„Poate se califică la un Mondial cu 228 de echipe…” Când șeful FIFA preferă rolul de bufon al curții în locul celui de lider al fotbalului mondial

Există glume inteligente, există ironii fine și există momente în care omul aflat în fruntea celei mai importante instituții din fotbal demonstrează că funcția pe care o ocupă este infinit mai mare decât anvergura propriului discurs.

Gianni Infantino a bifat încă unul dintre aceste momente.

Întrebat de postul brazilian CazéTV despre noul eșec al Italiei de a se califica la Campionatul Mondial, președintele FIFA a zâmbit larg și a livrat ceea ce, probabil, în mintea sa a fost o replică memorabilă:

„Poate Italia se va califica la un Campionat Mondial cu 64 de echipe. Sau am putea crește numărul până la 228 de participante.”

A râs. S-a amuzat. A fost vizibil încântat de propria poantă. Problema este că nu vorbea un influencer aflat în căutare de engagement și nici un invitat într-un podcast de noapte. Vorbea omul care conduce FIFA. Omul care ar trebui să fie garantul respectului pentru istoria și valorile acestui sport.

În schimb, Infantino a ales varianta cea mai ieftină, să lovească într-un adversar căzut la pământ.

Pentru că asta a făcut. A ironizat o națiune aflată într-un moment de vulnerabilitate sportivă, fără să înțeleagă sau, poate mai grav, fără să-i pese ce înseamnă Italia pentru fotbalul mondial.

Poate că domnul Infantino nu are timp să răsfoiască albumele istoriei fotbalului. Poate că între o ședință despre extinderea competițiilor și încă o idee despre cum poate fi monetizat mai eficient produsul FIFA, cultura sa fotbalistică s-a împotmolit undeva între lojele VIP și culoarele puterii.

Pentru că Italia nu este o notă de subsol. Italia este echipa cu patru titluri mondiale. Italia este Paolo Rossi. Italia este Dino Zoff. Italia este Roberto Baggio. Italia este Franco Baresi. Italia este Alessandro Del Piero. Italia este Fabio Cannavaro, Andrea Pirlo și Gianluigi Buffon. Italia este țara care a predat lecții de tactică și organizare unor generații întregi. Italia este una dintre coloanele pe care s-a construit fotbalul modern. Dar poate că toate acestea contează prea puțin pentru un președinte FIFA care pare să cunoască mai bine valoarea contractelor comerciale decât greutatea simbolurilor acestui joc.

Iar ironia supremă este că exact omul care râde astăzi de ideea unui Mondial cu 64 sau 228 de echipe este același care a împins competiția spre un format tot mai umflat, tot mai extins și tot mai apropiat de logica unui supermarket global.

Mai mult. Infantino vorbește constant despre respect. Despre incluziune. Despre unitate. Despre toleranță. Apoi, la primul prilej, transformă drama sportivă a unei națiuni într-o poantă de vestiar.

Nu este umor. Este lipsă de măsură. Nu este spontaneitate. Este autosuficiență. Nu este carismă. Este aroganța omului convins că funcția îl absolvă de responsabilitatea cuvintelor.

Poate că adevărata întrebare nu este dacă Italia s-ar califica la un Mondial cu 64, 128 sau 228 de echipe.

Poate că întrebarea este alta: cum a ajuns FIFA să fie condusă de un om care confundă diplomația cu sarcasmul, autoritatea cu suficiența și leadershipul cu nevoia permanentă de a fi în centrul atenției?

Pentru că liderii adevărați nu caută aplauze facile. Nu lovesc în cei aflați la pământ. Nu transformă microfonul într-o armă a vanității personale. Ei inspiră. Protejează. Unesc.

În Italia, reacția a fost una firească. Potrivit presei, ministrul Sportului, Andrea Abodi, intenționează să lămurească situația într-o discuție directă cu președintele FIFA. Dar problema este mai profundă decât o conversație telefonică. Este o problemă de decență. De educație instituțională. De înțelegere a responsabilității pe care o presupune cea mai înaltă funcție din fotbalul mondial.

Poate că Gianni Infantino a vrut să fie amuzant. Poate că a considerat că italienii ar trebui să accepte gluma și să zâmbească. Dar uneori umorul spune mai multe despre cel care îl face decât despre cel care îi devine țintă.

Iar această declarație nu vorbește despre Italia. Italia își va reveni. A mai făcut-o. A căzut și s-a ridicat de zeci de ori. Istoria ei nu poate fi ștearsă de două campanii ratate și nici redusă la dimensiunea unei glume neinspirate.

În schimb, declarația vorbește despre Gianni Infantino. Despre un președinte FIFA care pare din ce în ce mai fascinat de propria imagine, de propriile replici și de rolul de personaj principal al spectacolului.

Un om care a avut ocazia să se comporte ca un lider și a ales să se comporte ca un bufon al curții. Iar într-o instituție care ar trebui să reprezinte excelența fotbalului mondial, aceasta este, poate, cea mai tristă glumă dintre toate.