La Craiova, fotbalul n-a fost niciodată doar un joc. A fost orgoliu, speranță, uneori suferință, alteori sărbătoare. A fost povestea unor oameni care au învățat să iubească mingea cu o pasiune greu de explicat celor care n-au simțit niciodată cum tresare un stadion întreg la o simplă pasă. Astăzi, Universitatea are din nou motive să viseze la primăvara europeană. Patru puncte după două etape, locul 11 în Conference League. Nu-i puțin. Dar nici atât de mult încât să credem că am ajuns deja acolo.
În Andorra, Craiova a câștigat cu 3-1 în fața lui Inter d’Escaldes. O victorie meritată, venită după o partidă în care oltenii au arătat, pe rând, două chipuri. Primul, cel al unei echipe hotărâte să-și impună voința. Assad Al Hamlawi și Ștefan Baiaram au înscris în primele cinci minute, iar pentru o clipă ai fi putut crede că seara va curge liniștit, asemenea unui râu care și-a găsit albia. Al doilea chip a apărut mai târziu. Un joc devenit prea prudent, câteva ocazii risipite și un adversar care, deși părea învins, a refuzat să se considere astfel.
În minutul 78, Arellano a redus diferența. Și, dintr-odată, cele două goluri ale Craiovei nu mai păreau o avere atât de mare. A fost nevoie de limpezimea lui Cicâldău, care a găsit pasa potrivită, și de sângele rece al lui Simon Elisor pentru ca victoria să fie pusă la adăpost în minutul 86. Trei goluri, trei puncte. Și o lecție care ar trebui păstrată cu aceeași grijă ca rezultatul.
Europa nu ține socoteala viselor
După egalul cu Getafe, 1-1, și victoria din Andorra, Universitatea are patru puncte și se află pe locul 11. Primele opt echipe vor merge direct în optimile de finală, iar cele clasate între pozițiile 9 și 24 vor continua lupta în play-off. Clasamentul arată frumos. Îndeamnă la calcule, la speranțe, poate chiar la nerăbdare. Dar clasamentele din octombrie seamănă uneori cu fotografiile făcute în grabă. Surprind un moment, nu întreaga poveste.
Craiova mai are de întâlnit Egnatia, Brighton, Kairat Almaty și FC Copenhaga. Patru adversari, patru examene diferite. Albanezii de la Egnatia vor veni cu ambiția celor care nu au nimic de pierdut. Brighton va aduce viteza și disciplina fotbalului englez. Deplasarea la Almaty va cere rezistență și adaptare, iar Copenhaga are experiența unor seri europene în care fiecare greșeală se plătește. Niciunul dintre aceste meciuri nu poate fi câștigat astăzi, din fotoliu, cu creionul pe hârtie.
O veche slăbiciune a fotbalului nostru
Noi, românii, avem uneori o relație ciudată cu victoria. O așteptăm îndelung, o dorim cu înverșunare, iar când vine, ne grăbim să-i atribuim înțelesuri mai mari decât poate purta.
După un succes, descoperim peste noapte echipe extraordinare. După o înfrângere, suntem gata să le negăm toate meritele. Între aceste două extreme se pierde tocmai lucrul de care fotbalul are cea mai mare nevoie: măsura.
Craiova nu trebuie nici ridicată pe un piedestal după victoria din Andorra, nici judecată aspru pentru minutele în care a avut emoții. Trebuie privită așa cum este: o echipă care a progresat, care are fotbaliști valoroși, un vestiar ce pare să-și fi găsit unitatea și un antrenor, Filipe Coelho, preocupat să construiască mai mult decât un rezultat de moment. Dar este și o echipă care mai are de învățat. Să nu lase adversarul să revină atunci când îl poate ține la distanță. Să păstreze ritmul. Să nu confunde avantajul de pe tabelă cu sfârșitul meciului. Iar aceste lucruri nu se învață din aplauze, ci din muncă.
Craiova are nevoie de încredere, nu de iluzii
Există ceva frumos în această nouă încercare europeană a Universității. Poate pentru că orașul n-a uitat niciodată vremurile în care numele Craiovei era rostit cu respect pe stadioanele continentului. Dar trecutul, oricât de luminos, nu poate juca în locul prezentului.
Generația de astăzi trebuie să-și scrie propria poveste. Fără să poarte povara comparațiilor și fără să primească, înainte de vreme, laurii unor performanțe încă neîmplinite. Craiova are patru puncte. Are un public care știe să iubească fotbalul și o șansă reală de a merge mai departe. Sunt motive suficiente pentru optimism. Nu și pentru autosuficiență.
De acum înainte, fiecare meci trebuie tratat cu 110% seriozitate. Fiecare adversar respectat, fiecare minut jucat cu aceeași responsabilitate, indiferent dacă pe tabelă scrie 0-0 sau 2-0.
Fiindcă Europa nu răsplătește entuziasmul de după meci. Răsplătește ceea ce ai făcut în timpul lui. Iar dacă, peste câteva luni, Craiova va păși din nou pe gazon într-o seară de primăvară europeană, atunci vom putea spune că această echipă a făcut ceva cu adevărat important.
Până atunci, să ne bucurăm de victorie, dar să nu-i cerem să fie mai mult decât este. Craiova a început să scrie o poveste frumoasă. Să avem răbdarea de a-i lăsa pe fotbaliști să-i așeze singuri punctul final.
