considerată de mulți drept „adevărata finală”, din care ar putea proveni viitoarea campioană mondială. Nu întotdeauna astfel de previziuni se confirmă, însă cele două formații au fost, de departe, cele mai convingătoare ale turneului. Spania deține cel mai bun atac, în timp ce Franța are cea mai solidă defensivă.

Mai mult decât atât, duelul poate fi interpretat și ca o confruntare pentru viitorul fotbalului. Spania a perfecționat jocul pozițional inspirat de filosofia lui Pep Guardiola într-o manieră pe care nicio altă națională nu a reușit-o. De cealaltă parte, Didier Deschamps a îmbrățișat conceptul modern al „relaționismului”, o abordare care oferă mai multă libertate individuală jucătorilor.

Este, practic, o confruntare între o orchestră perfect organizată și un jazz liber și imprevizibil. Și totuși, chiar și această semifinală pare să pălească în comparație cu ceea ce reprezintă Argentina – Anglia. Ceea ce mulți numeau „adevărata finală” a fost deja eclipsat de un adevărat epic. Partida are o încărcătură suplimentară prin faptul că se dispută la exact 40 de ani de la cel mai celebru meci din istoria Cupei Mondiale, sfertul de finală din 1986 dintre Argentina și Anglia, cu „Mâna lui Dumnezeu” și golul secolului marcate de Diego Maradona.

Va fi, de asemenea, prima întâlnire dintre cele două reprezentative din 2005 și primul duel la Cupa Mondială după ediția din 2002. Există, prin urmare, multă emoție acumulată, lucru care poate fi observat inclusiv în cântecele suporterilor argentinieni, inclusiv celebrul „Muchachos”, unde sunt menționate Insulele Malvine. Pentru una dintre țări, aceasta este mai mult decât o simplă partidă de fotbal. Pentru cealaltă, este poate cel mai important meci din ultimii 60 de ani – șansa de a reveni într-o finală mondială.

Dacă Spania și Franța încearcă să își confirme statutul de superputeri ale fotbalului, iar Lionel Messi și Kylian Mbappé caută să își consolideze moștenirea istorică, există și drama așteptării. Anglia are cea mai lungă perioadă fără trofeu dintre toate fostele campioane mondiale. În mod remarcabil, acesta va fi și primul meci din cariera lui Lionel Messi împotriva Angliei. Mai mult, confruntarea pare construită în jurul marilor vedete.

Spre deosebire de Spania și Franța, care au impresionat ca echipe, Anglia și Argentina au părut mai dependente de jucătorii lor decisivi. De multe ori, cele două selecționate nu au câștigat datorită unui joc colectiv superior, ci pentru că au fost salvate de „supereroii” lor.

Paradoxal, tocmai acest lucru ar putea transforma semifinala într-un meci mai haotic, mai spectaculos și mai dramatic. Pare genul de partidă în care absolut orice este posibil, o victorie categorică a uneia dintre echipe sau chiar un duel decis la loviturile de departajare.

FIFA ar fi încântată în orice scenariu. Mai mult, aproape toate marile vedete ale turneului sunt încă în competiție: Lionel Messi, Kylian Mbappé, Jude Bellingham, Harry Kane, Julián Álvarez, Ousmane Dembélé, Michael Olise și, bineînțeles, Lamine Yamal, de la care mulți așteaptă încă momentul său de glorie. Toate ingredientele sunt prezente, iar orice posibilă finală rezultată din aceste semifinale pare la fel de atractivă. Și încă nici măcar nu s-au jucat meciurile.

Dacă aceste confruntări vor urma tendința generală a Cupei Mondiale de până acum, am putea asista cu adevărat la cele mai spectaculoase semifinale din istoria competiției. La urma urmei, modul în care se încheie un turneu este ceea ce rămâne în memoria colectivă. Iar această Cupă Mondială pare pregătită să urce și mai sus. FIFA probabil că nu și-ar fi putut dori un scenariu mai bun. Deși, în același timp, prezența exact a acestor patru mari puteri a alimentat și unele suspiciuni apărute în mediul online privind anumite decizii controversate de arbitraj.

The Independent subliniază însă că teoriile conspirației și ideea unor decizii arbitrare influențate intenționat sunt absurde. Totuși, după anumite episoade controversate din ultimele săptămâni, percepția publică s-a schimbat într-o anumită măsură. În acest context, propunerea lui Gianni Infantino privind extinderea Cupei Mondiale la 64 de echipe poate fi văzută și ca o modalitate de a muta atenția.

Dar, în cele din urmă, toate aceste discuții devin secundare. Pentru că nimic nu se compară cu miza pură a fazelor eliminatorii. Și poate că nimic nu se va compara cu aceste semifinale.