Noroc devreme, nerv la final: Tottenham își face debutul în Ligă pe gafa portarului, iar Drăgușin zâmbește: „Abia aștept să joc”

Tottenham s-a întors în Liga Campionilor cu un 1–0 care miroase mai mult a prudență decât a panache. A contat enorm minutul 4: centrarea lui Lucas Bergvall a fost bâlbâită inexplicabil de Luiz Júnior în propria poartă, iar Thomas Frank, la debutul lui continental, a primit cadoul pe care niciun debutant nu-l refuză. De acolo încolo, însă, a fost muncă de sală de forță, nu spectacol de gală.
Villarreal a rămas în meci cu încăpățânare. Nicolas Pépé (da, acela) a pândit fisuri în spatele lui Spurs până când Micky van de Ven a închis ușa cu o intervenție de fundaș mare, iar Tajon Buchanan a irosit o ocazie curată, trăgând pe lângă. La rândul lor, londonezii au avut puls în careu prin Pape Matar Sarr, care l-a întins serios pe aceeași Júnior, ca și cum portarul ar fi vrut să spele repede păcatul.
După pauză, „Submarinul galben” a ridicat coloana de presiune, iar Tottenham a ales să parieze pe virtuțile cele vechi: blocul închis, capul limpede, niciun pas gratuit. Richarlison a ratat o lovitură de cap pe care, într-o altă seară, ar fi semnat-o cu ochii închiși, dar Romero și van de Ven au pus zăvorul acolo unde contează. Nu a fost poezie în posesie, câteva pase au fost risipite cu generozitate, însă a existat ceea ce manualele numesc „mentalitate de clean-sheet”. În Europa, cinismul e uneori artă aplicată.
O notă de subsol inevitabilă: reîntoarcerea pe gazonul englez a lui Thomas Partey, intrat târziu, cu toată atenția pe contextul său extra-sportiv. Villarreal a împins cum a știut, dar n-a găsit tunel spre egalare. Pentru Spurs, rămâne ideea de momentum: seria de invincibilitate europeană de pe „Tottenham Hotspur Stadium” prinde încă o cărămidă, chiar dacă nu e seara care să sperie continentul. În Ligă, primul pas e adesea supraviețuirea; ambițiile se construiesc abia după.

Nota noastră de la margine: Drăgușin așteaptă semnalul

Radu Drăgușin a stat pe banca accidentaților, într-o dispoziție surprinzător de bună. Întrebat la final de colegul nostru, Emil-Sebastian Popescu: „Radu, cum te simți?”, fundașul a ridicat degetul mare, a zâmbit și a spus simplu: „E aproape în regulă. Abia aștept să joc.” E exact tipul de răspuns pe care îl apreciază un antrenor, fără lamentații, doar promisiunea că, la primul „verde”, va intra direct în ritm.

Un debut pragmatic, cu o doză sănătoasă de noroc și suficientă disciplină cât să treci podul. Nu e tabloul pe care îl pui în vitrină, dar e punctajul care îți ține sezonul în picioare. Iar dacă gafa portarului a schimbat cursul serii, restul a ținut de o echipă care a știut când să apese pe frână. Într-o competiție care nu iartă, e deja o calitate. Spurs sunt pe drum — iar Drăgușin, după cum a spus-o cu un zâmbet, abia așteaptă să li se alăture pe teren.