Franța – Italia este mai mult decât meciul de gală al serii de Nations League. Vineri, de la 21:45, pe Stade de France, față în față se vor afla două campioane mondiale, dar și doi dintre oamenii care au marcat profund fotbalul ultimelor decenii. Zinedine Zidane și Roberto Mancini duc acum duelul de pe gazon pe băncile tehnice, fiecare încercând să construiască următorul capitol al unei naționale uriașe.
Zidane, moștenirea lui Deschamps și obligația de a continua să câștige
Pentru Zidane, provocarea este diferită de cea a adversarului său. El nu a preluat o Franță care trebuie reconstruită de la zero, ci una obișnuită cu fazele finale și cu lupta pentru marile trofee. Moștenirea lăsată de Didier Deschamps este una grea. Zidane trebuie să continue munca unei perioade în care Franța a rămas constant între marile puteri ale fotbalului mondial, dar în același timp să imprime propriei echipe o identitate.
Startul este perfect, din două meciuri, două victorii și niciun gol primit. Franța a câștigat cu 1-0 în Turcia și cu același scor în Belgia, iar Zidane încearcă acum să transforme stabilitatea moștenită într-o echipă construită după propriile principii. Italia reprezintă primul mare examen simbolic al mandatului său.
Mancini și misiunea de a reda Italiei gloria pierdută
Pe cealaltă bancă este Roberto Mancini. Un om care știe deja cum se câștigă cu Italia. A condus Squadra Azzurra spre triumful de la EURO 2020, înainte ca ratarea calificării la Mondialul din 2022 să transforme gloria într-o dezamăgire uriașă. Acum s-a întors pentru un al doilea mandat și încearcă să reconstruiască o națională care, în ultimii ani, și-a pierdut continuitatea la cel mai înalt nivel.
Începutul noii aventuri a fost brutal, 0-2 acasă cu Belgia. Dar răspunsul a venit imediat, printr-un 4-1 în Turcia, suficient pentru a arăta că Italia are încă resurse și talent pentru a reveni între marile forțe ale continentului. Mancini nu caută doar puncte. Caută din nou o identitate pentru Italia.
Doi uriași, două misiuni complet diferite
Aici devine fascinant duelul de la Paris. Zidane trebuie să ducă mai departe o Franță construită pentru trofee. Mancini trebuie să readucă Italia acolo unde istoria ei spune că ar trebui să fie.
Unul preia o moștenire enormă și încearcă să o transforme într-o nouă eră. Celălalt revine la locul celui mai mare succes al carierei sale de selecționer pentru a reconstrui ceea ce chiar el demonstrase cândva că poate funcționa. Iar între ei există o istorie imposibil de ignorat. La douăzeci de ani după finala Cupei Mondiale din 2006, numele lui Zidane se întâlnește din nou cu Italia într-un context major, de această dată de pe banca Franței.
Franța are șase puncte și poate ajunge la 9 din 9. Italia are trei și știe că o victorie la Paris ar schimba complet perspectiva asupra grupei. UEFA consemnează și dimensiunea istorică a rivalității: în confruntările directe, Italia conduce cu 20 de victorii, față de 12 ale Franței, alte nouă meciuri terminându-se la egalitate.
Dar vineri seara cifrele vor reprezenta doar decorul. Franța – Italia înseamnă Zidane contra Mancini. Două personalități uriașe, două campioane mondiale și două proiecte aflate în puncte diferite ale drumului. Unul încearcă să ducă mai departe o dinastie. Celălalt încearcă să redea strălucirea unei naționale care își caută din nou gloria.
La Paris, Nations League oferă scena. Franța și Italia aduc istoria.
