Editorial
EDITORIAL | Meciuri din campionatele interne din Europa, disputate în afara continentului. Un pas înainte sau înapoi pentru locul în care s-a născut fotbalul?
Astăzi, forumul de la Nyon a luat o decizie istorică. Barcelona și Milan își vor disputa câte o partidă în Miami, SUA, respectiv Perth, Australia. Părerile? Sunt împărțite. Pe de o parte, oficialii UEFA vorbesc despre „extinderea globală a brandului fotbalului european” și despre „o nouă eră a conectării fanilor din toată lumea”. Pe de altă parte, tradiționaliștii văd în această mutare o ruptură profundă față de esența competițiilor interne, acelea care ar trebui să rămână ancorate în comunitățile locale, în orașele și regiunile care le-au dat viață.
Meciurile Villarreal – Barcelona, programat în decembrie la Miami, și Milan-Como, ce se va juca în Perth, ridică întrebări ce merg dincolo de aspectul comercial. Ce mai înseamnă „acasă” pentru un club de fotbal? Unde se termină pasiunea și unde începe spectacolul de marketing global?
Din perspectivă economică, argumentele sunt clare: piețele americane și australiene reprezintă surse uriașe de venituri, de la drepturi TV până la sponsorizări și merchandising. Fotbalul european, conștient că pierde teren în fața NFL, NBA sau MLS pe piețele externe, caută să recupereze prin aceste gesturi spectaculoase.
Totuși, dincolo de cifre, există un cost mai greu de calculat, cel al autenticității. Suporterii care au crescut mergând pe stadionul pe care mulți o consideră a două casă, vor privi de la mii de kilometri un meci ce, în mod firesc, ar fi trebuit să se joace în fața lor. Ce mai rămâne din identitatea unei competiții dacă terenul de joc devine un produs itinerant?
Frustrarea fanilor este de înțeles și poate, inevitabilă. Cei care plătesc abonamente an de an, care își construiesc weekendurile în jurul echipei favorite, se trezesc acum privați de un drept simplu: acela de a-și vedea echipa pe terenul propriu. Pentru mulți suporteri, fotbalul nu înseamnă doar 90 de minute, ci un ritual, drumul spre stadion, fețele familiare din tribune, cântecele, atmosfera. A muta meciul peste ocean echivalează, pentru ei, cu ruperea unui legământ. Mai mult, suporterii înfocați ai echipelor “oaspete”, cei care însoteau echipa în deplasări la bine, la greu, acum sunt condamnați să vadă meciul favoriților, din “canapea”.
Fotbalul a fost, dintotdeauna, o expresie a apartenenței: la un cartier, un oraș, o cultură. Mutarea unor partide interne în afara continentului pare să dilueze tocmai acest ADN. Este, fără îndoială, un pas îndrăzneț spre globalizare, dar rămâne de văzut dacă e și unul înțelept.
Poate că viitorul fotbalului european nu se va mai măsura doar în trofee, ci și în kilometri. Însă întrebarea rămâne: cât de departe putem merge fără să pierdem ceea ce ne-a făcut, cândva, să iubim acest joc, să fim în tribune, cântând pentru favoriți.