La ei, Gyökeres vrea să joace la trei zile. La noi, programul devine explicație. Diferența de mentalitate care ar trebui să doară România

Orice înfrângere a României doare. Dar, dincolo de rezultat, avem obligația să ne uităm și la cei cu care vrem să concurăm. Nu pentru a-i admira necondiționat și nici pentru a ne minimaliza propriul fotbal, ci pentru a înțelege de ce alții cresc, aleargă și rezistă, în timp ce noi găsim prea des explicații. Viktor Gyökeres și câteva declarații venite în aceste zile din Suedia oferă un exemplu despre care fotbalul românesc ar trebui să discute serios. Fără menajamente.

Suedia joacă patru meciuri în 11 zile în această fereastră internațională. Viktor Gyökeres a evoluat 76 de minute împotriva României și 89 cu Polonia. A marcat în ambele partide. Urmează Bosnia, apoi România, iar Graham Potter a fost întrebat dacă nu ar trebui să-și protejeze atacantul. Răspunsul selecționerului suedez spune multe despre mentalitatea jucătorului său.

„Are o zi în plus pentru recuperare. Băieții aceștia sunt obișnuiți să joace într-un program strâns. Dacă i-aș spune lui Viktor că vreau să-l odihnesc, probabil mi-ar rupe capul”, a spus Potter, zâmbind.

Dar partea cu adevărat interesantă vine de la Gyökeres. Atacantul lui Arsenal a fost întrebat dacă este pregătit să înceapă și următoarele două meciuri. Răspunsul a fost fără echivoc: „Da, absolut”.

Și a continuat cu o frază care, privită din România, ar trebui să dea serios de gândit: „Este un program strâns, dar trebuie să te recuperezi și să fii pregătit pentru următorul meci. E distractiv să joci fotbal, deci nu ai de ce să te plângi.”

Aici merită să ne oprim. La noi, trei zile între meciuri au devenit aproape o dramă În fotbalul românesc am auzit de prea multe ori discursul despre oboseală, program încărcat, deplasări și dificultatea de a juca din trei în trei zile. Îl auzim de la antrenori, conducători și uneori chiar de la jucători.

Sigur că există oboseală. Sigur că recuperarea contează. Știința sportului, monitorizarea efortului și rotația lotului sunt componente obligatorii ale fotbalului modern. Nimeni nu cere unui jucător accidentat sau aflat într-o zonă reală de risc să fie trimis inconștient pe teren. Dar între gestionarea profesionistă a efortului și transformarea programului într-un alibi există o diferență uriașă.

Gyökeres tocmai a jucat 76 și 89 de minute în două partide disputate la interval scurt. După meciul cu Polonia, întrebat despre următoarele două jocuri, n-a cerut pauză. A spus că vrea să joace. Aici începe diferența de mentalitate. Vrem fotbal european? Atunci trebuie să învățăm să jucăm în ritmul lui

Când evoluezi joi în cupele europene și duminică în campionat, nu ți se întâmplă ceva extraordinar. Asta înseamnă fotbal de performanță.

Premier League, Champions League, Europa League, competițiile interne și meciurile echipelor naționale produc asemenea calendare permanent. Marile cluburi nu se întreabă cum să scape de acest ritm. Își construiesc loturile, pregătirea fizică, recuperarea și infrastructura medicală pentru a-i face față.

Dacă vrem fotbal european, trebuie să acceptăm și ritmul fotbalului european. Nu putem visa la Champions League și, simultan, să tratăm două meciuri într-o săptămână ca pe o situație excepțională.

Și poate că de aici ar trebui să înceapă inclusiv o discuție mult mai serioasă despre campionatul României. Creșterea vitezei și intensității jocului ar trebui să devină o prioritate reală în formarea fotbalistului român. Nu doar posesie, nu doar scheme, nu doar minute bifate și statistici frumoase. Ritm, forță, reacție, duel, repetarea sprinturilor și capacitatea de a lua decizia corectă atunci când adversarul nu-ți oferă timp. Pentru că exact acolo diferențele devin brutale când ieșim în Europa.

Mai puține directive pe hârtie, mai mult fotbal care pregătește jucătorul pentru Europa

Fotbalul românesc a încercat în ultimii ani să-și rezolve problemele și prin reguli administrative, cea mai discutată fiind regula jucătorilor Under. Intenția declarată (promovarea tinerilor români) poate fi înțeleasă, dar o regulă poate obliga un club să introducă un fotbalist pe teren; nu îl poate transforma automat într-un jucător pregătit pentru nivel internațional.

Aici ar trebui mutată discuția.

În loc să credem că directivele rezolvă singure problema, poate că FRF, Liga, cluburile și academiile ar trebui să pună mult mai multă energie în creșterea intensității competiției interne, în pregătirea fizică modernă, în calitatea antrenamentului, în dezvoltarea tehnică la viteză mare și în formarea unor fotbaliști capabili să susțină ritmul european.

Un tânăr nu devine mai bun pentru că regulamentul îi rezervă un loc. Devine mai bun dacă este crescut într-un mediu care îl obligă să progreseze și dacă, atunci când primește acel loc, poate să-l câștige și să-l păstreze prin valoare. Poate că aceasta ar trebui să fie adevărata „regulă”: să creștem ritmul fotbalului românesc până când jucătorului i se pare firesc să joace intens și să fie pregătit din nou peste trei zile. Altfel vom continua să descoperim diferența abia când ajungem în fața adversarilor europeni. Și atunci este prea târziu.

Potter vorbește despre recuperare. Gyökeres vorbește despre următorul meci

Există și o nuanță importantă. Graham Potter nu ignoră oboseala. Dimpotrivă, selecționerul Suediei vorbește despre recuperarea jucătorilor și despre gestionarea unei serii de patru partide în 11 zile.

Diferența este de abordare. Antrenorul caută soluții pentru ca jucătorul să poată performa din nou. Jucătorul vrea să joace din nou. Nu auzim o justificare pregătită înaintea următorului meci. Nu auzim „suntem obosiți”. Nu auzim că trei zile sunt insuficiente. Auzim ceva mult mai simplu: „Trebuie să te recuperezi și să fii pregătit.”

România trebuie să privească și peste gard

Suedia ne-a învins și vom avea curând ocazia revanșei. Tocmai de aceea trebuie să ne uităm atent la adversar. Nu doar la sistemul tactic. Nu doar la Gyökeres, Isak sau ceilalți jucători, ci și la felul în care este înțeleasă performanța.

Noi discutăm de ani întregi despre infrastructură, academii, reguli, selecție și valoarea campionatului. Toate sunt importante. Dar există ceva ce nu poate fi introdus printr-o directivă: mentalitatea de a vrea permanent mai mult și capacitatea fizică de a susține această ambiție.

Să accepți oboseala fără să o transformi în scuză. Să înțelegi că recuperarea este parte din meserie. Să termini un meci și să vrei să-l joci pe următorul. Să privești programul încărcat nu ca pe o pedeapsă, ci ca pe dovada că participi la fotbalul care contează.

Gyökeres nu ne-a oferit o lecție intenționat. Probabil nici nu s-a gândit la România când a rostit aceste cuvinte. Dar noi ar trebui să le auzim. Pentru că, dacă vrem să concurăm cu Suedia și cu fotbalul european, nu este suficient să alergăm după adversarii noștri timp de 90 de minute. Trebuie să-i ajungem din urmă și în intensitate, pregătire și mentalitate. Altfel riscăm să rămânem ciuca bătăilor atunci când ieșim la nivel internațional, iar rezultatele ultimilor ani ne-au oferit deja suficiente avertismente.