Universitatea Craiova – U Cluj trebuia să fie exclusiv despre fotbal. Despre două dintre cele mai constante, spectaculoase și bine organizate echipe ale acestui sezon. Despre un stadion „Ion Oblemenco” pregătit pentru o noapte istorică și despre un meci care poate decide campioana României.
În schimb, cu doar câteva zile înaintea partidei de duminică, discuțiile au fost mutate și spre brigada de arbitri. Iar decizia CCA, condusă de Kyros Vassaras, de a-l delega pe Marcel Bîrsan la centru, este una care nu a trecut deloc neobservată.
Într-un fotbal românesc care are arbitri cu ecuson FIFA, oficiali obișnuiți cu meciuri internaționale și partide cu presiune maximă, alegerea lui Bîrsan pentru cel mai important meci al sezonului ridică inevitabil întrebări. Nu pentru că ar exista dubii privind integritatea arbitrului, ci pentru că, din perspectiva percepției publice și a precedentelor din acest sezon, numele său nu a fost întotdeauna asociat cu ideea de liniște, autoritate și control total.
Mai mult, este un sezon în care Marcel Bîrsan nu a convins pe deplin nici în unele partide din Liga 2, acolo unde anumite decizii și modul de gestionare al jocului au generat discuții și reacții puternice. Tocmai de aceea, pentru o partidă cu o asemenea încărcătură, mulți se așteptau ca CCA să mizeze pe un nume care să ofere din start un sentiment de stabilitate și încredere.
Delegarea vine și la doar o etapă după episodul extrem de controversat din CFR Cluj – Universitatea Craiova, unde Bîrsan s-a aflat în camera VAR. Faza hențului lui Adrian Rus, urmată de anularea penalty-ului după identificarea unui ofsaid la limită, a lăsat în urmă multe semne de întrebare și a alimentat din nou dezbaterea legată de consistența arbitrajului românesc.
În Bănie, presiunea va fi uriașă. Universitatea Craiova poate deveni campioană în fața propriilor suporteri, în timp ce U Cluj vine cu orgoliul unei echipe care a impresionat întreg sezonul. Într-un asemenea context, fiecare decizie va fi analizată la milimetru.
Poate tocmai de aceea, alegerea lui Marcel Bîrsan pentru meciul dintre cele mai bune două echipe ale campionatului este una care, elegant spus, aduce mai multe discuții decât liniște înaintea fluierului de start.
Duminică, pe „Ion Oblemenco”, Bîrsan nu va avea doar responsabilitatea unui meci. Va avea în față unul dintre cele mai importante examene de credibilitate ale sezonului.