Universitatea Craiova s-a întors din Andorra cu ceea ce își propusese: trei puncte. Victoria cu 3-1 în fața lui Inter d’Escaldes păstrează vii speranțele oltenilor la primăvara europeană și aduce o bucurie necesară fotbalului românesc. Dar dincolo de rezultat, partida a lăsat și câteva întrebări. Pentru că între satisfacția unei victorii și convingerea că joci un fotbal cu adevărat bun există, uneori, o distanță considerabilă.
Într-o seară răcoroasă, la poalele Pirineilor, Craiova a început meciul cu autoritatea unei echipe care știa ce își dorește. Nici nu apucaseră gazdele să-și găsească locurile pe teren, că Assad Al-Hamlawi deschidea scorul, după o centrare a lui Carlos Mora.
Două minute mai târziu, Ștefan Baiaram, servit de Nicușor Bancu, ducea avantajul la 2-0. Cinci minute, două goluri și impresia că oltenii vor avea parte de o seară liniștită. În tribune, Mauricio Pochettino, selecționerul Statelor Unite, își urmărea fiul, Maurizio, aflat în echipa gazdelor. O prezență aparte într-un decor în care Craiova părea, pentru moment, stăpână pe joc. Numai că fotbalul are obiceiul de a complica lucrurile tocmai atunci când par simple.
Două goluri nu au însemnat și liniște
După începutul excelent, Universitatea a redus treptat ritmul. A păstrat inițiativa în multe momente, dar a lăsat și spații pe care adversarii au încercat să le exploateze. Berlanga a avut o oportunitate importantă în minutul 15, când Laurențiu Popescu a intervenit inspirat. A fost primul avertisment că meciul nu se încheiase după primele cinci minute. Craiova a mai construit ocazii, prin Cicâldău, Lameira și ceilalți oameni de atac, însă i-a lipsit precizia care ar fi putut închide definitiv partida.
La reluare, oltenii au încercat să revină la ritmul din debut. Screciu a fost aproape de gol, dar portarul Diaz a intervenit. Schimbările efectuate de gazde au adus însă mai multă energie în jocul lui Inter d’Escaldes. Arellano a redus diferența printr-o execuție frumoasă, iar ceea ce părea o victorie confortabilă s-a transformat, pentru câteva minute, într-un final cu emoții. Atunci a apărut Alexandru Cicâldău. O pasă inspirată, o demarcare bună și Simon Elisor a restabilit distanța de două goluri. La 3-1, Craiova putea, în sfârșit, să respire.
Victoria trebuie apreciată. Jocul trebuie judecat cu luciditate
Ar fi nedrept să minimalizăm succesul oltenilor. În Europa, deplasările nu se câștigă dinainte, indiferent de numele adversarului. Craiova și-a respectat obiectivul și a arătat că are fotbaliști capabili să decidă un meci prin calitate individuală. Dar la fel de greșit ar fi să transformăm cele trei puncte într-o demonstrație de superioritate a fotbalului românesc.
Au existat momente de ezitare, perioade în care ritmul a scăzut și situații defensive care, împotriva unui adversar mai puternic, ar putea costa mult mai scump.
Să ne bucurăm de victorie nu înseamnă să închidem ochii la ceea ce trebuie îmbunătățit. Dimpotrivă, respectul față de echipă presupune și curajul de a privi realitatea fără exagerări.
Urmează alte provocări. Mai întâi, confruntarea cu adversarii din Albania, unde intensitatea și combativitatea vor cere concentrare deplină. Apoi, deplasarea în Anglia, pentru întâlnirea cu Brighton, o echipă obișnuită cu viteza și exigențele Premier League.
Nu putem pretinde că diferențele dintre fotbalul nostru și cel practicat la nivel înalt au dispărut după o victorie în Andorra. Nici nu trebuie să ne resemnăm în fața lor. Fotbalul românesc a cunoscut perioade în care echipele sale intrau pe marile stadioane ale Europei cu mai multă încredere și consistență. Revenirea spre acel nivel nu se poate face peste noapte și nici prin declarații optimiste. Se construiește prin muncă, organizare, continuitate și exigență.
Craiova merită felicitări pentru cele trei puncte și pentru felul în care a știut să răspundă momentului dificil. Dar adevărata măsură a progresului va veni în meciurile în care adversarii nu vor oferi atâtea oportunități.
Până atunci, să păstrăm bucuria serii din Andorra, fără să-i cerem să dovedească mai mult decât a dovedit. Pentru că fotbalul nostru are nevoie de speranță. Dar, poate mai mult decât oricând, are nevoie de luciditate.
