Fast, vedete și huiduieli. Mondialul XXL al Americii a început cu o lecție de spectacol și un eșec de eleganță

Ceremonia de deschidere a Campionatului Mondial 2026 de la Los Angeles trebuia să fie o celebrare a fotbalului. O invitație la dialog, la diversitate și la acea idee romantică potrivit căreia, măcar pentru 90 de minute, lumea poate respira în același ritm.

În schimb, America a oferit lumii o seară cu două fețe.

Pe de o parte, spectacolul grandios pe care îl știe atât de bine, lumini, artificii, muzică, vedete și o producție impresionantă. Pe de altă parte, o mostră de lipsă de eleganță greu de ignorat, cu huiduielile la adresa Iranului, în timpul paradei națiunilor.

A fost o seară care a spus multe despre Statele Unite de astăzi.

Organizatorii au recreat pe gazon o hartă uriașă a Americii, cu o replică supradimensionată a Cupei Mondiale în centru și o scenă construită pentru un show de proporții. LISA, Future, Anitta, Rema și Tyla au urcat pe scenă, în timp ce decorurile reprezentând simboluri ale Statelor Unite completau tabloul.

Totul a fost mare. Foarte mare. Poate chiar prea mare.

Iar aici intrăm în zona subiectivă, dar sinceră din punctul meu de vedere, ceremonia a fost un kitsch monumental și o demonstrație de grandomanie tipic americană. Un spectacol XXL, exact ca burgerii din fast-food-urile americane, cu cât mai înalt, mai colorat și mai încărcat, cu atât mai bine.

Doar că fotbalul nu are întotdeauna nevoie de mai mult. Nu are nevoie de încă o scenă. Încă un ecran uriaș. Încă o vedetă de la Hollywood. Încă un efect special.

Uneori, fotbalul are nevoie doar de emoție autentică. De simplitate. De respect pentru moment.

În contrast aproape ironic cu grandoarea afișată pe teren, multe dintre scaunele stadionului au rămas goale în timpul ceremoniei. Deși meciul SUA – Paraguay a fost anunțat sold-out, iar la startul partidei peste 70.000 de spectatori și-au ocupat locurile, în timpul festivităților mii de suporteri au preferat să stea la cozi pentru mâncare și băuturi.

Imaginea a fost sugestivă. În timp ce organizatorii încercau să creeze un moment istoric, o bună parte a publicului era preocupată să nu rămână fără bere sau nachos.

A fost, poate, cea mai sinceră fotografie a relației pe care America o are încă cu fotbalul pe care îl admiră, îl consumă, îl transformă în produs, dar încă nu îl trăiește cu religiozitatea pe care o vezi în Buenos Aires, Napoli, Istanbul sau Barcelona.

Pe ecranele gigantice au apărut apoi celebritățile serii: Brad Pitt, Halle Berry, Rob Lowe, Paris Hilton, Zlatan Ibrahimovic, George Lucas, Tom Cruise, David Beckham, Kareem Abdul-Jabbar, Katy Perry și Justin Trudeau.

Un carnaval al imaginii. Un exercițiu perfect al culturii spectacolului. Și apoi a venit parada națiunilor. Momentul în care Mondialul ar trebui să-și amintească de ce există.

Când numele Iranului a fost rostit la stația de amplificare, o parte a publicului american a izbucnit în huiduieli. Nu a fost un protest curajos. Nu a fost o demonstrație de principii. A fost doar lipsă de eleganță. Sportivii nu sunt guverne. Suporterii unei națiuni nu sunt responsabili pentru deciziile liderilor politici. Cupa Mondială nu ar trebui să fie tribunal. Iar o paradă a națiunilor nu ar trebui să devină prilej de umilire.

Sigur, poate că astfel de reacții nu mai surprind într-o societate în care discursul public a fost contaminat ani la rând de lideri care au confundat fermitatea cu agresivitatea și autoritatea cu aroganța. Într-o cultură în care bullying-ul, etalarea forței și atitudinea de stăpân al lumii au fost transformate, uneori, în virtuți electorale, tribuna ajunge inevitabil să reflecte aceeași lipsă de nuanță.

Dar tocmai de aceea sportul ar trebui să fie mai bun decât politica. Mai generos. Mai elegant. Mai uman.

Ceremonia și-a continuat cursul cu apariția lui Jason Sudeikis, urmată de duetul Katy Perry – Tius Luka, care au interpretat piesa „Wonder”. Au urmat imnurile interpretate de Purahei Soul pentru Paraguay și Dan + Shay pentru Statele Unite, acompaniați de întreg stadionul.

A fost o seară spectaculoasă. A fost o seară zgomotoasă. A fost o seară impresionantă din punct de vedere vizual. Dar nu a fost o seară frumoasă în totalitate. Los Angeles a oferit lumii tot ceea ce America știe să facă mai bine: spectacol, vedete, tehnologie și proporții uriașe.

Din păcate, a oferit și ceea ce ar fi trebuit să lase în afara stadionului, superficialitate, exces și intoleranță.

Mondialul 2026 a început în stil american. Mare. Strălucitor. Comercial. Un XXL servit cu lumini și muzică. Doar că fotbalul adevărat nu se măsoară în dimensiunea ecranelor sau în numărul celebrităților din tribune. Se măsoară în emoție, în respect și în capacitatea de a-l privi pe celălalt ca adversar, nu ca dușman. Iar la acest capitol, în prima sa mare seară de Mondial, America a arătat că încă mai are multe de învățat.