Conference League
Vocile Gruiei până în Suedia: vizionare pe stadion la Häcken – CFR
CFR Cluj își așteaptă suporterii joi, 21 august, la o nouă seară de fotbal european trăită în stil mare. Chiar dacă echipa joacă în deplasare, împotriva suedezilor de la BK Häcken, fanii vor putea urmări partida împreună, pe un ecran gigant, montat special pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.
În parteneriat cu Don.ro, clubul a pregătit o vizionare colectivă în fața Tribunei 1, unde atmosfera de meci promite să fie la fel de intensă ca în timpul unei confruntări pe teren propriu.
Intrare liberă pentru suporteri
Accesul publicului va fi gratuit, prin poarta auto de pe strada 11 Octombrie, începând cu ora 19:00. Meciul va fi transmis de la ora 20:00, iar punctele de vânzare din zona Tribunei 1 vor fi deschise pe toată durata evenimentului.
„Este o nouă ocazie de a fi împreună, de a transmite echipei energia noastră, chiar și de la distanță. Suntem convinși că vocile fanilor din Gruia se vor face auzite până în Suedia”, au transmis reprezentanții clubului.
Atmosferă de cupe europene, chiar de acasă
Organizatorii mizează pe o prezență numeroasă a suporterilor, care vor putea transforma vizionarea într-un spectacol de culori și emoții. Grupul unit din tribune va încerca să creeze o atmosferă de meci european, chiar dacă jucătorii lui CFR Cluj luptă la peste 2.000 de kilometri depărtare.