Fotbal International
Ultima noapte cu Messi în tricoul Argentinei! Monumentalul se pregătește pentru adio: la 03:00 începe un meci pentru istorie
A început numărătoarea inversă. În noaptea de marți spre miercuri, de la ora 03:00 a României, Lionel Messi ar urma să îmbrace pentru ultima dată tricoul Argentinei. Adversara va fi Benin, locul ales pentru despărțire este legendarul Monumental din Buenos Aires, iar biletele sunt deja epuizate. Înaintea unei nopți care se anunță încărcată de emoție, ultimele ore ale căpitanului alături de campioana mondială înseamnă antrenament, un asado argentinian și pregătirea unei despărțiri pe măsura unei cariere istorice.
Messi a ajuns duminică la baza naționalei de la Ezeiza, după câteva zile petrecute la Rosario împreună cu familia. De aici începe ultimul capitol. Argentina lui Lionel Scaloni va efectua și un antrenament cu porțile deschise înaintea amicalului cu Benin, iar întreaga acțiune este deja dominată de momentul despărțirii căpitanului. Dacă acesta va fi într-adevăr ultimul său meci, Messi va lăsa în urmă cifre uriașe: 207 selecții, 125 de goluri și 65 de pase decisive. Cu prima reprezentativă a cucerit patru trofee, la care se adaugă titlul mondial U20 și medalia de aur de la Jocurile Olimpice.Dincolo de statistici rămâne însă o epocă.
Asado la Ezeiza înaintea marii despărțiri
Atmosfera din cantonamentul Argentinei nu a fost una solemnă. Președintele Federației Argentiniene, Claudio „Chiqui” Tapia, s-a ocupat de tradiționalul asado organizat la baza de pregătire pentru revenirea lui Messi, dar și pentru aniversarea lui Santiago Beltrán. Portarul lui River Plate a împlinit 22 de ani chiar în timpul cantonamentului. O imagine aproape perfectă pentru ultimele ore înaintea marelui meci, Messi, colegii săi, un asado și o națională care încearcă să trăiască firesc un moment care pentru Argentina nu are nimic obișnuit.
Scaloni pregătește o echipă de gală
Pentru confruntarea cu Benin, Lionel Scaloni ar urma să păstreze nucleul folosit în ultimele antrenamente și în cele două victorii categorice obținute împotriva Boliviei și Burkina Faso.
Formula probabilă: Dibu Martínez – Agustín Giay, Cristian Romero, Lisandro Martínez, Nicolás Tagliafico – Rodrigo De Paul, Enzo Fernández, Alexis Mac Allister – Lionel Messi, Lautaro Martínez, Julián Álvarez.
Messi, Lautaro și Julián Álvarez împreună în atac, într-o formulă construită pentru o noapte care va depăși cu mult miza obișnuită a unui meci amical. În repriza secundă, Scaloni ar urma să modifice masiv echipa. Sunt permise opt schimbări, iar acestea ar putea face parte inclusiv din scenariul pregătit pentru despărțirea căpitanului.
Lautaro intră și el în istorie
Partida vine într-un moment special și pentru Lautaro Martínez. După golul înscris împotriva Burkina Faso, atacantul lui Inter a ajuns la 42 de goluri pentru Argentina și l-a egalat pe Sergio Agüero pe locul trei în clasamentul all-time al marcatorilor naționalei. Ierarhia este condusă detașat de Messi, cu 125 de goluri, urmat de Gabriel Batistuta, cu 54. Agüero și Lautaro împart acum poziția a treia, cu câte 42.
Lautaro a sărbătorit performanța pe rețelele sociale și le-a mulțumit suporterilor pentru „dragostea dintotdeauna”. Dar în noaptea de marți spre miercuri, toate privirile vor fi îndreptate spre omul aflat la mare distanță în fruntea acelui clasament.
Monumental, ora 03:00. Messi și Argentina, încă o dată
Argentina – Benin se joacă în noaptea de marți spre miercuri, de la 03:00, ora României, pe Estadio Monumental din Buenos Aires. Partida va putea fi urmărită în România la Digi Sport. Biletele sunt epuizate. Tribunele vor fi pline. Iar pentru zeci de mii de argentinieni care vor intra pe Monumental și pentru milioanele care vor privi de acasă, scorul riscă să devină aproape un detaliu.