motorsport
Motoarele pornesc din nou la Hunedoara, în memoria lui Mihai Leu
Sâmbătă, Hunedoara va găzdui una dintre cele mai speciale etape ale sezonului de Super Rally. Pentru prima dată, competiția se desfășoară fără omul care i-a dat identitate ani la rând, Mihai Leu.
Hunedorean până în ultima clipă și unul dintre cei mai respectați sportivi pe care i-a avut România, Mihai Leu rămâne însă prezent prin proiectul pe care l-a construit cu pasiune. Astăzi, competiția este dusă mai departe de soția sa, Anna Leu, și de fiul lor, Marco Leu, care au ales să continue munca începută de fostul campion și să păstreze vie o etapă devenită deja o tradiție în automobilismul românesc.
Organizatorii îi așteaptă pe hunedoreni în număr cât mai mare pe străzile din centrul orașului. Va fi o zi în care motoarele puternice se vor împleti cu emoția, iar prezența publicului va fi cel mai frumos gest de respect pentru omul care a iubit acest oraș și a făcut tot posibilul ca Hunedoara să fie pe harta motorsportului românesc.
La start vor fi prezenți unii dintre cei mai experimentați piloți ai țării. Valentin Porcișteanu, unul dintre cele mai importante nume ale raliurilor românești, Leo Borlovan, Adrian Teslovan, dar și fiica acestuia, Alexandra Teslovan, una dintre tinerele speranțe ale automobilismului românesc, vor lua startul într-o competiție care se anunță spectaculoasă.
Printre protagoniști se va afla și Radu Benea, pilotul care concurează cu cel mai rapid Ferrari din România. Pentru el, etapa de la Hunedoara are o încărcătură aparte.
Benea și Mihai Leu au fost colegi de facultate și au rămas prieteni de-a lungul anilor, iar participarea sa din acest weekend este și un omagiu adus fostului campion.
„Rămân cu satisfacția și onoarea că l-am cunoscut. O să spun mereu că a fost o persoană extrem de modestă pentru tot ceea ce a realizat în viață.”
Pilotul consideră că cea mai valoroasă moștenire lăsată de Mihai Leu este chiar această competiție.
„Această competiție pe care Mihai ne-a lăsat-o moștenire este una care ne aduce pe toți laolaltă.”
Radu Benea pregătește și o surpriză pentru public. Ferrari-ul său va purta culorile Timișoarei, un proiect la care lucrează de mai multe luni.
„Mi-a fost foarte greu să găsesc designerul care să poată realiza colantul potrivit, dar ideea o aveam încă de la începutul anului.”
Pilotul l-a invitat inclusiv pe patronul clubului Poli Timișoara să fie prezent la Hunedoara.
Dincolo de duelul cu secundele, etapa din acest weekend este despre oamenii care continuă să creadă în proiectul început de Mihai Leu și despre comunitatea care îi păstrează vie amintirea.
Pentru cei care iubesc motorsportul, este o ocazie excelentă de a vedea de aproape unele dintre cele mai spectaculoase mașini de concurs din România și de a-i întâlni pe cei mai buni piloți ai momentului. Pentru ceilalți, este pur și simplu o invitație de a ieși în oraș și de a lua parte la un eveniment care face cinste Hunedoarei.
Etapa de Super Rally de la Hunedoara are loc sâmbătă, de la ora 14:30. Competiția va fi transmisă în direct de Pro Arena și pe platforma VOYO, însă atmosfera din centrul Hunedoarei merită trăită de la marginea traseului.