Fotbal International
Juventus își condamnă propriii suporteri după momentul dedicat lui Sandro Mazzola: „Nicio rivalitate nu poate justifica lipsa de respect”
Potrivit Football Italia, Juventus a reacționat public după ce o parte dintre suporterii din Curva Sud a întrerupt momentul de reculegere dedicat legendarului Sandro Mazzola, înaintea partidei cu Atalanta. Clubul torinez a transmis un mesaj fără echivoc: rivalitatea sportivă se oprește acolo unde începe respectul pentru memoria unui om.
Fotbalul italian i-a adus în acest weekend un omagiu lui Sandro Mazzola, una dintre marile figuri ale lui Inter și ale naționalei Italiei, decedat la vârsta de 83 de ani. Înaintea meciurilor din Serie A a fost programat câte un moment de reculegere în memoria fostului mare fotbalist. La Torino însă, liniștea de pe Allianz Stadium a fost întreruptă.
Înaintea partidei Juventus – Atalanta, câțiva suporteri aflați în Curva Sud s-au întors cu spatele către teren și au început să cânte în memoria unor legende ale propriului club. Gestul n-a fost urmat de restul stadionului. Dimpotrivă. O mare parte dintre spectatorii prezenți a răspuns cu aplauze puternice, acoperind scandările și transformând momentul într-un omagiu pentru Mazzola.
Juventus: „Nicio rivalitate nu poate justifica lipsa de respect”
Ulterior, Juventus a considerat necesar să ia poziție oficial.
„Nicio rivalitate nu poate justifica lipsa de respect în timpul unui moment de reculegere”, a transmis clubul.
Mesajul a continuat într-un registru la fel de clar: „Cinstirea memoriei celor pe care îi comemorăm și participarea împreună la asemenea momente reprezintă o responsabilitate comună, care trebuie să treacă dincolo de apartenență și de culorile unui club.”
Un mesaj important tocmai pentru că vine din interiorul uneia dintre cele mai puternice rivalități ale fotbalului italian. Mazzola a fost simbolul lui Inter. Juventus este marele rival. Dar există momente în care tricourile, culorile și clasamentele ar trebui să rămână în plan secund.