Un căpitan pe care Hunedoara nu l-a uitat, un profesor al fotbalului și un campion care a sfidat limitele

10 octombrie aduce împreună trei povești care merită cunoscute dincolo de rezultatele sportive. Michael Klein, simbolul Corvinului Hunedoara și al unei generații de internaționali români, ar fi împlinit 67 de ani. Se împlinesc cinci ani de la dispariția lui Cornel Drăgușin, unul dintre profesorii fotbalului românesc, iar Xherdan Shaqiri, dublu câștigător al Ligii Campionilor, sărbătorește 35 de ani. Trei destine diferite, unite de pasiune, muncă și respectul câștigat pe teren.

Michael Klein. Omul care a dat unui oraș motive să fie mândru

La 10 octombrie 1959, în Amnaș, județul Sibiu, se năștea Michael Klein. Pentru cei care l-au văzut jucând, numele său înseamnă determinare, sacrificiu și un caracter aparte. Pentru Hunedoara, a însemnat mult mai mult: Mișa a devenit simbolul unei echipe și al unui oraș întreg.

Ajuns la Corvinul în adolescență, Klein a crescut odată cu una dintre cele mai frumoase generații ale fotbalului hunedorean. Sub conducerea lui Mircea Lucescu, Corvinul a devenit o echipă respectată în prima divizie, capabilă să înfrunte adversari cu resurse și tradiții mult mai mari.

În mijlocul acestei construcții, Klein era omul care nu obosea. Fundaș sau mijlocaș pe partea stângă, avea o capacitate de efort impresionantă, revenea permanent în apărare și găsea energia necesară pentru a susține atacurile. Nu era doar un executant disciplinat, ci un lider care își mobiliza coechipierii prin propriul exemplu. A devenit căpitanul Corvinului și unul dintre fotbaliștii de bază ai naționalei României, pentru care a adunat 90 de selecții și cinci goluri. A participat la Campionatul European din 1984 și la Cupa Mondială din 1990, confirmându-și valoarea la cel mai înalt nivel internațional.

După anii petrecuți la Hunedoara, a câștigat campionatul și Cupa României cu Dinamo, în 1990, apoi a plecat în Germania, la Bayer Uerdingen. Destinul său s-a întrerupt brutal pe 2 februarie 1993, când a murit în timpul unui antrenament, la numai 33 de ani. Pentru fotbalul românesc a fost o pierdere uriașă. Pentru Hunedoara, o rană care nu s-a închis niciodată pe deplin. La 67 de ani de la nașterea sa, Michael Klein rămâne dovada că un fotbalist nu trebuie să câștige cele mai mari trofee ale lumii pentru a deveni nemuritor în memoria unei comunități. Uneori este suficient să-i oferi unui oraș tot ce ai mai bun.

Cornel Drăgușin. Profesorul care a format generații de antrenori

Pe 10 octombrie 2021, la vârsta de 95 de ani, se stingea Cornel Drăgușin, unul dintre oamenii care au contribuit discret, dar profund, la dezvoltarea fotbalului românesc. Născut pe 26 martie 1926, Drăgușin a cunoscut fotbalul atât din postura de jucător, cât și din cea de antrenor. A evoluat inclusiv la CCA București, înainte de a începe o carieră pe banca tehnică ce avea să depășească granițele țării.

În anii ’60, a pregătit reprezentativele Irakului și Siriei, într-o perioadă în care antrenorii români începeau să își câștige reputația și în afara Europei. A fost primul selecționer străin din istoria naționalei Irakului, o realizare mai puțin cunoscută publicului român.

Între 1975 și 1976 a condus prima reprezentativă a României, iar în 1990 s-a aflat alături de Emeric Ienei în stafful naționalei la Campionatul Mondial din Italia. Poate cea mai importantă parte a moștenirii sale nu se regăsește însă într-un clasament.

Timp de peste un deceniu, Cornel Drăgușin a condus Școala Federală de Antrenori, contribuind la pregătirea celor care aveau să formeze, la rândul lor, noi generații de fotbaliști. În sport, ne amintim aproape întotdeauna cine a marcat golul, cine a ridicat trofeul sau cine a purtat banderola de căpitan. Mult mai rar vorbim despre oamenii care au transmis cunoștințe, au format caractere și au construit metode de pregătire. Cornel Drăgușin a aparținut acestei categorii. La cinci ani de la dispariția sa, povestea lui ne amintește că performanța are nevoie și de profesori, nu numai de vedete.

Xherdan Shaqiri. De la copilul unei familii kosovare la două Ligi ale Campionilor

Pe 10 octombrie 1991 se năștea, la Gjilan, Xherdan Shaqiri. Astăzi împlinește 35 de ani, iar cariera sa reprezintă una dintre poveștile remarcabile ale fotbalului elvețian modern. Familia sa, de origine albaneză din Kosovo, s-a stabilit în Elveția când Xherdan era copil. Acolo avea să descopere fotbalul și să își construiască drumul spre marile stadioane europene.

La numai 1,69 metri, Shaqiri nu corespundea imaginii clasice a fotbalistului impunător fizic. A compensat însă prin forță, echilibru, tehnică și un șut extraordinar. După afirmarea la FC Basel, a ajuns la Bayern München, unde a câștigat Liga Campionilor în 2013, alături de numeroase trofee interne.

Șase ani mai târziu, în tricoul lui Liverpool, cucerea din nou cel mai important trofeu european intercluburi. În 2020 a devenit și campion al Angliei cu echipa pregătită de Jürgen Klopp. La echipa națională a Elveției a strâns 125 de selecții și 32 de goluri, participând la patru Campionate Mondiale și trei Campionate Europene.

Printre momentele sale memorabile rămâne golul spectaculos din foarfecă împotriva Poloniei, la EURO 2016, una dintre cele mai frumoase execuții ale turneului. Dar Shaqiri nu a fost doar un fotbalist al momentelor spectaculoase. A devenit un simbol al unei generații multiculturale, demonstrând că originile și dificultățile începutului de drum nu trebuie să limiteze ambițiile unui copil.

După experiențele din Germania, Italia, Anglia, Franța și Statele Unite, a revenit la FC Basel, clubul de la care pornise spre fotbalul mare. Un cerc închis frumos pentru un jucător care a demonstrat că dimensiunea unui campion nu se măsoară în centimetri.

Michael Klein a lăsat în urmă iubirea unui oraș. Cornel Drăgușin, cunoștințele transmise unor generații de antrenori. Xherdan Shaqiri, imaginea unui fotbalist care a refuzat să accepte limitele impuse de prejudecăți.

Unul a fost căpitanul care și-a câștigat locul în inima Hunedoarei. Altul a fost profesorul care a lucrat pentru viitorul fotbalului românesc. Al treilea a demonstrat că talentul și perseverența pot transforma un copil refugiat într-un câștigător al Ligii Campionilor. Trei destine, trei generații și aceeași lecție: adevărata valoare a sportului nu se măsoară doar în trofee, ci și în ceea ce rămâne după ele.

Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.