Fotbal International

Potter câștigă cu România, dar declară război VAR-ului: „Nimeni n-a văzut acel henț!”. Bucuria Suediei, umbrită de accidentarea lui Holm

Published on

Suedia a câștigat cu 2-1 în fața României pe Strawberry Arena, însă conferința de presă a lui Graham Potter n-a fost doar despre cele trei puncte. Selecționerul nordicilor a contestat deschis filosofia VAR după golul anulat lui Elliot Stroud, l-a elogiat pe Yasin Ayari și și-a schimbat complet tonul când discuția a ajuns la Emil Holm. O seară începută cu victoria Suediei s-a terminat, pentru Potter, între satisfacție, frustrare și multă îngrijorare.

De la Stockholm: Robert Marcu și Emil Sebastian Popescu

Momentul care l-a iritat pe Potter s-a petrecut în minutul 54. Suedia credea că desprinderea venise și că Elliot Stroud a trimis mingea în poartă pentru 3-1, iar Strawberry Arena a explodat. Bucuria a fost însă oprită de VAR. Reluările au identificat un henț al lui Alexander Isak în construcția fazei, înaintea pasei către Stroud. Gol anulat, scorul a rămas 2-1. Potter nu a contestat neapărat litera deciziei. A contestat ceea ce VAR-ul face, în opinia sa, cu fotbalul.

„Toată lumea de pe stadion s-a simțit puțin păcălită. Am fost împotriva sistemului VAR încă de la început, dacă e să fiu sincer”, a spus selecționerul Suediei, citat de Sportbladet. Argumentul său a fost simplu, hențul s-a produs cu aproximativ 20 de secunde înaintea finalizării și nu fusese observat în timp real nici de el, nici de arbitri. Potter acceptă că tehnologia a fost introdusă pentru a crește acuratețea deciziilor, dar spune că tocmai căutarea perfecțiunii riscă să răpească ceva din spontaneitatea jocului.

„Poate că este decizia corectă, dar, după părerea mea, ia din frumusețea fotbalului.”

Și a mers mai departe: „A fost ca și cum toată lumea de pe stadion a simțit că a fost puțin păcălită.”

Nu rezultatul l-a nemulțumit, așadar, ci contrastul dintre explozia spontană produsă de golul lui Stroud și verdictul venit ulterior de la monitor. Ayari, unul dintre oamenii serii Dacă VAR-ul i-a provocat frustrare, Yasin Ayari i-a oferit suficiente motive de satisfacție. Mijlocașul care a contribuit la primul gol al Suediei a primit aprecieri speciale.

„A fost fantastic cu mingea, prin pase, control, felul în care a citit jocul și a recuperat. Mi-au plăcut curajul și modul în care și-a asumat responsabilitatea”, a spus Potter. Pentru selecționer, maturitatea arătată de un fotbalist atât de tânăr reprezintă unul dintre câștigurile importante ale serii.

De la fotbal la tăcere: accidentarea lui Holm a schimbat atmosfera

Conferința a căpătat însă o cu totul altă greutate când a venit vorba despre Emil Holm. Fundașul suedez a părăsit terenul pe targă în minutul 63, iar primele imagini au provocat îngrijorare serioasă. Potter și-a găsit cu greu cuvintele.

„Suntem devastați pentru el. Nu a arătat deloc bine”, a mărturisit selecționerul, explicând că este prea devreme pentru un diagnostic. L-a îmbrățișat după meci și a vorbit despre un jucător care a muncit pentru a reveni și care își dorise enorm această partidă. „Este puțin sfâșietor”, a rezumat Potter.

Deocamdată, Suedia nu se grăbește să convoace un înlocuitor. Stafful medical va evalua situația, iar Potter consideră că are soluții prin Hampus Skoglund și Daniel Svensson. Suedia pleacă după prima seară de Nations League cu trei puncte, dar nu cu o seară perfectă.

Luni urmează Polonia, din nou acasă. Apoi vin deplasările din Bosnia și România. Iar după 2-1 cu tricolorii, Potter are deja trei teme foarte diferite pe masă: un rezultat care îl mulțumește, un VAR care îl irită și starea lui Emil Holm care, pentru moment, contează mai mult decât amândouă.

Click to comment

Popular Posts

Copyright © 2026 sportpulse.ro