Sporturi
Sorana Cîrstea, între ultimul punct și libertatea de a alege. Un adio pe care tenisul românesc nu se grăbește să-l rostească
La 36 de ani, într-un sezon în care a demonstrat că performanța nu are o vârstă prestabilită, Sorana Cîrstea se apropie de una dintre cele mai dificile decizii ale carierei. Eliminarea de la Hong Kong ar putea însemna sfârșitul unui drum remarcabil. Dar, deocamdată, ultimul cuvânt îi aparține.
În tenis, ultimul punct al unui meci este întotdeauna limpede. Arbitrul anunță scorul, adversarele se întâlnesc la fileu, iar tabela consemnează învingătoarea. Mult mai greu este să recunoști ultimul punct al unei cariere. Uneori, nici măcar sportivul nu știe, în clipa în care părăsește terenul, dacă va mai reveni.
Sorana Cîrstea a plecat de la Hong Kong după o înfrângere în două seturi, 2-6, 3-6, în fața Alexandrei Shubladze, în sferturile turneului WTA 250. Un rezultat care, într-un alt moment al carierei, ar fi rămas doar o pagină dintr-un sezon lung. Acum însă, fiecare meci poate căpăta greutatea unei despărțiri.
Paradoxul este că românca se gândește la retragere tocmai după unul dintre cei mai valoroși ani ai carierei. A ajuns la 36 de ani într-o formă care i-a permis să concureze cu cele mai bune jucătoare ale lumii și să se regăsească între primele 20 ale clasamentului WTA. O performanță care spune multe despre disciplina, ambiția și puterea ei de a se reinventa.
Dar cifrele nu pot măsura totul. Nu arată diminețile în care corpul refuză să răspundă, săptămânile petrecute departe de casă sau oboseala acumulată după ani în care calendarul competițional a dictat aproape fiecare zi.
După eliminarea din Hong Kong, Sorana a vorbit despre toate acestea fără dramatism. Într-un interviu acordat publicației South China Morning Post, a recunoscut că turneele asiatice au găsit-o la capătul resurselor fizice și mentale.
„Având în vedere modul în care s-au terminat lucrurile aici, în Asia, cred că decizia este destul de clară. Eram fără baterii, nu aveam energie și a fost un an lung. Trebuie să iau o pauză pentru a procesa totul, apoi anunțul final va veni probabil în câteva săptămâni.”
Nu este încă un rămas-bun oficial. Este mărturisirea unui sportiv care încearcă să se asculte pe sine înainte de a asculta vocile din jur. Și poate că aici se află adevărata măsură a maturității sale. Pentru public, perspectiva încă unui sezon este seducătoare. Pentru sportiv, fiecare an în plus presupune sacrificii pe care tribunele nu le văd.
Sorana a construit o carieră care nu are nevoie de un ultim trofeu pentru a fi validată. Cele patru titluri WTA, sferturile de finală disputate în turneele de Grand Slam și finala de la Rogers Cup din 2013, împotriva Serenei Williams, rămân repere ale unui parcurs început cu mult înainte ca actuala generație de suporteri să descopere tenisul.
Au existat victorii memorabile, accidentări, reveniri și perioade în care răbdarea a fost mai importantă decât talentul. Iar Sorana a continuat să joace, să caute soluții și să demonstreze că un sportiv nu trebuie judecat numai după momentele sale de glorie.
Ar fi frumos să o mai vedem pe teren. Poate chiar într-un ultim turneu în România, în fața unor tribune care să-i ofere aplauzele unei despărțiri pe măsura carierei sale. Dar un asemenea final rămâne, deocamdată, doar o posibilitate, nu o promisiune.
Retragerea nu este o înfrângere, după cum nici continuarea nu reprezintă o obligație. Există un moment în viața fiecărui mare sportiv când dreptul de a decide devine mai important decât dorința publicului de a-l vedea încă o dată. Sorana Cîrstea și-a câștigat acest drept prin fiecare an petrecut pe teren.
Dacă Hong Kong a fost ultima oprire, tenisul românesc pierde o prezență importantă, dar păstrează o poveste despre perseverență și longevitate. Dacă va mai exista un sezon, fiecare apariție va fi un dar pentru cei care au urmărit-o. Până atunci, nu este nevoie să grăbim despărțirea.