Lucian Burchel, directorul Școlii Federale de Antrenori din cadrul FRF, a vorbit mai devreme în emisiunea „DigiSport Special” despre traseul pe care trebuie să-l parcurgă un antrenor pentru a ajunge la Licența UEFA Pro. Explicațiile sale au readus în prim-plan o întrebare care merită pusă fără ocolișuri: cât este pregătire necesară și de unde începe, de fapt, un maraton birocratic care poate consuma aproape un deceniu?
În fotbalul românesc există drumuri lungi, drumuri foarte lungi și apoi există traseul către Licența UEFA Pro. În varianta optimistă, cu toate etapele parcurse la timp și cu planetele regulamentar perfect aliniate, vorbim despre aproximativ șase-opt ani. Dacă apar pauze, sesiuni ratate, condiții de experiență neîndeplinite sau cursuri care nu se succed exact când ai nevoie de ele, cronometrul poate trece liniștit de zece ani.
Burchel a explicat filosofia din spatele sistemului, că antrenoratul este o profesie, nu o extensie automată a carierei de fotbalist, iar experiența acumulată pe teren nu poate înlocui pregătirea profesională. Serios?
În principiu, greu de contrazis. Există însă un alt detaliu al explicațiilor oferite în emisiune care merită măcar o întrebare.
Din modul în care Lucian Burchel a prezentat procedura de evaluare, rezultă o concentrare foarte mare a responsabilității în jurul conducerii Școlii Federale de Antrenori. Iar aici discuția devine delicată mai ales când evaluarea îi privește inclusiv pe foști fotbaliști cu experiență la cel mai înalt nivel, inclusiv jucători care au trecut prin echipa națională.
Nu pentru că un fost internațional ar trebui să primească automat o licență. Nicidecum. Un mare jucător nu este, prin definiție, un mare antrenor, iar CV-ul de pe teren nu poate ține locul pregătirii profesionale. Dar nici extrema cealaltă nu ar trebui ignorată.
Este sănătos pentru un sistem ca o evaluare atât de importantă să depindă într-o asemenea măsură de o singură autoritate profesională?
Aici apare poate adevărata anomalie. Nu faptul că Lucian Burchel evaluează (aceasta este responsabilitatea funcției sale), ci faptul că sistemul descris pare să ofere foarte puțin spațiu unei evaluări colegiale mai largi, mai ales atunci când în fața evaluatorului se află oameni care au acumulat sute de meciuri profesioniste, experiență internațională și ani petrecuți în vestiare de cel mai înalt nivel.
Experiența lor nu trebuie confundată cu o diplomă. Dar nici tratată ca o notă de subsol. Într-un sistem atât de important, poate că verdictul ar trebui să aparțină mai degrabă unei comisii de specialiști, cu criterii transparente și responsabilitate împărțită, decât să lase impresia că accesul către următoarea treaptă profesională trece printr-un singur filtru.
Cu atât mai mult cu cât vorbim despre un traseu care poate decide următorii șase, opt sau chiar zece ani din cariera unui om. Și abia aici începe problema calendarului.
De la primul curs până la UEFA Pro: începe maratonul
Pentru cine pornește pe traseul complet, drumul presupune calificarea profesională, licențele UEFA succesive și perioade obligatorii de experiență practică între anumite niveluri. Nu termini astăzi o licență și mâine intri automat la următoarea.
Există cursuri, examene, practică, experiență acumulată în activitate și condiții de admitere care trebuie îndeplinite înainte de următorul pas. Pe hârtie, succesiunea are logică. În calendar însă, lucrurile devin mult mai interesante.
UEFA C. Practică. UEFA B. Altă perioadă de activitate. UEFA A. Din nou experiență. Apoi UEFA Pro.
Adunate într-un scenariu aproape ideal, explicațiile oferite de conducerea Școlii Federale duc traseul undeva în zona șase-opt ani, în funcție de profilul candidatului și de experiența sa anterioară. Iar cuvântul important este, ideal. Pentru că viața reală nu funcționează după un tabel Excel al federației. Dacă nu prinzi o sesiune? Mai aștepți. Dacă nu îndeplinești exact condiția de experiență? Mai aștepți. Dacă următorul curs nu începe imediat? Mai aștepți. Și astfel un traseu prezentat drept unul de șase-opt ani se poate transforma fără mari eforturi într-unul de nouă, zece sau chiar mai mulți ani.
| Etapa | Ce trebuie parcurs | Durată / experiență necesară | Timp cumulat orientativ |
|---|---|---|---|
| 1. Calificarea profesională | Obținerea calificării de antrenor, punctul de plecare pentru traseul profesional | aprox. 1 an și 8 luni – 2 ani | ~2 ani |
| 2. Licența UEFA C | Primul nivel al sistemului UEFA | aprox. 3–4 luni | ~2 ani și 4 luni |
| 3. Practică după UEFA C | Activitate practică obligatorie înaintea următoarei trepte | minimum ~6 luni | ~2 ani și 10 luni |
| 4. Licența UEFA B | Nivel superior de pregătire tehnică și tactică | aprox. 6 luni | ~3 ani și 4 luni |
| 5. Experiență după UEFA B | Activitate ca antrenor pentru îndeplinirea condițiilor de acces la nivelul următor | aprox. 1 an | ~4 ani și 4 luni |
| 6. Licența UEFA A | Nivel avansat, necesar pentru funcții tehnice superioare | aprox. 6–12 luni | ~5–5,5 ani |
| 7. Experiență după UEFA A | Experiență practică obligatorie înainte de admiterea la Pro | minimum ~1 an | ~6–6,5 ani |
| 8. Admiterea la UEFA Pro | Dosar, îndeplinirea criteriilor și procesul de selecție/evaluare | Depinde de sesiunea organizată | ~6–7+ ani |
| 9. Licența UEFA Pro | Nivelul maxim al sistemului UEFA de formare a antrenorilor | aproximativ un sezon / ciclu de curs | ~7–8 ani |
| 10. Dacă ratezi o etapă/sesiune | Aștepți următorul ciclu și trebuie să îndeplinești în continuare criteriile | + luni / +1 an sau mai mult | 8–10+ ani posibil |
Comparația cu Medicina care ridică inevitabil o sprânceană
În argumentația privind necesitatea unei pregătiri îndelungate a apărut și comparația cu Medicina. Ideea de fond este greu de contestat și nimeni nu ar accepta ca un om să intre într-o sală de operație doar pentru că a petrecut mult timp prin spitale. Medicul studiază, face practică și trebuie să demonstreze că este calificat.
La fel, nici fostul mare fotbalist nu devine automat mare antrenor. Perfect rezonabil. Doar că aici apare mica problemă de cronometru. Facultatea de Medicină durează șase ani. Traseul spre Licența UEFA Pro poate ajunge la șase-opt ani în condiții favorabile și, dacă succesiunea etapelor nu se leagă, poate trece de zece.
Așa că putem ajunge la o situație aproape suprarealistă, doi oameni pornesc în aceeași zi către noile lor profesii. Unul termină Medicina, celălalt încă își calculează anii necesari până la Pro.
Unul se apropie de bisturiu. Celălalt încă așteaptă tabla tactică. Desigur, comparația are o limită importantă, iar anii necesari traseului UEFA nu reprezintă ani de studiu universitar continuu. Sunt incluse perioade de practică și experiență profesională. Dar tocmai aici apare întrebarea fundamentală.
Este necesară experiența? Evident. Este necesară pregătirea serioasă? Absolut. Dar trebuie sistemul să fie construit astfel încât accesul la nivelul superior să poată consuma aproape un deceniu din viața profesională? NU.
Licența trebuie să certifice competența, nu răbdarea
Nimeni serios nu cere ca Licența UEFA Pro să fie oferită împreună cu biletul de intrare pe stadion. Antrenorul modern trebuie să cunoască tactică, metodică, analiză, management, psihologie, comunicare și dezvoltarea jucătorului.
Profesionalizarea este obligatorie. Dar profesionalizarea nu trebuie confundată cu birocratizarea. Un sistem performant trebuie să fie exigent prin calitatea pregătirii, dificultatea examenelor, practica reală și standardul absolventului. Nu doar prin numărul anilor care trec. Poți avea un program extrem de riguros într-un interval rezonabil. Și poți avea un program mediocru întins pe un deceniu. Durata, singură, nu produce competență.
Dacă se aliniază planetele…Opt ani reprezintă deja enorm. Și totuși, acesta poate fi scenariul în care lucrurile se succed favorabil și dacă intri la timp, promovezi, acumulezi experiența necesară și următoarea etapă apare exact când ai nevoie de ea.
Cu alte cuvinte, trebuie să se alinieze și câteva planete ale fotbalului românesc. Dacă nu? Anul nou, licența veche. Mai așteptăm. România are nevoie de antrenori foarte bine pregătiți. De profesioniști educați, evaluați riguros și conectați la fotbalul modern. Dar poate că merită discutat dacă același standard nu poate fi obținut printr-un traseu mai intens, mai transparent și mai predictibil, cu evaluări colegiale și criterii cât mai obiective.
Mai multă practică. Examene serioase. Mentorat. Evaluare făcută de specialiști. Și mai puțină așteptare administrativă. Pentru că, la final, Licența UEFA Pro trebuie să demonstreze că un om este pregătit să conducă o echipă de fotbal. Nu doar că a avut suficientă răbdare să ajungă la capătul calendarului.
Șase ani pentru Medicină. Până la opt pentru UEFA Pro dacă se aliniază planetele. Poate peste zece dacă nu se aliniază. Fotbalul nu este neurochirurgie. Dar, după calendar, uneori pare că înainte să primești tabla tactică trebuie să obții și o specializare în răbdare.
