Champions League
Motivație financiară înainte de duelul cu Liverpool: Galatasaray promite bonusuri importante jucătorilor
Galatasaray intră extrem de motivată în confruntarea cu Liverpool din optimile Ligii Campionilor. Conducerea clubului turc a decis să ofere jucătorilor bonusuri consistente dacă vor reuși să o elimine pe formația engleză din competiție.
Campioana Turciei traversează o perioadă foarte bună. „Cimbom” ocupă primul loc în Super Lig, cu patru puncte avans față de marea rivală Fenerbahce după 25 de etape. În plus, echipa antrenată de Okan Buruk impresionează și pe plan european.
Galatasaray a reușit să elimine-o pe Juventus în play-off-ul Ligii Campionilor și a avut rezultate notabile și în faza ligii, printre care se numără și victoria obținută chiar împotriva lui Liverpool pe RAMS Park.
De partea cealaltă, Liverpool traversează un sezon sub așteptări în Premier League, unde se află în prezent pe locul șase în clasament.
Bonusuri pentru un nou rezultat mare
Cele două echipe se întâlnesc în această seară în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor, partida fiind programată la ora 19:45 (ora României) pe stadionul RAMS Park din Istanbul.
Pentru a crește și mai mult nivelul de motivație înaintea duelului cu formația de pe Merseyside, conducerea lui Galatasaray a decis să le ofere jucătorilor un bonus special în cazul în care vor reuși să o învingă pe Liverpool.
Potrivit publicației turce Sabah, citată de A Spor, fotbaliștii lui Okan Buruk vor fi recompensați financiar dacă vor obține un rezultat pozitiv în fața „cormoranilor”.
Recompensele au început deja
Eliminarea lui Juventus din competiție a adus clubului turc aproximativ 11 milioane de euro din partea UEFA. În plus, după victoria importantă obținută în campionat contra lui Beșiktaș în weekend, jucătorii au primit deja un bonus de 3,5 milioane de euro.
Acum, conducerea clubului este pregătită să ofere o nouă recompensă consistentă dacă echipa va reuși să obțină un rezultat important și în fața lui Liverpool.
Rămâne de văzut dacă Galatasaray va reuși să producă încă o surpriză și să obțină un avantaj înaintea returului de săptămâna viitoare, care se va disputa pe Anfield, unul dintre cele mai dificile stadioane din fotbalul european.