„Leii din Bănie i-au sfâșiat pe turci: Oblemenco, altarul lacrimilor alb-albastre”

Au înnebunit leii! Nu salcâmii, nu vântul, nu noaptea… ci leii Craiovei, cei care au mușcat cu dinții flămânzi ai istoriei și au scris din nou, cu sânge și lacrimi, numele „Universitatea” în Europa.

Ion Oblemenco a fost aseară mai mult decât un stadion. A fost o inimă uriașă, un ocean de glasuri, un pământ care tremura sub pașii copiilor lui Rădoi. Olemenco s-a transformat în altar, iar în tribune nu au fost spectatori, ci preoți ai pasiunii, credincioși ai fotbalului, oameni care și-au lăsat sufletul să ardă până la cenușă.

Mirel Rădoi… ah, Rădoi! Magician, nebun frumos, arhitect al unui vis pe care doar Oltenia putea să-l înțeleagă. Echipa asta este chipul lui, inima lui, nebunia lui. Le-a dat jucătorilor săi foc din focul lui, lacrimi din lacrimile lui, curaj din curajul lui. Și a ieșit o Craiova pe care nici cele mai mari campionate ale lumii n-ar refuza-o pe scenă.

Și au venit eroii:

– Cicâldău, pictorul cu picioarele, care a trasat linii pe gazon ca și cum ar fi scris poezii pentru fiecare suflet din tribune.

– Baiaram, copilul devenit bărbat într-o singură seară, scânteia care a aprins totul.

– Nsimba, leul care a mușcat fără milă, care a strigat lumii că Oltenia nu pleacă nicăieri, că Oltenia nu se teme de nimeni.

Când mingea a intrat în poarta turcilor, timpul s-a oprit. Mamele au plâns în brațele copiilor, bătrânii au închis ochii și au șoptit numele echipei, iar tinerii s-au îmbrățișat ca și cum au câștigat nu doar un meci, ci o viață întreagă.

Ce atmosferă! Nu a fost doar un stadion, a fost un continent de pasiune. A fost El Monumental, a fost La Bombonera, a fost San Siro, toate la un loc, dar cu ceva ce numai Craiova are, lacrima sinceră care curge pe obraz atunci când cânți pentru echipa ta.

Oltenia nu trăiește fotbalul. Oltenia ESTE fotbalul. Acolo unde sângele e mai fierbinte, acolo unde mânia și iubirea se confundă, acolo unde un gol se simte mai tare decât un cutremur, acolo s-a scris în seara asta renașterea.

„Oltenia, eterna Terra Nova” nu e doar o vorbă. Este jurământ. Este foc. Este iubirea aceea care doare, dar fără de care nu poți respira. Este lacrimă și cântec, este rană și vindecare.

Și atunci când stadionul a cântat, iar orașul a explodat în bucurie, am înțeles: Craiova nu s-a calificat doar în grupele Conference League. Craiova s-a calificat în inimile noastre, pentru totdeauna.

Oltenia a renăscut. Craiova a revenit în Europa și lumea întreagă a simțit, măcar pentru o clipă, cum arată dragostea adevărată.