Astăzi, Hunedoara nu a mai fost un oraș. A fost o rană deschisă. O capitală a durerii, a tăcerii, a lacrimii neputincioase. Pe străzile liniștite ale cochetului oraș care i-au fost foarte dragi, în fața oamenilor care l-au iubit, Mihai Leu și-a luat adio de la lumea în care a trăit cu demnitate, curaj și onoare.
Lângă familie, prieteni și mii de oameni care au venit să-i aducă un ultim omagiu, membrii Federației Române de Automobilism Sportiv (FRAS), sportivii care i-au fost camarazi în curse și în idealuri, au fost prezenți într-un convoi al durerii și respectului. Pentru toți cei care trăiesc cu inima în motoare și cu mâinile pe volan, astăzi n-a fost doar o înmormântare, a fost sfârșitul unei epoci.
foto: Emil-Sebastian Popescu/SportPulse
„Nu am pierdut doar un sportiv, ci un simbol. Mihai Leu era mai mult decât campion, era un stindard al onoarei. A luptat pe ring și pe traseu, dar și în viață, cu aceeași demnitate. Pentru noi, pentru tot sportul românesc, această despărțire e de neconceput”, a declarat Norris Măgeanu, președintele FRAS, cu ochii înlăcrimați și glasul frânt.
În spatele sicriului acoperit cu tricolorul, sportivii s-au adunat în tăcere. Unii au venit din colțuri îndepărtate ale țării, oprind pentru o zi tot ce înseamnă competiție și antrenament. Alții au adus cu ei echipamente de concurs, inscripționate cu numele lui Mihai, așezându-le lângă coroane și lumânări.
„Mihai a fost mentorul meu. Nu mi-a dat doar sfaturi, mi-a dat direcție în viață. Când ai o zi grea într-un raliu, te gândești la curajul lui, “iar când ești căzut în șanț, uită-te la stele” îmi zicea Mihai. Acum, când el nu mai e… simți că s-a stins un far, dar îl vom ține aprins pentru generațiile care vin”, a spus, vizibil copleșit, unul dintre piloții tineri care l-au urmat pe Mihai în automobilism.
O comunitate în genunchi
Printre cei prezenți s-au aflat și membrii legendari ai Corvinului Hunedoara, care au venit cu ochii înlăcrimați să-și conducă fratele spre odihna veșnică. Ioan Andone, Romică Gabor, Ioan Petcu și mulți alții din acea generație, alături de Florin Maxim, Sorin Cimpoca și jucătorii actuali ai Corvinului, au format un semicerc al tăcerii și al durerii.
Primarul Dan Bobouțanu, om care a trăit cu toată ființa renașterea Hunedoarei prin sport, a fost acolo, strângând mâini tremurânde, încercând fără cuvinte să aline o durere care nu se poate alina.
Pentru hunedoreni, n-a murit doar sportivul Mihai Leu. A murit unul de-al lor. Un fiu al orașului, un chip dintr-o amintire veche, un zâmbet dintr-un colț al orașului, o legendă crescută pe străzile pe care ei le știu pe de rost, iar pentru altii a murit o parte a copilăriei și a tinereții lor.
Și atunci s-a văzut din nou ceva ce Hunedoara a demonstrat de atâtea ori, că este o comunitate vie, unită, nobilă în durere. Oameni simpli, bătrâni, tineri, hunedorenii plecati prin lume, mame cu flori, copii cu portrete în mâini, cu toții au suferit în tăcere, într-un respect care a emoționat o țară întreagă.
„Ultima cursă” – în aplauze și lacrimi
La ora prânzului, în fața casei de cultură din piața Regele Ferdinand din Hunedoara, nu s-a auzit decât sunetul unui motor pornit lent, urmat de urletul de dure al zecilor de masini de curse. Un omagiu simbolic. Apoi, aplauzele. Lung, prelung, frânt, ca și cum toți cei de față ar fi vrut să țină timpul în loc, măcar pentru o clipă.
„Mihai Leu nu a fost doar un campion mondial la box sau un campion național la raliu. A fost un caracter. O prezență care te făcea să te simți mândru că ești român. Azi, toată țara e Hunedoara”, a spus Alin Barna, un localnic prezent la ceremonie.
Un nume care nu se uită
Din păcate, astăzi nu e o zi grea doar pentru hunedoreni. Este o zi grea pentru sport, pentru România, pentru toți cei care cred în muncă, în onoare și în drumul parcurs cu fruntea sus.
Mihai Leu nu moare odată cu plecarea sa fizică. El va trăi în fiecare start, în fiecare viraj, în fiecare copil care visează să urce pe podium cu drapelul țării pe umeri.
Astăzi, Mihai nu a pierdut o cursă, ci a câștigat eternitatea. Drumul se termină, dar legenda continuă să conducă!
La revedere, prieten drag! Odihnește-te în lumină, campionule!
