Există seri în care tabela de marcaj spune adevărul. Și există seri în care spune doar cine merge mai departe.
Anglia a câștigat cu 2-1 și s-a calificat în optimile Cupei Mondiale. Istoria va reține dubla lui Harry Kane, căpitanul care și-a salvat echipa atunci când aceasta era cu spatele la zid. Dar dacă ai privit cele peste 90 de minute fără prejudecăți și fără să te uiți la valoarea loturilor sau la numele de pe tricouri, ai văzut și o altă poveste. Povestea unei echipe care nu s-a temut.
Republica Democrată Congo nu a venit la acest Campionat Mondial doar pentru a bifa o prezență. A venit să joace fotbal. Să atace. Să creadă. Să demonstreze că diferențele de sute de milioane de euro dintre loturi nu se măsoară întotdeauna și în curaj.
Timp de mai bine de 70 de minute, „Leoparzii” au fost echipa care a controlat ritmul jocului. Au presat, au recuperat, au alergat fără oprire și au obligat Anglia să joace un fotbal pe care nu și l-a dorit. Au deschis scorul, au avut ocazii să se desprindă și au fost la câteva decizii și câțiva centimetri de una dintre cele mai mari surprize ale acestui Campionat Mondial.
În fața lor nu se afla însă o echipă oarecare, ci una dintre marile favorite ale competiției. O selecționată cu fotbaliști care valorează zeci și chiar sute de milioane de euro, obișnuiți să joace meciuri decisive în fiecare sezon.
Și totuși, pentru o bună parte a partidei, aceste diferențe nu s-au văzut. Însă, s-au văzut, în schimb, sacrificiul, organizarea și dorința unor jucători care evoluează în campionate mai puțin mediatizate, departe de luminile Premier League sau ale Ligii Campionilor. Au demonstrat că fotbalul încă lasă loc viselor și că uneori sufletul poate ține piept valorii.
Apoi a apărut Harry Kane. Marii jucători au darul de a schimba destinele unei partide într-o singură clipă, iar Kane a făcut exact ceea ce îl definește de atâția ani, a transformat puținele momente de inspirație în două goluri care au schimbat complet povestea meciului. Nu a fost doar instinct de atacant, ci experiența unui fotbalist care știe când trebuie să apară și care nu are nevoie de zece ocazii pentru a decide o calificare.
Pentru RD Congo, finalul este greu de digerat. Poate chiar nedrept, dar există înfrângeri care valorează mai mult decât unele victorii. Selecționerul Sébastien Desabre vorbea, după fluierul final, despre imaginea pozitivă pe care echipa sa a lăsat-o în fața lumii și despre mândria cu care jucătorii săi au reprezentat o țară care a revenit la Cupa Mondială după o absență de peste cinci decenii. Și are dreptate. Pentru că, dincolo de rezultat, milioane de oameni au descoperit o echipă curajoasă, disciplinată și spectaculoasă. O echipă care a remizat cu Portugalia, a trecut de Uzbekistan și a fost la câteva minute de a elimina Anglia, una dintre favoritele competiției.
Poate că acesta este, de fapt, cel mai frumos paradox al fotbalului. Este sportul care îi oferă celui mic șansa de a visa, dar este și sportul care, uneori, îi ia acel vis exact atunci când pare că îl poate atinge. Aeară, Anglia a obținut calificarea, dar RD Congo a câștigat ceva ce nu poate fi măsurat în trofee sau clasamente, respectul unei lumi întregi, iar uneori, acesta este primul pas către marile povești care urmează.
