Fotbal International
România lui Hagi se afundă, Portugalia renaște fără Ronaldo. O fereastră internațională care schimbă ierarhiile Europei
Ultima fereastră internațională a oferit mai mult decât rezultate. Portugalia pare să fi descoperit că poate fi chiar mai periculoasă fără Cristiano Ronaldo, Grecia construiește în liniște una dintre cele mai interesante generații ale Europei, Irlanda de Nord surprinde printr-o echipă extrem de tânără, iar Viktor Gyökeres continuă să marcheze pentru Suedia exact când viitorul său la Arsenal pare tot mai incert. La polul opus, Croația își vede generația de aur ajunsă aproape de capăt, iar România lui Gică Hagi pare prinsă într-un declin care ridică o întrebare mult mai gravă decât cine ocupă banca tehnică: ce s-a construit, de fapt, în jurul echipei naționale în ultimii ani?
Portugalia descoperă viața după Ronaldo
Cea mai spectaculoasă schimbare vine probabil din Portugalia. Jorge Jesus a făcut ceea ce Roberto Martínez evitase mult timp și a construit echipa fără ca întregul mecanism ofensiv să graviteze în jurul lui Cristiano Ronaldo. Rezultatul a fost convingător. Portugalia a trecut de Danemarca și de Norvegia, pe aceasta din urmă învingând-o de două ori, și a devenit prima echipă calificată în sferturile Nations League. În centrul noii formule se află Gonçalo Ramos.
Mobilitatea atacantului oferă numeroșilor mijlocași tehnici ai Portugaliei exact ceea ce aveau nevoie: spații și permanent soluții de pasă. Pentru Ronaldo, în schimb, această perioadă reprezintă contrariul. Despărțirea tensionată de națională și conflictul cu selecționerul au transformat finalul carierei sale internaționale într-un episod pe care fotbalul portughez ar fi preferat probabil să-l evite. Mai ales că rezultatele transmit acum un mesaj incomod, iar Portugalia poate câștiga și fără Cristiano Ronaldo.
Michael Olise confirmă, Elliot Anderson crește în liniște
Franța continuă să descopere cât de special poate deveni Michael Olise, un fotbalist capabil să producă exact genul de momente care schimbă un meci. În Anglia, Harry Kane și Jude Bellingham atrag inevitabil reflectoarele, dar una dintre revelații a fost Elliot Anderson.
Transferul de 116 milioane de lire putea deveni o povară enormă. În schimb, mijlocașul lui Manchester City pare tot mai confortabil la fiecare apariție pentru națională. Nu încearcă să transforme fiecare fază într-o demonstrație personală. Leagă jocul, oferă echilibru și simplifică lucrurile în jurul său. Exact genul de fotbalist care devine indispensabil fără să fie permanent în prim-plan.
Grecia pregătește ceva important pentru Euro 2028
Poate cea mai interesantă poveste colectivă vine din Grecia. Naționala care între 2004 și 2014 devenise o prezență aproape constantă la turneele majore a dispărut ulterior din prim-plan. Acum apare însă o generație cu potențial enorm. Konstantinos Karetsas, Christos Tzolis, Charalampos Kostoulas, Giannis Konstantelias și Konstantinos Koulierakis sunt tineri care evoluează deja la nivelul de elită al fotbalului european.
Semnalele existau de ceva vreme, inclusiv victoria de pe Wembley împotriva Angliei în 2024 și succesul categoric contra Scoției în barajul Nations League. Acum Grecia este neînvinsă după patru meciuri într-o grupă cu Germania, Serbia și Olanda. Mai există naivitate, dar potențialul este evident. La Euro 2028, Grecia ar putea deveni una dintre echipele despre care se va vorbi foarte mult.
Irlanda are un atacant. Irlanda de Nord construiește o echipă
Troy Parrott continuă să transforme alegerea lui Real Betis într-una dintre cele mai inspirate decizii ale carierei. Golul spectaculos împotriva Austriei a confirmat momentul excelent, iar la această etapă a carierei internaționale Parrott are deja mai multe goluri pentru Irlanda decât avea Robbie Keane în același punct. La nord de graniță se întâmplă ceva poate și mai interesant. În victoria cu 3-0 împotriva Ucrainei, Ciaron Brown a fost singurul titular al Irlandei de Nord cu cel puțin 25 de ani. O echipă extrem de tânără conduce o grupă cu Ucraina, Ungaria și Georgia și nu a primit gol în patru partide. Dacă va găsi și un atacant capabil să transforme constant ocaziile, Irlanda de Nord poate deveni una dintre revelațiile următorilor ani.
Gyökeres nu renunță
Situația lui Viktor Gyökeres rămâne una dintre marile contradicții ale momentului. La Arsenal există tot mai multe semne de întrebare în jurul viitorului său. Apoi atacantul îmbracă tricoul Suediei și începe din nou să marcheze. A înscris în toate cele patru meciuri ale acestei ferestre internaționale și a ajuns la șapte partide consecutive cu gol în Nations League. Un atacant contestat la club și devastator pentru națională. Misterul Gyökeres continuă.
România lui Hagi: cât poate repara un selecționer peste noapte?
Și ajungem la România. Patru meciuri, patru înfrângeri și senzația tot mai apăsătoare că problema echipei naționale este mult mai profundă decât numele omului aflat pe bancă. Gică Hagi a preluat o echipă de la care se cer imediat rezultate, reconstrucție, personalitate și, dacă se poate, miracole.
Dar cât poate schimba un selecționer într-un timp atât de scurt? Și mai ales, ce i s-a pus la dispoziție pentru a face această schimbare? Fotbalul românesc pare să plătească acum pentru probleme care nu s-au născut odată cu venirea lui Hagi și care nu pot dispărea prin simpla schimbare a selecționerului.
Federația îi cere astăzi lui Hagi rezultate rapide, dar întrebarea legitimă este ce s-a făcut în anii precedenți pentru ca următorul selecționer să primească o bază solidă pe care să construiască.
Pentru că înaintea lui Hagi a încercat și regretatul Mircea Lucescu. Nici experiența uriașă a unuia dintre cei mai importanți antrenori români nu a reușit să rezolve problemele de fond. Iar dacă mergem încă un pas înapoi, ajungem inevitabil la Edi Iordănescu. El a preluat o națională contestată, a construit un grup, a calificat România la Euro 2024 și a dus-o până în optimile competiției. Apoi a plecat. Iar plecarea sa a lăsat în urmă destule semne de întrebare.
Cum ajunge o echipă care părea să fi găsit în sfârșit stabilitate să piardă atât de repede direcția? Cât din progresul de atunci era unul structural și cât depindea de echilibrul construit de selecționer în interiorul unui grup? Astăzi, România pare din nou la punctul în care aproape fiecare rezultat negativ produce aceeași reacție: schimbăm antrenorul și sperăm că următorul va găsi soluția.
Numai că Hagi nu poate inventa peste noapte ceea ce fotbalul românesc nu a construit în ani. Un selecționer poate organiza mai bine o echipă. Poate schimba sistemul. Poate reda încrederea unor jucători. Poate identifica alte soluții. Dar nu poate produce instantaneu fotbaliști de nivel internațional și nici nu poate rezolva singur problemele unui întreg sistem.
Poate că acesta este momentul în care România trebuie să înceteze să mai aștepte un salvator. Nici Iordănescu, nici Lucescu și nici Hagi nu pot reprezenta singuri un proiect pentru fotbalul românesc.
Selecționerul ar trebui să fie ultima piesă a unui sistem care funcționează, nu omul căruia îi cerem, de fiecare dată, să repare întregul sistem.
Croația: imaginea dureroasă a unui sfârșit de generație
Dacă România încearcă să afle de unde poate începe din nou, Croația trebuie să descopere cum se încheie una dintre cele mai frumoase generații din istoria sa. Înfrângerea categorică împotriva Angliei, venită la câteva zile după ce Spania dominase Croația, a avut aerul unui final de epocă.
Luka Modrić are 41 de ani. Ivan Perišić continuă la 37. Mateo Kovačić nu a reușit nici el să schimbe direcția echipei. Croații și-au recuperat o parte din orgoliu în returul cu Spania, însă chiar și acolo au fost uzați treptat de adversar – ironic, exact prin metoda cu care Croația câștigase atâtea partide în perioada sa de glorie. Talent va continua să existe. Dar generația care a dus această țară incredibil de sus pare să fi ajuns la capătul drumului.
Declan Rice și apariția unei alternative
Pentru Anglia apare o altă dezbatere interesantă. Declan Rice rămâne unul dintre cei mai importanți mijlocași englezi, cu energie, kilometri, recuperări și capacitatea de a acoperi terenul de la o parte la alta. Dar împotriva celor mai tehnice naționale ale lumii există întrebarea dacă jocul său cu mingea este suficient pentru a controla partidele eliminatorii.
Alex Scott a oferit contra Croației o alternativă fascinantă: primește mingea, se întoarce și caută imediat progresia. Rice nu își va pierde locul prea curând. Dar Anglia a descoperit că există și o altă cale.
Scoția, Turcia și Cole Palmer – motive de îngrijorare
Debutul lui Sebastian Pocognoli la Scoția a primit o lovitură serioasă prin prăbușirea din repriza secundă împotriva Sloveniei. Semnele ofensive fuseseră încurajatoare, însă lipsa unei noi generații consistente începe să devină o problemă.
Turcia se află într-o situație și mai dificilă. Arda Güler și Kenan Yıldız oferă talent individual, dar echipa lui Vincenzo Montella nu reușește să transforme calitatea în rezultate într-o grupă extrem de grea cu Franța, Italia și Belgia.
Iar Cole Palmer și-a creat singur o problemă în Anglia. A renunțat la convocare invocând gestionarea efortului, a fost criticat public de Thomas Tuchel și apoi a privit cum ofensiva engleză a funcționat foarte bine în absența sa. Talentul său nu este pus la îndoială. Necesitatea sa în primul „11”, poate.
San Marino, la câteva secunde de istorie
Una dintre cele mai crude povești ale perioadei vine de la cea mai mică națională implicată. San Marino era foarte aproape de unul dintre cele mai mari rezultate din istoria sa în Albania. A rezistat până în minutul 93. Apoi a venit penalty-ul care a stabilit scorul de 2-1. Istoria a fost amânată din nou. Dar poate tocmai aici se află concluzia acestei ferestre internaționale.