În fotbalul românesc, uneori un rezultat de 2-3 cântărește mai mult decât luni întregi de muncă. Stjepan Tomas s-a despărțit de Oțelul Galați după înfrângerea cu Corvinul Hunedoara, iar coincidența readuce în discuție o temă mai veche: cât timp suntem dispuși să acordăm unui antrenor pentru a construi cu adevărat o echipă?
Despărțirea s-a produs de comun acord, potrivit comunicatului Oțelului, iar decizia trebuie privită cu respect. Clubul are propriile obiective, propriile evaluări și, evident, mult mai multe informații din interior decât pot exista în afara vestiarului. Clasamentul nu este nici el confortabil și după zece etape, gălățenii au zece puncte, iar Tomas venea după trei înfrângeri consecutive.
Există însă o ironie a fotbalului care merită observată. În urmă cu ceva timp, Adrian Mutu și-a pierdut postul după o înfrângere cu Corvinul. Acum, după un alt meci cu hunedorenii, pleacă Stjepan Tomas. Și tocmai Corvinul poate reprezenta un bun punct de plecare pentru o discuție despre răbdare.
La Hunedoara, timpul n-a fost adversarul antrenorului
Maxim este pe banca formației hunedorene de mai bine de cinci ani. Au existat, inevitabil, meciuri pierdute, perioade mai bune și momente dificile. Clubul a ales însă continuitatea, iar în jurul antrenorului s-au construit treptat o identitate, un stil și un grup care știe ce vrea să joace. Rezultatele n-au apărut într-o marți dimineață după schimbarea antrenorului. Au venit în timp.
Corvinul a urcat din Liga 3, a câștigat Cupa României din postura de divizionară secundă, a revenit în cupele europene și și-a continuat proiectul fără să transforme fiecare înfrângere într-un referendum asupra băncii tehnice. Nu înseamnă că modelul Hunedoarei poate fi copiat mecanic de orice club. Bugetele diferă, obiectivele diferă, vestiarele diferă. Dar principiul continuității merită măcar studiat.
Oțelul a pierdut, dar nu a arătat ca o echipă abandonată
Și tocmai aici partida de luni oferă o nuanță importantă. Oțelul n-a fost o echipă care a capitulat. A fost condusă, a revenit. A fost condusă din nou, a revenit din nou. La 2-2 a continuat să joace, iar Corvinul a câștigat prin golul lui Ángel Gillard, validat numai după o analiză VAR care a ținut minute bune partida pe loc.
La 2-3, gălățenii au continuat să caute egalarea, iar Patrick l-a obligat spre final pe Codruț Sandu la o intervenție excelentă. Aceste lucruri nu schimbă clasamentul și nici nu transformă o înfrângere într-o victorie morală. Dar spun ceva despre relația dintre antrenor și echipă, iar Oțelul încă reacționa.
Tomas pleacă după 19 meciuri, cu șase victorii, șase remize și șapte înfrângeri. Următorul antrenor va veni, inevitabil, cu alte idei și cu speranța unui restart, dar pentru asta, are nevoie de timp. Poate însă că fotbalul nostru ar trebui să înceapă să măsoare mai rar proiectele în serii de trei rezultate și mai des în sezoane.
Nu pentru că orice antrenor trebuie păstrat indiferent de rezultate. Nici continuitatea nu poate deveni un scop în sine. Dar atunci când există muncă, identitate, răspuns din partea vestiarului și o direcție recognoscibilă, timpul poate fi uneori o investiție mai bună decât următoarea schimbare.
Corvinul nu deține rețeta universală a succesului. Dar după mai bine de cinci ani cu același antrenor pe bancă a demonstrat ceva foarte simplu, că uneori cea mai importantă mutare a unui club este tocmai aceea pe care decide să n-o facă.
