Pe 16 octombrie 2026, Marieta Ilcu împlinește 64 de ani, iar România marchează 58 de ani de la primul aur olimpic al scrimei, cucerit de Ion Drîmbă. Este o zi care aduce împreună șapte destine: campioni mondiali, olimpici, sportivi care au deschis drumuri și oameni care au demonstrat că adevărata valoare nu dispare odată cu trecerea timpului.
Marieta Ilcu. Campioana mondială care a făcut din Hunedoara acasă
Există performanțe care pot fi povestite printr-o singură cifră. În cazul Marietei Ilcu, acea cifră este 7,08 metri. Atât a sărit în lungime, în 1989, într-o perioadă în care atletismul românesc se afla printre marile puteri ale lumii.
Născută la 16 octombrie 1962, la Darabani, în județul Botoșani, Marieta Ilcu și-a legat destinul sportiv și personal de Hunedoara. A devenit una dintre marile personalități ale sportului hunedorean, orașul adoptând-o ca pe una dintre campioanele sale.
În 1993, la Toronto, a cucerit titlul mondial în sală la săritura în lungime, cu 6,84 metri. A fost o finală de o intensitate extraordinară: germanca Susen Tiedtke a sărit aceeași distanță, dar românca a câștigat aurul la departajare. Până atunci, Marieta obținuse argintul mondial în sală în 1989, bronzul în 1991 și argintul european în aer liber în 1990.
Dincolo de medalii, cariera ei înseamnă mii de ore de antrenament, accidentări, reveniri și o luptă permanentă cu limitele propriului corp. După retragere, nu a întors spatele sportului. A lucrat în administrația sportivă hunedoreană, contribuind la viața unei comunități care îi devenise acasă.
Într-un oraș în care fotbalul și numele Corvinului domină memoria colectivă, Marieta Ilcu amintește că Hunedoara are și o campioană mondială la atletism.
La 64 de ani, povestea ei merită spusă nu doar pentru cei 7,08 metri, ci pentru tot drumul parcurs până acolo.
Ion Drîmbă. Aurul olimpic și prețul libertății
Pe 16 octombrie 1968, la Ciudad de México, Ion Drîmbă devenea primul campion olimpic din istoria scrimei românești. Într-o confruntare decisivă cu francezul Daniel Revenu, câștiga cu 5-4. Era momentul de glorie al unui sportiv despre care contemporanii spuneau că părea să plutească pe planșă.
Campion mondial cu echipa de floretă în 1967, Drîmbă avea talentul, inteligența și curajul unui mare campion. Dar povestea sa avea să capete o turnură dramatică. În 1970 a ales să rămână în Occident, părăsind România comunistă. Într-un regim care transforma asemenea decizii în acte de trădare, performanțele sale au fost împinse în umbră. A antrenat în Germania, Statele Unite și Brazilia, țara în care s-a stins în 2006.
Au trecut 58 de ani de la aurul olimpic. Nici plecarea, nici tăcerea impusă de regim nu au putut schimba însă un adevăr: Ion Drîmbă a fost primul român care a cucerit aurul olimpic la scrimă.
Dragoș Coman. Bronzul mondial de dinaintea generației Popovici
Născut pe 16 octombrie 1980, Dragoș Coman împlinește 46 de ani. În 2003, la Barcelona, a cucerit bronzul mondial la 400 de metri liber, într-o perioadă în care natația românească încerca să își câștige locul între marile puteri. A participat la trei ediții ale Jocurilor Olimpice și a terminat pe locul cinci la Sydney 2000, tot la 400 de metri liber. Înainte ca David Popovici să cucerească lumea, Dragoș Coman demonstrase deja că un înotător român poate ajunge pe podiumul mondial.
Edith Matei. Patru coroane europene consecutive
Pe 16 octombrie 1964 se năștea, la Sfântu Gheorghe, Edith Matei, una dintre marile handbaliste formate în România. După performanțele obținute în handbalul românesc, a ajuns la Hypo Niederösterreich, în Austria, unde a câștigat patru Cupe ale Campionilor Europeni consecutive, între 1992 și 1995. A reprezentat România, iar ulterior Austria, inclusiv la Jocurile Olimpice din 1992. La 62 de ani, Edith Matei rămâne exemplul unei sportive care a dus școala românească de handbal până în vârful Europei.
Erik Lincar. De la Bordeaux la EURO 2000
Erik Lincar împlinește 48 de ani. Născut la Oradea, a cunoscut fotbalul francez încă din adolescență, la Bordeaux, înainte de a reveni în România. A devenit campion cu Steaua și a făcut parte din lotul naționalei la EURO 2000, turneu în care România a învins Anglia și a ajuns în sferturile de finală. Mai târziu, ca antrenor, a contribuit la promovarea Universității Cluj în prima ligă, în 2022. O carieră construită prin adaptare, muncă și dorința de a rămâne în fotbal.
Francisc Balla. Campionul care a crescut alți campioni
Pe 16 octombrie se împlinesc trei ani de la dispariția lui Francisc Balla, unul dintre numele importante ale luptelor libere românești. De două ori vicecampion mondial, în 1965 și 1967, și participant la două ediții ale Jocurilor Olimpice, Balla a continuat să servească sportul și după încheierea carierei. Ca antrenor, a contribuit la formarea unor luptători de valoare, printre care Ladislau Șimon, viitor campion mondial. Uneori, moștenirea unui sportiv nu se măsoară doar în medaliile proprii, ci și în campionii pe care îi lasă în urmă.
Casey Stoner. Campion mondial chiar de ziua lui
Pe 16 octombrie 2011, Casey Stoner împlinea 26 de ani și câștiga Marele Premiu al Australiei, la Phillip Island. Victoria îi aducea al doilea titlu mondial MotoGP, după cel cucerit cu Ducati în 2007. Astăzi, australianul împlinește 41 de ani, iar de la acea zi spectaculoasă au trecut exact 15 ani. Stoner a ales să se retragă la numai 27 de ani, când încă putea lupta pentru victorii. O decizie care amintește că, uneori, curajul unui campion se vede și în momentul în care hotărăște să se oprească.
Șapte povești, din epoci și discipline diferite, unite de aceeași idee: performanța nu înseamnă doar medalii și recorduri, ci și curajul de a merge mai departe, de a-ți păstra demnitatea și de a lăsa ceva în urmă.
Mai puțină bârfă. Mai multe povești despre sport.
