Alexandru Bourceanu abia a intrat oficial în antrenorat, dar contactul direct cu realitatea din Liga 3 i-a fost suficient pentru a ridica una dintre cele mai sensibile probleme ale fotbalului românesc: ce facem, de fapt, cu tinerii? Îi ajutăm obligând cluburile să-i folosească sau riscăm să transformăm o regulă creată pentru dezvoltarea lor într-un mecanism care îi aruncă prea repede la seniori și apoi îi abandonează când nu mai sunt eligibili? Noul antrenor al Unirii Dej nu s-a limitat la critică. S-a dus direct la președintele FRF, Răzvan Burleanu, și i-a propus o alternativă: un campionat U23.
Bourceanu nu vorbește de la distanță. Fostul internațional român și campion cu FCSB lucrează acum într-un campionat în care regula Under influențează direct alcătuirea loturilor, pregătirea și chiar construcția unei echipe. Iar ceea ce a descoperit îl îngrijorează.
„Cred că regula cu acești jucători sub vârstă, regula Under, este o regulă care îi pune în primul rând în pericol pe jucătorii foarte tineri”, spune Bourceanu.
Nu contestă necesitatea formării lor și nici faptul că trebuie să primească șanse. Contestă însă maniera în care sistemul încearcă să grăbească procesul.
„Nu mai suport, vreau să vorbesc cu dumneavoastră!”
Momentul care spune poate cel mai bine cât de mult îl preocupă subiectul s-a petrecut la un eveniment organizat de Federația Română de Fotbal. După interviul în care își prezentase argumentele, Bourceanu l-a văzut pe Răzvan Burleanu și a mers direct la el. „Nu mai suport, vreau să vorbesc cu dumneavoastră! Haideți să vorbim separat.”
Președintele FRF a acceptat, iar cei doi au discutat câteva minute. Dincolo de spontaneitatea scenei, problema ridicată de Bourceanu este una cât se poate de serioasă. La Unirea Dej, spune el, construcția lotului este influențată masiv de necesitatea folosirii fotbaliștilor tineri. Pentru a respecta permanent criteriile și pentru a avea soluții de schimb, un club ajunge să păstreze un număr considerabil de jucători aflați încă la granița dintre juniorat și fotbalul matur.
„Trebuie să schimbăm trei jucători, jucăm practic cu șase într-o echipă și trebuie să avem măcar vreo zece. Asta înseamnă că, dintr-odată, o echipă de seniori devine într-o oarecare măsură una de juniori.”
De la junior direct în duel cu seniorii
Bourceanu ridică și problema dezvoltării fizice. La 17 sau 18 ani, un fotbalist poate avea talent suficient pentru seniori fără ca organismul său să fi ajuns încă la maturitatea unui adversar de 25 sau 30 de ani.
„La 17-18 ani, implicați în dueluri cu adulții, riscă accidentări. Și noi ne confruntăm cu asta.”
Fostul mijlocaș spune că și-ar dori chiar să realizeze o analiză amplă a efectelor regulii, mai ales atunci când numărul jucătorilor foarte tineri impuși într-o singură echipă devine ridicat. Pentru el, problema nu se termină însă aici. Poate chiar mai important este ceea ce se întâmplă după perioada în care fotbalistul beneficiază de statutul Under.
La 20 de ani dispare regula. Și, uneori, dispare și jucătorul
Aici Bourceanu atinge una dintre marile contradicții ale sistemului. Un fotbalist poate fi extrem de căutat la 18 sau 19 ani tocmai pentru că ajută clubul să respecte regulamentul. Când depășește limita de vârstă, avantajul dispare instantaneu. Dacă până atunci nu a devenit suficient de valoros pentru a-și câștiga locul exclusiv prin calitate, piața se poate închide brutal.
„După ce acești jucători ajung la 20 de ani și nu sunt încă nici seniori, dar nici sub această regulă, nu-și mai găsesc echipe și pierdem foarte mulți jucători acolo.”
Este poate cel mai puternic argument al discursului său. Pentru că adevărata performanță a unei politici destinate tinerilor nu se măsoară prin numărul de fotbaliști U21 trecuți pe foaia de joc, ci prin câți dintre ei devin, câțiva ani mai târziu, fotbaliști de seniori adevărați.
Soluția lui Bourceanu: un campionat U23
Fostul internațional nu cere eliminarea pur și simplu a unui sistem fără să ofere o alternativă. Propunerea sa este înființarea unei competiții Under 23, un campionat în care fotbaliștii să poată continua să joace constant după terminarea junioratului, într-o perioadă esențială pentru dezvoltarea lor.
„Cred că un campionat Under 23 ar fi o soluție și cred că mai sunt și alte soluții.”
Ideea merită cel puțin o dezbatere serioasă la nivelul Federației. Fotbalul românesc a mai avut, înainte de 1990, o competiție construită în jurul unei filosofii asemănătoare, celebrul campionat de Tineret-Speranțe. Evident, fotbalul de astăzi este diferit, iar o eventuală competiție U23 ar trebui construită pentru realitățile actuale, nu copiată din trecut. Principiul rămâne însă interesant: să existe o punte competitivă reală între juniorat și prima echipă. Pentru că nici extrema cealaltă nu poate fi soluția.
Un loc într-o echipă de seniori trebuie câștigat. Nu poate fi oferit cadou doar pentru că în certificatul de naștere apare anul potrivit. Regula poate deschide ușa unui copil talentat, dar valoarea, munca și evoluțiile sale trebuie să-l țină pe teren.
Poate că tocmai aici este esența ideii lansate de Bourceanu: să nu alegem între a-i obliga pe antrenori să folosească tineri și a-i lăsa pe aceștia fără meciuri. Să construim competiția în care pot juca, greși, crește și deveni suficient de buni încât să nu mai aibă nevoie de nicio regulă pentru a fi titulari.
Bourceanu privește și spre exterior și vede distanța care continuă să crească. „Nu e vorba că noi nu ne dezvoltăm. Doar că ei se dezvoltă mai repede.”
Poate că acesta este, până la urmă, adevăratul semnal de alarmă. România nu duce lipsă de copii care vor să joace fotbal și nici de reguli care încearcă să-i ajute. Marea provocare este să construim drumul dintre copilul talentat și fotbalistul matur.
Iar dacă la capătul acelui drum tânărul ajunge să joace pentru că este suficient de bun, nu pentru că regulamentul obligă pe cineva să-l bage în teren, atunci sistemul și-a atins cu adevărat scopul.
Pingback: Curelea, după ratarea calificării: „La noi joacă doar un under!”. Dar locul în echipă se câștigă, nu se primește după buletin – Sportpulse.ro