Connect with us

Fotbal International

Cutremur total la Milan! Allegri, Tare, Furlani și Moncada, demiși după un final de sezon dezastruos

Massimiliano Allegri, FOTO: NTS online

AC Milan a anunțat oficial despărțirea de Massimiliano Allegri, Igli Tare, Giorgio Furlani și Geoffrey Moncada, într-un comunicat extrem de dur, în care conducerea clubului a catalogat finalul sezonului drept „un eșec fără echivoc”.

Rossonerii aveau nevoie de un singur punct în ultima etapă din Serie A pentru a fi siguri de calificarea în UEFA Champions League. Milan pornea cu avantaj de două puncte și cu un bilanț direct favorabil față de Como, însă totul s-a prăbușit dramatic pe „San Siro”.

Echipa lui Allegri a condus cu 1-0 împotriva lui Cagliari, formație fără obiectiv, dar a cedat incredibil cu 1-2, într-un meci care a declanșat furtuna la nivelul conducerii clubului.

Presa italiană anticipase încă din cursul zilei o adevărată „epurare” la Milan, iar patronul RedBird, Gerry Cardinale, a confirmat rapid direcția radicală, iar singurul om păstrat în noua structură este Zlatan Ibrahimovic, rămas în rolul de consilier special.

Într-un comunicat publicat pe site-ul oficial, Milan a explicat că obiectivul impus după dezamăgirea sezonului precedent era revenirea în Champions League și construirea unei echipe capabile să lupte constant pentru titlu în Serie A.

Clubul a subliniat că, pentru mare parte din campionat, echipa s-a aflat în primele două poziții și a rămas în cursa pentru Scudetto, însă ultimele săptămâni au compromis complet tot ceea ce fusese construit până atunci.

„Este momentul pentru schimbare și pentru o reorganizare completă a departamentului sportiv”, au transmis oficialii milanezi, confirmând despărțirea imediată de CEO-ul Giorgio Furlani, directorul sportiv Igli Tare, antrenorul Massimiliano Allegri și directorul tehnic Geoffrey Moncada.

Mandatul lui Allegri la Milan se încheie după 42 de meciuri oficiale, cu 22 de victorii, 10 remize și 10 înfrângeri. Tare și Allegri ajunseseră pe „San Siro” abia vara trecută, însă proiectul lor a fost abandonat după doar un sezon.

În paralel, Geoffrey Moncada, omul care ocupa funcția de chief scout încă din 2018 și devenise director tehnic în 2023, părăsește și el clubul, în timp ce Giorgio Furlani, CEO din 2022 și unul dintre oamenii-cheie ai fostei conduceri Elliott Management, își încheie mandatul după refinanțarea completă a clubului de către RedBird.

De acum înainte, Gerry Cardinale și Zlatan Ibrahimovic vor reconstrui aproape de la zero structura sportivă a lui Milan, antrenor, conducere executivă și strategie fotbalistică. Un nou capitol începe pe „San Siro”, după una dintre cele mai tensionate și dure seri din ultimii ani pentru clubul rossonero.

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

More in Fotbal International

Sportpulse.ro
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.