Noapte neagră pentru Italia. Bosnia scrie istorie, iar fotbalul mondial pierde din nou una dintre marile lui inimi

A fost una dintre acele seri în care fotbalul îți oferă totul deodată: suspans, lacrimi, eroare, curaj, prăbușire și extaz. În barajele europene pentru Campionatul Mondial din 2026, tensiunea a curs fără oprire pe toate stadioanele, dar adevăratul cutremur s-a produs la Zenica, acolo unde Bosnia și Herțegovina a eliminat Italia după loviturile de departajare, 1-1 după 120 de minute și 4-1 la penalty-uri, într-un rezultat care trimite Squadra Azzurra în afara turneului final pentru a treia ediție consecutivă.

Pentru o națiune cu patru titluri mondiale, cu o tradiție care a modelat istoria acestui sport și cu un nume care a însemnat, decenii la rând, eleganță, rigoare și dramatism pur, verdictul este devastator. Italia nu va fi nici la Mondialul din 2026, după ce ratase și edițiile din 2018 și 2022, iar absența ei de pe cea mai mare scenă a fotbalului mondial se prelungește dramatic, ultima participare rămânând cea din 2014.

Meciul a început, paradoxal, într-o notă care părea favorabilă italienilor. Moise Kean a deschis scorul în minutul 15, iar pentru câteva zeci de minute Italia a avut impresia că își poate împinge trecutul recent înapoi, măcar pentru o seară. Numai că meciul s-a schimbat brutal după eliminarea lui Alessandro Bastoni, a fost momentul care a răsturnat complet echilibrul confruntării. Bosnia a crescut, a împins jocul spre poarta lui Donnarumma, a egalat prin Haris Tabaković în minutul 79 și a dus totul în acel teritoriu al nervilor unde Italia avea să se frângă din nou.

La loviturile de departajare, Bosnia a fost impecabilă. Italia, în schimb, s-a blocat exact în clipa în care marile echipe trebuie să-și apere numele. Pio Esposito și Bryan Cristante au ratat, bosniacii au transformat tot, iar stadionul din Zenica a explodat. Pentru Bosnia și Herțegovina este a doua calificare din istorie la un Campionat Mondial, după cea din 2014. Pentru Italia, este o rană care nu mai poate fi ascunsă sub explicații de conjunctură.

În Italia, reacțiile au fost pe măsura dezastrului. Gazzetta dello Sport a sintetizat brutal momentul: „pentru a treia oară consecutiv nu vom merge la Mondiale”, în timp ce Corriere dello Sport a descris imagini cu jucători în lacrimi, dezamăgire pe teren și un climat de șoc profund în jurul naționalei. Nu mai este doar o înfrângere. Este o criză de identitate, una care lovește o țară pentru care tricoul azzurro a fost mereu mai mult decât un simbol sportiv.

Și poate tocmai aici se simte partea cea mai apăsătoare a serii. Pentru că dincolo de rezultate, statistici și vina inevitabil împărțită între generații, selecționeri și federație, rămâne un adevăr simplu, iar fotbalul devine tot mai trist fără Italia la un turneu final. Este o concluzie de ordin afectiv, nu doar istoric, dar ea se sprijină pe greutatea reală a unei naționale care a câștigat de patru ori Cupa Mondială și care a dat acestui joc stil, dramă și memorie colectivă. Când o asemenea forță lipsește de trei ori la rând, Mondialul pierde inevitabil o parte din farmecul său clasic.

În restul serii, dramatismul a rămas la cote maxime. Cehia a trecut de Danemarca după 2-2 și 3-1 la penalty-uri, într-un alt duel consumat până la ultima resursă de energie. Turcia a câștigat cu 1-0 în Kosovo, prin golul lui Kerem Aktürkoğlu, și și-a asigurat biletul spre turneul final, iar Suedia a învins Polonia cu 3-2, lovitura decisivă venind târziu, prin Viktor Gyökeres, într-un final incandescent.

Astfel, într-o singură seară, Europa a produs patru povești puternice: una a renașterii, una a lucidității, una a pragmatismului și una a colapsului. Bosnia a trăit o noapte de aur. Suedia și Turcia au mers mai departe cu sufletul plin, iar Cehia a supraviețuit tensiunii. Italia, din nou, a rămas singură cu ruinele unei promisiuni neîmplinite.

Pentru fotbalul italian, urmează probabil luni grele, poate chiar ani de întrebări. Pentru restul Europei, rămâne șocul unei imagini care începe să devină nefiresc de familiară, încă un Mondial fără Italia, iar pentru oricine iubește istoria acestui sport, asta nu poate fi privit decât ca o pierdere uriașă