Precedentul periculos creat de protestul „rușinos” al Senegalului, ieșirea de pe teren în finala AFCON

A fost cel mai monumental exemplu de „îmi iau mingea și plec acasă” din istoria fotbalului. De-a lungul unui exod extraordinar de 16 minute, Pape Thiaw și Senegal au împins Cupa Africii pe Națiuni 2025 spre infamie. Iar toxicitatea nu a fost izolată. Următorii pași vor spune multe despre viitorul competiției și, poate, despre fotbalul internațional în ansamblu.

Emoția dominantă după una dintre cele mai controversate finale continentale imaginabile este sentimentul crud de nedreptate. Aceasta a fost scânteia protestului „Leilor Teranga”, convinși că o decizie VAR, considerată moale, era pe punctul de a-i costa un al doilea titlu AFCON. Valul de deznădejde care vine odată cu astfel de hotărâri dureroase este o experiență prea cunoscută suporterilor, iar în momentul în care arbitrul Jean-Jacques Ndala a arătat punctul cu var a existat și o urmă de empatie pentru Senegal. A durat puțin.

Să spui că reacția ulterioară a lui Thiaw a fost exagerată este o subestimare uriașă. Niciodată în era VAR o echipă nu a mers atât de departe pentru a protesta împotriva unei decizii, cel puțin la acest nivel. La ordinul antrenorului, tricourile verzi au trecut de la a-l înconjura pe arbitru, la a zăbovi pe margine, apoi la a dispărea aproape complet. Aproape.

Dacă nu ar fi existat opoziția talismanului Sadio Mané, a cărui disperare vizibilă de a reporni jocul probabil i-a oferit lui Ndala un motiv să amâne orice decizie de a abandona meciul, ieșirea Senegalului de pe teren ar fi putut declanșa o întorsătură și mai șocantă pe cea mai mare scenă a Africii. O finală AFCON ar fi putut, în mod realist, să se încheie printr-un forfait. Conform literei regulamentului, ar fi trebuit.

În regulamentele AFCON, dacă o echipă „refuză să joace sau părăsește terenul înainte de încheierea regulată a meciului fără autorizarea arbitrului”, va fi declarată învinsă, iar adversarul va primi automat o victorie cu 3-0, conform articolelor 82 și 84. Aceasta este susținută și de regulile oficiale ale Confederației Africane de Fotbal, CAF, privind abandonul, articolul 148, care consideră că orice echipă care „refuză să joace un meci sau să continue unul care a început” pierde partida și poate primi o amendă de minimum 20.000 de dolari.

Sancțiunile financiare ar putea fi doar pedeapsa minimă care îl așteaptă pe Senegal, CAF condamnând deja „comportamentul inacceptabil” și anunțând că va analiza imaginile finalei înaintea procedurilor disciplinare. Dar Maroc va cere mai mult. Pentru Atlas Lions, ei sunt acum cei răvășiți de nedreptate.

Marocul a fost obligat să aștepte în ploaia tot mai puternică din Rabat, în timp ce criza de nervi a Senegalului se desfășura, una care a culminat cu momentul de suferință al lui Brahim Díaz. Marocanii rămân acum dezamăgiți, visul unui prim titlu AFCON după 50 de ani fiind spulberat, iar Senegal este campioană, fie și doar cu numele, după felul în care s-a ajuns acolo.

Urmează acum repercusiunile uneia dintre cele mai haotice nopți din fotbal, iar organismele de conducere sunt obligate să ia o decizie critică. Federația Regală Marocană de Fotbal și-a confirmat intenția de a iniția acțiuni legale pe lângă CAF și FIFA privind ieșirea Senegalului de pe teren. Lupta pentru reparație a început.

FIFA a fost întrebată de The Independent dacă există un precedent pentru un astfel de incident, iar răspunsul a fost că nu poate oferi unul. Prin urmare, sarcina revine liderilor și legiuitorilor fotbalului să stabilească un precedent. Într-un an de Cupă Mondială, trebuie să fie cel corect.

„Este inacceptabil să părăsești terenul în acest mod și, la fel, violența nu poate fi tolerată în sportul nostru, pur și simplu nu este în regulă”, a spus președintele FIFA, Gianni Infantino, într-o declarație inițială, sugerând că măsurile ulterioare trebuie să aibă rol de descurajare pe viitor.

„Trebuie să respectăm întotdeauna deciziile luate de oficialii meciului pe teren și în afara lui. Echipele trebuie să concureze pe gazon și în limitele Legilor Jocului, pentru că orice altceva pune în pericol însăși esența fotbalului. Scenele urâte văzute astăzi trebuie condamnate și să nu se mai repete niciodată. Am reiterat că nu au ce căuta în fotbal și mă aștept ca organismele disciplinare relevante din cadrul CAF să ia măsurile potrivite.”

Va exista un argument potrivit căruia Senegal ar trebui să fie deposedată de titlu, având în vedere că, după propriul regulament CAF, acțiunile sale au fost motiv de forfait în finală. Un asemenea verdict ar fi, desigur, extrem de controversat, însă poate că ar fi justificat pentru a preveni repetarea unui asemenea circ la acest nivel.

Totuși, Senegal va avea o apărare. Va susține că nu a existat un refuz complet de a juca, deoarece oprirea a fost temporară și echipa a revenit, în cele din urmă, pentru a termina meciul, ceea ce ar putea împiedica CAF și FIFA să aplice o sancțiune maximă. Acuzații de favoritism pentru țara gazdă, Maroc, pe care selecționerul Walid Regragui le-a respins ferm, pot apărea, alimentate de două decizii discutabile din prelungirile timpului regulamentar, considerate defavorabile Senegalului.

În esență, regulamentele trebuie acum revizuite pentru a decide ce înseamnă abandonul unui meci. Cât timp are voie o echipă să refuze să joace până când este considerată că refuză să joace. Când se transformă un protest într-o ignorare totală a regulilor.

De la conspirații până la sancțiuni, povestea aceasta are încă multe capitole de scris. Deocamdată, avem doar condamnarea publică. Nu va fi suficient.