motorsport
Ducati începe în forță: triplă italiană la Phillip Island, Bulega domină fără drept de apel
Sezonul 2026 din World Superbike a pornit exact cum visa Ducati, cu o victorie clară și un podium integral roșu la Phillip Island. În deschiderea campionatului, Nicolo Bulega a transformat pole position-ul într-un recital de control și precizie, conducând toate cele 22 de tururi și trecând linia de sosire cu un avans confortabil, de aproape cinci secunde.
Circuitul australian i-a purtat noroc italianului, care a gestionat ritmul și uzura pneurilor cu o maturitate impresionantă pentru o cursă de debut de sezon. A fost genul de performanță care nu lasă loc de interpretări: plecare perfectă, tempo constant, final fără emoții.
Podium 100% Ducati
În spatele lui Bulega, Yari Montella a confirmat progresul din teste și a obținut primul său podium în WorldSBK. Plecat din prima linie, Montella a rulat permanent pe poziția a doua, ținând sub control presiunea venită din spate.
Ultima treaptă a podiumului a fost ocupată de Lorenzo Baldassarri, care a rezistat eroic atacurilor lui Axel Bassani. Diferența dintre cei doi la final a fost infimă, de doar 0,036 secunde, un duel care a ținut tribunele în picioare până în ultimul viraj.
Reveniri și incidente
O cursă solidă a făcut și Iker Lecuona, care, plecat din linia a cincea, a recuperat constant și a încheiat pe locul șase, după o depășire decisivă asupra lui Alex Lowes.
De urmărit a fost și evoluția lui Miguel Oliveira, plecat de pe poziția a 21-a după o căzătură în Superpole. Portughezul a urcat spectaculos în clasament, trecând printr-un duel intens cu coechipierul său Danilo Petrucci, înainte de a încheia pe opt.
Ziua nu a fost însă lipsită de incidente. Xavi Vierge a suferit o căzătură dură la ieșirea din Stoner Corner, cu șase tururi înainte de final, după ce rulase în top zece și fusese cel mai bine clasat pilot Yamaha.
Declarațiile podiumului
Nicolo Bulega (P1):
„A fost incredibil. Am fost rapizi în fiecare sesiune, am plecat din pole și am câștigat prima cursă. La Phillip Island mă simt mereu special. Când ai o conexiune bună cu motocicleta aici, e greu de descris, dar trebuie să rămâi concentrat până la capăt, gestionarea pneurilor și ritmul sunt cheia.”
Yari Montella (P2):
„Primul meu podium în WorldSBK e un vis. Munca din iarnă și testele de aici au pus baza. După un sezon dificil anul trecut, acest rezultat înseamnă enorm pentru mine și pentru echipă.”
Lorenzo Baldassarri (P3):
„Este un sentiment asemănător cu prima mea victorie în WorldSSP. Simt că am ajuns cu adevărat în WorldSBK. Am construit pas cu pas toată săptămâna și acest podium ne dă încredere pentru ce urmează.”
Debutul sezonului a confirmat un lucru clar, Ducati pornește ca referință în 2026. Ritmul, stabilitatea și profunzimea lotului au făcut diferența la Phillip Island, iar dacă prima cursă e un indiciu, lupta pentru titlu promite un an electrizant.